bihon.ro Web analytics

Taxe aproape dublate pentru oficierea căsătoriilor civile. 100 de lei/minut pentru cununii civile în alte locații

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:

Taxe aproape dublate pentru oficierea căsătoriilor civile. 100 de lei/minut pentru cununii civile în alte locații

Reactualizat la:
În taxele stabilite pentru acest an au fost incluse și taxele de fotografiere în incintele respective.
Scris de Cristina Ghilea - În taxele stabilite pentru acest an au fost incluse și taxele de fotografiere în incintele respective.

Cuplurile care și-au amânat oficializarea relațiilor până la finalul pandemiei au acum surpriza că Primăria a dublat taxele de cununie civilă. Majorarea vine în 2022, după ce fiscalitatea în acest sector nu a fost modificată din 2011, comunică reprezentanții municipalității, în condițiile înnoirii totale a Sălii Mari a Primăriei.

Astfel, din acest an, Primăria taxează cu 150 lei pentru 15 minute, în Casa Căsătoriilor din Cetate, cu program în zilele de vineri, respectiv cu 500 de lei pentru 15 minute în Sala Traian Moșoiu din Primărie, sâmbătă și duminică, pentru căsătoriile oficiate în perioada 8 mai – 31 octombrie.

„Căsătoria civilă se poate oficia și în alte locații corespunzătoare, la solicitarea viitorilor soți”, comunică municipalitatea.

Aceștia trebuie să se consulte în persoană cu personalul Stării Civile, înainte de stabilirea locației externe.

Taxa pentru aceste situații este de 1.500 de lei, iar prezența ofițerului de stare civilă este asigurată pentru 15 minute.

Spre comparație, în 2021, tariful de închiriere pentru Sala Mare Traian Moşoiu sau Casa Casătorilor din Cetatea Oradea în weekend, în ziele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, a fost de 300 lei pentru 15 minute, cu mențiunea că sala mare a fost închisă, din cauza reamenajării.

Tariful de închiriere sala mică Rimanóczi Kálmán în repausul săptămânal – sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, a fost de 100 de lei pentru 20 minute. Taxa pentru recuperarea cheltuielilor de deplasare la oficierea căsătoriilor în afara locaţiilor stabilite a fost de 1.000 de lei per eveniment.

29 Comentarii

Your email address will not be published.

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. xxxxxxx says:

    Se lauda Birta cu 8 lei europeni adaugati la cei 2 lei ai primariei. Astia de aici fac cei 2 lei, de pe spatele oradenilor

  2. Instinct Primar says:

    Aici gresesti xxxxxxx . 8 lei europeni doar 0,50 lei de pe spatele oradenilor si 1,50 lei din BANCA . Ops

  3. Tautu says:

    Ca la bordel. Si firesc ar fi sa platesti 15 si sa dureze 10

  4. August says:

    Orasul pedeapsa. In care cetatenii trebuiesc asupriti si luati toti banii. Liberalism pur dus la extrema.

  5. August says:

    Pentru reducerea costurilor pe langa cresterea taxelor., faceti cununiile in mijlocul santierelor ca sa apara realizarile in poze. Sa ramana in amintirea tuturor cum a dezvoltat Bolojan orasul.

  6. Sporul says:

    in baza a ce s-au dublat taxele? crestrea gazelor? a energie? totusi care este argumentul??? in toate tarile CIVILIZATE unde natalitatea e in scadere exista tot felul de programe pentru a stimula cresterea natalitatii. in Oradea MARE sau micuta Viena de la an la an tot cresc taxele. orice PROST stie sa creasca taxe si sa isi satisfaca poftele de pasaje, poduri etc. Oradea estu un oras unde aproape 300 de strazi sunt la nivelul de mocirla, dar avem dale italiene in centru. cred ca mergem usor spre o mentalitate de cocalari. poate ar fi cazul sa va mai uitati si catre alegatori si nu doar spre buzunarele proprii.

    • drop says:

      Niciodata. Elia si partidul conteaza. Asta e liberalismul. Prostimea e cu PSD.

    • Maria says:

      E mentalitate celui venit din Birtin de la coada vacii. Cel terorizat de noroi care vrea doar porfir, copaci taiati. Nu vrea piete ca ii aminteste de tara. Vrea numai mall si supetmarket. Ii pute tot ce e clasic, vrea numai lux . Snobismul e la el acasa in Oradea. Orasul si oamenii put a saracie dar ne luam tricou Armanii sa dea bine la TV.

