BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tentativă de șpagă, filmată chiar de polițist. Șoferul care oferea 500 de lei s-a ales cu doi ani de închisoare

Tentativă de șpagă, filmată chiar de polițist. Șoferul care oferea 500 de lei s-a ales cu doi ani de închisoare

De Adrian Laboș
la 9 October 2023 08:43 Reactualizat la: 9 October 2023 11:45
2 Comentarii

Tentativă de șpagă, filmată chiar de polițist. Șoferul care oferea 500 de lei s-a ales cu doi ani de închisoare

9 October 2023 08:43 Reactualizat la: 9 October 2023 11:45
Un șofer din Sălaj a fost condamnat de Tribunalul Bihor la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce a încercat să-i ofere 500 de lei unui polițist din comuna bihoreană Șoimi.
Scris de Adrian Laboș - Un șofer din Sălaj a fost condamnat de Tribunalul Bihor la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce a încercat să-i ofere 500 de lei unui polițist din comuna bihoreană Șoimi.

Trimite articolul

X

Bărbatul încerca să-l convingă pe agent să-i dea înapoi actele pe care i le ridicase din cauza unor probleme la vehiculul pe care îl conducea.

[eadvert]

Filmat cu telefonul chiar de polițist, inculpatul a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției, admis de judecători, și va trebui să fie atent ca timp de trei ani să nu comită nicio infracțiune. În caz contrar, va executa după gratii și pedeapsa primită în acest caz.

Promisiuni în postul de Poliție

Șoferul a fost oprit în dimineața de 9 martie 2023, de un agent din cadrul Postului de Poliţie Comunal Şoimi, care a constatat probleme la remorca acestuia, ridicându-i plăcuțele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare. Bărbatul a încercat să-l convingă pe polițist să îi dea actele înapoi și l-a întrebat dacă nu se poate face ceva în acest sens.

Pentru că bodycam-ul nu îi funcționa, agentul a început să filmeze cu ajutorul telefonului mobil momentul în care șoferul a dus mâna la buzunarele pantalonilor și i-a promis 500 de lei ca să-i returneze certificatul și plăcuțele. Când polițistul a intrat în sediul postului, sălăjeanul l-a urmat și a fost din nou filmat când i-a promis bani.

Refuzat din nou, șoferul nu a renunțat, deși agentul i-a explicat procedura legală de recuperare a documentelor. Câteva minute mai târziu, după ce s-a asigurat că nu mai e altcineva în sediul postului de Poliție, a revenit și a insistat cu oferta. ”Chiar după ce lucrătorul de poliţie i-a spus că ar fi vorba despre mită dacă ar lua bani de la inculpat, acesta din urmă a insistat în promisiunea sumei de bani”, se arată în sentința de miercuri a Tribunalului Bihor, publicată pe portalul Rejust.

În cele din urmă, polițistul și-a anunțat superiorii și a predat anchetatorilor filmarea făcută cu telefonul mobil. Șoferul a recunoscut totul și, pe lângă condamnarea cu suspendare, a acceptat să muncească în folosul comunității timp de 60 de zile. În plus, Tribunalul Bihor l-a obligat să achite 600 de lei cheltuieli judiciare.

Trimite articolul

X
Taguri:
amenda ,
barbat tras pe dreapta ,
filmat ,
inchisoare ,
POLITIST ,
spaga ,
tribunalul bihor

2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Columbianu says:
    October 9, 2023 at 6:35 pm

    Da ma milițieni di România nus corrupt absolut deloc!!!! sunt curios fără camere și sau martori cum proceda milițianul cel cinstit.

    Reply
  2. Mui3laMilitieni says:
    October 9, 2023 at 11:51 pm

    Mortan (fetita) iara te faci ca nu i-ei cadouri?

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    România

    PNL ia în calcul un acord cu Guvernul Niculescu. Bolojan anunță condițiile liberalilor
    Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, 13 octombrie că Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul semnarea unui acord politic cu premierul desemnat Luca Niculescu,.

    România

    Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis plasarea sa în arest la domiciliu
    Decizia a fost luată în cursul zilei de marți, 13 octombrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Firmă de construcții și patronul său, puși să plătească 124.000 de euro după moartea unui muncitor
    O societate de construcții din Sântandrei și administratorul acesteia au fost condamnați pe 6 octombrie de Judecătoria Oradea, după ce au fost găsiți vinovați de moartea unui muncitor, angajat al firmei, care a căzut de pe un balcon în timp ce lucra la construirea unei case în Oradea.

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    Economic

    Firmele cu datorii la stat, condiții suplimentare la vânzare. Ce trebuie să știe antreprenorii
    Transferul părților sociale ale unui SRL presupune verificări fiscale suplimentare, iar notificarea ANAF trebuie făcută în cel mult 15 zile.

    Educație

    Nu mai e doar treaba părintelui. UE vrea platforme care să nu-i țină pe copii lipiți de ecran
    Ani la rând, răspunsul la problema copiilor care petrec prea mult timp cu telefonul a fost acela că părinții trebuie să pună limite, să verifice ce fac cei mici online și să-i învețe să folosească responsabil tehnologia.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Constructorul Dorinel Edu, vizat de cinci percheziții într-un dosar de evaziune cu prejudiciu de peste 730.000 de lei
    Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor au efectuat, luni, cinci percheziții în Oradea, Sânmartin și într-o localitate din județul Hunedoara, într-un dosar instrumentat de Parchetul Bihor și care îl vizează pe constructorul orădean Dorinel Edu (60 de ani), acuzat de evaziune fiscală.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X