Marţi seara a avut loc întâlnirea publicului orădean cu Tartuffe, impostorul care avea credinţa că îi poate înşela uşor pe cei naivi şi proşti. Orgon cade în plasa lui iubindu-l ca pe „un amic, un frate”. Îl îndrăgeşte într-atât încât, în ciuda avertismentelor familiei, preferă să îşi alunge fiul, să dea mâna fiicei sale bigotului şi să-i ofere şi soţia, aşa, „în ciuda lumii”. Tartuffe preîntâmpină bârfa şi zvonurile necurate. Iar Orgon, în prostia lui, îi donează întreaga avere.
Traducerea savuroasă în versuri schimbă însă finalul binecunoscut. Tartuffe nu va mai fi condamnat din ordinul regelui ca în piesa lui Moliere. El rămâne stăpân pe bunurile credulului alungând din casă întrega familie. Finalul atipic gândit de regizorul Victor Ioan Frunză lasă totul în derizoriu. De altfel, epoca impostorului nu a trecut în vremea lui Moliere. Cei care nu fac diferenţa între bine şi rău, între cei făţarnici şi cei sinceri cad şi acum victime atâtor Tartuffe.
Scenografia a fost realizată de Adriana Grand pe mai multe planuri. În faţă masa, loc de taină, de păcat, apoi pereţii pictaţi cu un inorog, o şopârlă, cu Adam şi Eva în faţa pomului cunoştinţei binelui şi răului, culoarul de trecere şi în fundal toaca lui Tartuffe. De altfel „toaca” se aude în mod repetat ca o garanţie a credinţei în faţa naivităţii, find concurată doar de farfuriile sparte de Orgon şi la final, de scoth-ul pus pe mobilierul ce urmează să fie evacuat din casă. Costumele create de Adriana Grand sunt create din piele, elegante, dând şi ele împreună cu accesoriile o notă de realism spectacolului.
Victor Ioan Frunză mărturisea într-un interviu: „A umple sala este, de fapt, scopul nostru, al oamenilor de teatru”. Şi scopul a fost atins. Iar starea de bine a rămas şi dincolo de porţile teatrului când parcă fiecare impresie împărtăşită a ieşit în rime, involuntar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!