BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Te scapă de varice, fără cicatrice!

Te scapă de varice, fără cicatrice!

la 4 June 2010 13:42
4 June 2010 13:42
Oradea este al treilea oraş din ţară unde oamenii pot scăpa de varice fără să le rămână cicatrice pe picioare.
Scris de IM:BIHOR_ONLINE - Oradea este al treilea oraş din ţară unde oamenii pot scăpa de varice fără să le rămână cicatrice pe picioare.

Trimite articolul

X

Vineri la Oradea s-au efectuat primele patru operaţii de extirpare a varicelor prin laser-terapie. Intervenţiile chirurgicale au avut loc la Spitalul Pelican, iar pacienţii au fost două femei de vârste diferite şi doi bărbaţi, tot de vârste diferite.

Cele patru operaţii au fost efectuate sub coordonarea chirurgului expert Ciprian Duţă, de la Timişoara şi a colegei sale, dr. Daniela Darjica.

O zi

Laser terapia este o metodă chirurgicală modernă, folosită pentru rezolvarea varicelor de gradul doi şi trei şi poate fi folosită singură sau în combinaţie cu metoda clasică. Intervenţia durează între 30 – 45 de minute, bolnavul este anesteziat parţial şi local, incizia este cât vârful unui ac, iar riscurile de complicaţii practic nu prea există. Bolnavul pleacă în aceeaşi zi acasă, îşi poate relua imediat activitatea, singura grijă fiind cea de a purta un ciorap elastic câteva zile şi, după caz câteva injecţii, iar la cazurile mai complexe, se recomandă evitarea apei timp de şapte zile în locul operat. Dr. Adrian Maghiar, medic chirurg, a explicat că înainte de operaţie, bolnavul este supus unor analize specifice, la fel ca la orice intervenţie chirurgicală şi în urma consultului şi a analizelor medicale se decide aplicarea terapiei cu laser.

După laser-terapie, în locurile obturate, varicele nu mai apar, dar există probabilitatea, în timp, ca acestea să apară în alte locuri, pe membrele inferioare.

Diferenţa dintre tehnica clasică de extirpare a varicelor şi folosirea laserului endovenos constă în incizii mai mici, intervenţie chirurgicală rapidă şi fără complicaţii, dureri minime, estetică 100%, refacerea bolnavului mult mai rapidă, a explicat reprezentantul firmei din Italia, care produce laserul.

Primii

Primul pacient operat cu laser la varice este o tânără de 28 de ani. La circa o oră după operaţie, N.C. ne-a relatat că în urmă cu circa doi ani şi jumătate i-au apărut varice la un picior şi auzind de această metodă, a acceptat fără frică să fie operată cu laser. „Stăteam mai mult în picioare şi deja mă dureau”, a relatat pacienta, care spune că nu a simţit dureri în timpul operaţiei. Ea recomandă bihorenilor acest tip de intervenţie modernă pentru faptul că nu doare, anestezia e simplă şi imediat după operaţie se pot da jos din pat.

Alţi doi pacienţi bărbaţi au fost ieri operaţi cu laserendovenos, cazurile fiind uşor mai delicate decât primul. Cei doi bărbaţi, de 28 respectiv 52 de ani au scăpat cu bine şi fără urme de la operaţie, iar a patra persoană operată a reprezentat un caz de gravitate medie.

Cauze multiple

Chirurgul Maghiar apreciază că nu e vorba de o creştere în ultimii ani a bihorenilor cu varice, dar că această problemă a fost ignorată. Fiindcă nu doare decât în stadii avansate şi nu duce decât mai târziu la apariţia unor afecţiuni mai grave, varicele a fost mult timp nebăgat în seamă de bihoreni. În ultimii ani însă, tot mai mulţi oameni aleg să scape din timp de varice, înainte ca acestea să le provoace boli grave şi mai mulţi dintre ei au ajuns pe masa de operaţie, varicele fiind extripat prin metoda clasică, care lăsa urme şi necesita timp de recuperare mai îndelungat faţă de metoda actuală.
Varicele apar îndeosebi la femei, după ce acestea nasc, din cauza creşterii în greutate şi/sau din pricini ereditare.

Prof. conf. Ciprian Duţă a relatat că boala varicoasă e o boală cronică şi că prin terapia aceasta, cu laserul de ultimă generaţie, cumpărat din Italia, scade mult riscul recidivei. Dr. Duţă a informat că toate blocurile operatorii de la acest spital sunt efectiv la standarde europene şi că puţine spitale din ţară au sălile de operaţie la acest nivel. Mai exact, în Bucureşti sunt vreo două – trei spitale care au câte o sală de operaţie la nivel european, iar la Timişoara – una, restul blocurilor operatorii fiind dotate, dar nu chiar la standardele europene.

Otilia Sandor

Trimite articolul

X
Taguri:
laser-terapie ,
medici ,
operatie ,
oradea ,
spitalul pelican ,
varice

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    FC Bihor

    GALERIE FOTO
    A „plouat” cu 3 puncte pentru FC Bihor! Victorie de moral în fața unei fruntașe din Liga 2
    FC Bihor și FC Bacău s-au duelat duminică într-o atmosferă bacoviană în cea mai ploioasă zi din ultimele 7 luni în Oradea. Jucătorii celor două echipe n-au fost apăsați de vreme și în fața a circa 400 de temerari din tribune au oferit un meci dinamic, cu multe faze de poartă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ploi și temperaturi în scădere în Bihor. ANM anunță vreme rece și precipitații în următoarele zile
    Vremea se schimbă în Bihor, unde sfârșitul de săptămână aduce ploi și o scădere a temperaturilor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident grav între Chiribiș și Tăuteu: O persoană, încarcerată în urma impactului cu o autobasculantă
    În evenimentul rutier, care s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11 octombrie, în jurul orei 01:00, au fost implicate un autoturism și o autobasculantă.

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident pe Calea Aradului din Oradea: o femeie și doi adolescenți au fost transportați la spital
    Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminciă, 11 octombrie, pe strada Calea Aradului din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Atac informatic asupra RER VEST. Baza cu date ale clienților companiei, accesată ilegal de o persoană necunoscută
    Compania de salubritate și gestionare a deșeurilor RER Vest a fost ținta unui atac informatic comis de o persoană necunoscută asupra bazei de date ale aplicației „Contul meu”, de pe portalul rervest.ro, în care sunt cuprinse și datele personale ale clienților companiei.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    MIRA, Horia Brenciu și Andrei Bănuță au făcut spectacol în Piața Unirii
    Piața Unirii a fost plină de muzică, aplauze și telefoane ridicate spre scenă în a doua seară de Oradea FestiFall 2026. Sâmbătă, 10 octombrie, Andrei Bănuță, Horia Brenciu Orchestra și MIRA au adus trei spectacole cu atmosfere diferite, dar cu același numitor comun: un public care a cântat, a dansat și a răspuns entuziast invitațiilor artiștilor. Între concerte, cerul orașului a fost luminat de un spectacol de drone.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X