BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou instrument pentru independență: nevăzătorii din Oradea testează ochelari inteligenți de ghidaj

Un nou instrument pentru independență: nevăzătorii din Oradea testează ochelari inteligenți de ghidaj

De Sorin Martin Vereș
la 13 February 2026 09:51 Reactualizat la: 13 February 2026 10:34

Un nou instrument pentru independență: nevăzătorii din Oradea testează ochelari inteligenți de ghidaj

13 February 2026 09:51 Reactualizat la: 13 February 2026 10:34
Zilele trecute, nevăzătorii din Oradea au testat un dispozitiv inteligent de ghidaj, conceput pentru a sprijini orientarea și mobilitatea persoanelor cu deficiențe de vedere și pentru a le oferi un plus de autonomie în deplasare.
Scris de Sorin Martin Vereș - Zilele trecute, nevăzătorii din Oradea au testat un dispozitiv inteligent de ghidaj, conceput pentru a sprijini orientarea și mobilitatea persoanelor cu deficiențe de vedere și pentru a le oferi un plus de autonomie în deplasare.

Trimite articolul

X

Cu această ocazie, bihon.ro a stat de vorbă cu reprezentantul companiei, Doru Tudor, care ne-a oferit detalii despre tehnologie, costuri și modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia dispozitivului. Ochelarii .lumen sunt prezentați drept prima tehnologie de ghidaj și mobilitate din lume care replică funcționalitatea unui câine-ghid, folosind vibrații haptice pentru a transmite informații utilizatorului. Dispozitivul ajută persoanele nevăzătoare să se deplaseze în siguranță și independent, identificând obstacolele și potențialele pericole și menținând utilizatorul la distanță de acestea. În cadrul întâlnirii de la Oradea, participanții au avut ocazia să testeze efectiv sistemul.

„Există o problemă reală în societate – persoanele cu dizabilități, iar dintre acestea una dintre cele mai dificile situații este orbirea”, a declarat, pentru bihon.ro, Doru Tudor.

Potrivit acestuia, la nivel mondial sunt aproximativ 300 de milioane de persoane nevăzătoare, iar soluțiile pentru mobilitate „sunt cam aceleași de aproape 2.000 de ani: bastonul și câinele-ghid”. Deși câinele-ghid este „o soluție foarte bună”, directorul de vânzări subliniază că aceasta nu este accesibilă pentru toți.

„Nu toată lumea acceptă câini, sunt foarte scumpi și este foarte greu pentru un nevăzător să aibă grijă de un câine”, a explicat el.

Tehnologie inspirată din industria auto

Ochelarii.lumen folosesc principii din tehnologia de conducere autonomă.

„Ceea ce face o mașină care merge singură pe stradă, noi facem pentru trotuar”, a spus Doru Tudor.

Sistemul este dotat cu camere amplasate frontal, care captează mediul înconjurător, iar un computer integrat analizează datele și calculează ruta optimă de aproximativ 100 de ori pe secundă. Răspunsul este transmis prin vibrații la nivelul frunții, indicând direcția sigură de deplasare. Funcția de bază este evitarea obstacolelor, însă tehnologia permite și navigație către destinații precise. Prin conectarea la un telefon mobil și utilizarea aplicațiilor de hărți, utilizatorul poate seta o adresă, iar dispozitivul îl ghidează până la punctul final.

„Asta dă un grad de libertate foarte mare”, a subliniat directorul de vânzări, arătând că mulți nevăzători se deplasează în prezent doar pe trasee familiare și limitate.

Potrivit companiei, dispozitivul a fost testat de peste 400 de persoane nevăzătoare din 40 de țări, iar proiectarea și producția sunt realizate în Cluj-Napoca, după 5 ani de cercetări.

Pentru persoanele care accesează finanțare prin proiectul „Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – TECH ASSIST”, derulat de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, prețul este redus la 6.500 de euro.

Proiectul are un buget total de aproximativ 30 de milioane de euro, finanțat din fonduri guvernamentale și europene, și presupune două sesiuni de finanțare. În prezent se află în desfășurare etapa de evaluare a dosarelor depuse, iar următoarea sesiune este așteptată în această vară. Condiția principală pentru înscriere este deținerea unui certificat de încadrare în grad de handicap valabil, programul fiind deschis tuturor tipurilor de dizabilități eligibile.

Pentru primele 1.000 de dispozitive, compania a încheiat un parteneriat cu Orange, oferind în pachet un iPhone 16 și un abonament de voce și date pe doi ani, incluse în prețul promoțional. Telefonul este utilizat pentru funcția de navigație prin aplicații de hărți. Pentru cei care întâmpină dificultăți în completarea documentației necesare obținerii voucherelor, compania oferă sprijin în întocmirea dosarelor, iar asociațiile de profil sprijină, la rândul lor, membrii interesați.

Trimite articolul

X
Taguri:
inteligenta artificiala ,
nevazatori ,
ochelari ,
oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    O ultimă vizită în „Casa cu nări aurii” - finisaj şi tur ghidat cu Mihai Toth
    Pentru prima dată de la inaugurarea Casei Darvas - La Roche după reabilitare, s-a folosit aproape fiecare încăpere deschisă publicului pentru a expune opere importante ale unor artişti care au marcat istoria artei româneşti şi internaţionale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un nou instrument pentru independență: nevăzătorii din Oradea testează ochelari inteligenți de ghidaj
    Zilele trecute, nevăzătorii din Oradea au testat un dispozitiv inteligent de ghidaj, conceput pentru a sprijini orientarea și mobilitatea persoanelor cu deficiențe de vedere și pentru a le oferi un plus de autonomie în deplasare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Autoritățile județene și locale pregătesc proiecte pentru turismul și dezvoltarea zonei Vârtop
    Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, alături de prefectul Dragoș Marcel Daniel, primarii Dănuț Lazea (Nucet), Giani Bura (Câmpani) și Gabriel Popa (Beiuș), precum și reprezentanți ai mediului de afaceri local au avut o întâlnire de lucru cu o delegație a Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, condusă de directorul Marcel Boloș. Întâlnirea s-a desfășurat în stațiunea Vârtop.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Semafoare inteligente, cu radar și detecție video în Oradea. Proiectul de 4,6 milioane lei intră în etapa a doua
    Implementarea Sistemului Integrat de Management al Traficului la nivelul Zonei Metropolitane Oradea, investiție finanțată prin PNRR cu aproape 4,6 milioane de lei, intră în linie dreaptă, prin finalizarea primei etape și începerea lucrărilor la cea de-a doua faza de modernizare, după obținerea autorizației de construire.

    Bihon CSM Oradea

    La Oradea Arena începe sâmbătă turneul Final 8 al Cupei României la baschet masculin. CSM Oradea se duelează în sferturi cu CSO Voluntari
    Oradea Arena va găzdui în perioada 14-18 februarie turneul Final 8 al Cupei României la baschet masculin.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Evenimente dedicate Zilei Îndrăgostiților, concerte și muzică live. Vezi ce poți face în weekend în Oradea
    Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 13 - 15 februarie.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.