    • marius says:

      Eu fac taxi, cand la taxi se mareste tarifu nu o putem face de capul nostru. Trebuie sa facem cerere primariei, in care sa justificam de ce se mareste tariful, si trebuie dovezi ca sa poti mari tariful. Iti raspund la intrebarea ta cum de justifica ei dublarea tarifului, ei nu trebuie sa justifice.

  7. Maria says:

    E mentalitate celui venit din Birtin de la coada vacii. Cel terorizat de noroi care vrea doar porfir, copaci taiati. Nu vrea piete ca ii aminteste de tara. Vrea numai mall si supetmarket. Ii pute tot ce e clasic, vrea numai lux . Snobismul e la el acasa in Oradea. Orasul si oamenii put a saracie dar ne luam tricou Armanii sa dea bine la TV.

  8. vivy says:

    Cand se incep lucrarile in cartierele orasului, altele decat Nufarul?
    Strazile sunt praf si nu de pe acum, numai strazi pietruite peste care se adauga balast incontinuu ca sa nu ramai impotmolit.
    Blocuri care asteapta anvelopare de ani buni cu platile terminate din partea locatarilor asteapta primaria sa miste ceva. Doar ca primaria are o preocupare anuala sa ridice costurile necesare de anvelopare, doar ca nici asa nu se gasesc constructori…

    FACETI SI CEVA LUCRARI IN CARTIERE, NU DOAR PASARELE SI PASAJE IN CENTRU!!!
    TAXELE ORADENILOR TREBUIE SA REVINA IN CARTIERELE UNDE LOCUIESC !!!
    TEMBELILOR !!! VA ASTEPTAM CU BRATELE DESCHISE LA NOILE ALEGERI !!!

  9. OANA says:

    Ati innebunit de tot mai fratilor !!! Care au fost motivele acestei scumpiri total inexplicabile ??? Cred ca e timpul ca Birta sa-si facca bagajele. Nu de alta , dar a dat-o rau in bara cu toate !!

  10. xxxxx says:

    De ce au nevoie de serviciile unui secretar de primarie doi tineri sot sotie ca sa incepa convietuirea in doi ?
    Nu fac un contract nui uneste o hartie daca pe viitor doresc sa lase unu altuia ceva o fac la notar si atat oricum in zilele noastre is la moda contractele prenuptiale care tot la notar se intocmesc , ce care nu ce imparti si incep de la lingura aia nu au nevoie hartii de la primarie aia o duc impreuna asa cum spune popa la cununie pana cand moartea ne va desparti

  11. August says:

    Asta e politica primariei de a creste natalitatea, casatoriile si atragere a tineretului. Fix cum promoveaza invatatamantul . Desfiintand 8 licee. Si la cimitir ar trebui taxa la secunda sa atunci direct mortu in groapa fara slujba, doar sa vina banul. Eficienta e la ea acasa in orasul condus de niste handicapti veniti de la copita boului.

  12. Razvan says:

    Asta e din categoria statul ocroteste familia :)))

  13. Razvan says:

    La 100 lei / minut cred ca oficializeaza Arina goala, dar si atunci e prea mult.

  14. Eduard al faptelea says:

    Sã se facã gratis numai prin online.

  15. BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cum să alegi cele mai bune servicii beauty. Aspecte esențiale de care să ții cont când alegi să apelezi la un centru de înfrumusețare
    Domeniul beauty este în continuă expansiune și numărul locațiilor care oferă astfel de servicii a crescut considerabil în ultimii ani.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sesiunea Națională de Rapoarte Arheologice 2022, la Oradea
    Evenimentul va avea loc în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor, ediția a XXIV-a.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    3 bărbați și o femeie condamnați la închisoare cu executare depistați și arestați de polițiștii bihoreni
    Cei patru bărbați au fost depistați în trafic de către polițiștii bihoreni și arestați.

    BIHON CAO

    Întreruperi Compania de Apă

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Citiri contoare Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Expoziții de artă fotografică în mijloacele de transport din Oradea
    Proiectarea expozițiilor de artă fotografică este realizată prin parteneriatul dintre Asociația Internațională „Euro Foto Art” şi Oradea Transport Local S.A.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    „Alergăm împreună la fapte bune pentru autism”

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Poștașii continuă protestele la București
    SLPR solicită Guvernului României să dispună o analiză temeinică și sănătoasă asupra stării Companiei Naționale Poșta Română.

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.