Tenismena orădeană a evoluat în calificări, unde a înregistrat două victorii: 6-3, 6-0 cu Julia Hofmann (Germania) și 6-2, 6-2 cu Anna Ozerova (Letonia). În urma acestor rezultate, Giulia a avansat pe tabloul principal, unde a întâlnit-i în primul tur pe favorita nr. 1 turneului, Elizara Yaneva (Bulgaria), jucătoare situată pe locul 149 WTA.
Jucătoarea bulgară s-a impus cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2. Giulia (16 ani) a început foarte bine meciul și a câștigat primul set, după care experiența superioară a adversarei sale și-a spus cuvântul. Acest eșec a pus capăt unei serii de 17 victorii consecutive ale Giuliei, care a câștigat patru turnee ITF W15, la Câmpulung Muscel, Galați, Constanța și Varna (Bulgaria).
Giulia Popa este legitimată la secția de tenis a CSM Oradea și este pregătită de tatăl său, antrenorul Lucian Popa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!