BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Terminatorul kilogramelor în plus”. Un medic orădean și-a brevetat metoda la OSIM

„Terminatorul kilogramelor în plus”. Un medic orădean și-a brevetat metoda la OSIM

De Crina Dobocan
la 20 June 2024 09:08
2 Comentarii

„Terminatorul kilogramelor în plus”. Un medic orădean și-a brevetat metoda la OSIM

20 June 2024 09:08
Lipoterapia – metoda de slăbire și remodelare, înregistrată la OSIM de un medic orădean.
Scris de Crina Dobocan - Lipoterapia – metoda de slăbire și remodelare, înregistrată la OSIM de un medic orădean.

Trimite articolul

X

Dr. Alin Iova, un medic orădean, și-a dedicat peste 24 de ani studierii și perfecționării unei metode inovatoare de slăbire și remodelare corporală. Această tehnică, pentru care a obținut brevet de invenție, a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sub denumirea „Lipoterapie by dr. Alin Iova”.

[eadvert]

Timp de mai bine de două decenii, dr. Iova a testat și perfecționat această metodă pe mii de pacienți, obținând rezultate remarcabile.

„A început ca o joacă de student mai întâi, iar apoi ca tânăr absolvent de Kinetoterapie și Medicină. Căutam o metodă anticelulitică, de slăbire, de remodelare. În timp, am aflat, primind toate informațiile și feedback-urile, că în cele din urmă totul se va reduce la un stil de viață sănătos”, povestește medicul.

Lipoterapia nu este doar o tehnică locală, ci una generală, care implică stimulare fizică și mentală. Procesul începe cu o consultație amănunțită, în funcție de care se stabilește planul de acțiune și terapiile complementare. Manevrele tehnicii sunt rapide și precise, implicând aproximativ 150-180 de mișcări pe minut, incluzând palparea, desprinderea, rularea, frământarea și fricționarea.

Beneficii

Prin aceste manevre, se distrug depozitele de grăsime, se activează circulația sanguină și capacitățile locale de drenare, se sparg conglomeratele fibroase celulitice și se ajută la reducerea vergeturilor și refacerea elasticității pielii. Totodată, se îmbunătățesc procesele reflexogene și se stimulează activitatea lipolitică în celule, realizând un micromasaj care ajută la eliminarea reziduurilor și toxinelor.

„În lipoterapie este vorba de un proces complex. Este mai mult decât o tehnică locală, ci una generală care se referă la sănătatea întregului corp. Este o tehnică medicală, estetică, de remodelare corporală și anticelulitică. Prin aceste tehnici se distruge țesutul adipos și aderențele dintre țesutul adipos și cel muscular, influențând semnificativ drenarea locală și drenarea limfatică”, explică dr. Alin Iova.

Numărul de sesiuni necesare variază în funcție de fiecare pacient, putând dura săptămâni sau luni în funcție de ritmul de transformare al fiecăruia.

„Standardizat, la 6-8 săptămâni se face o reevaluare de etapă pentru a obiectiviza menținerea rezultatelor în timp. În decursul celor 24 de ani de practică în această metodă și prin evaluarea a aproximativ 20.000 de pacienți, pot spune că adresabilitatea este generală: slăbire, remodelare, prevenție, îmbunătățire a stilului de viață, gravide, lăuze, după operații de slăbire și lista rămâne deschisă. Rata de succes este de 100%, fără a fi o utopie, cu o singură condiție: să vă doriți asta”, precizează dr. Iova.

De la 150 la 60 kg

Medicul povestește despre un caz spectaculos al unei paciente care a venit cu 150 de kilograme și a ajuns la 60 de kilograme în decurs de un an și nouă luni.

„Recunosc că au fost și situații pe care le-am privit chiar eu sceptic. De pildă, am dat o consultație prin messenger, iar femeia (cu multe kilograme în plus) mi-a scris că vrea să slăbească și să devină model. Dincolo de ecranul la care mă aflam, am și zâmbit. Neavând-o pe doamna respectivă în față, nu i-am acordat încredere. Nu am descurajat-o însă. Din contră. Ei, bine, doamna mi-a dat peste nas: de la 84 kg a ajuns la 58 kg și a și pozat ca model”, își amintește dr. Iova.

„Terminatorul kilogramelor în plus” este absolvent al Facultății de Medicină, secția Medicină Generală (anul 2001), dar și absolvent în prima generație de Fiziokinetoterapie a Facultății de Medicină din Oradea și licențiat la Universitatea „Carol Davila” din capitală.

„De mic am știut că îmi doresc să devin medic. Mama mea era asistentă medicală și stând mult pe lângă ea, am prins drag de această meserie”, mărturisește el.

Între anii 2000 și 2004, dr. Iova a lucrat ca fizioterapeut și apoi medic la echipa de fotbal FC Bihor, în perioada promovării în divizia A, iar între 2004-2009, medic la Centrul de Fotbal Liberty. Începând cu anul 2010 activează ca medic în cadrul FC Bihor până în 2014. Din 2015, el a început o colaborare cu CSM Oradea, secția de baschet, dar și cu cele de polo, judo, handbal, tenis – pe partea de refacere și recuperare medicală și sportivă, dietetică, prevenție și tratamente. Experiența acumulată în cadrul echipelor sportive constituie baza activității de lipoterapie, multe din metode regăsindu-se în evaluarea și tratarea sportivilor profesioniști.

Dovezi

Înregistrarea la OSIM a început în februarie 2022 și a durat opt luni, timp în care Dr. Iova a trebuit să descrie tehnica în detaliu și să aducă dovezi ale eficacității acesteia.

„Pentru a intra în posesia mărcii, a fost necesară o descriere amănunțită a tehnicii și prezentarea realizărilor obținute pe parcursul anilor de practică”, explică medicul.

Dr. Iova subliniază importanța educării pacientelor pentru a menține un stil de viață sănătos.

„Ne lăudăm cu persistența rezultatelor pe termen lung, pentru că noi ne educăm pacientele să fie și să se mențină sănătoase”, afirmă medicul.

Lipoterapia nu se prezintă ca o alternativă la alte metode anticelulitice actuale, fiind unică prin abordarea sa și adresându-se unei game largi de persoane. Această metodă este indicată celor care doresc să elimine celulita și să-și remodeleze aspectul fizic prin reducerea depozitelor de grăsime, netezirea denivelărilor cutanate și redobândirea fermității pielii, contribuind totodată la creșterea sau redobândirea încrederii în sine.

Trimite articolul

X
Taguri:
brevet ,
medic ,
oradean ,
OSIM ,
terminatorul kilogramelor in plus

2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. suzi says:
    June 20, 2024 at 10:23 am

    pipaie?

    Reply
    • violeta says:
      June 20, 2024 at 12:09 pm

      Nici vorbă. Le îmbracă din priviri.

      Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Economic

    De pe băncile facultăților din Oradea, la milioane de dolari în SUA. Povestea a doi absolvenți care au pariat pe inteligența artificială
    Start-up-ul Siena, fondat de antreprenorii români Andrei Negrău și Lisa Popovici, a atras o nouă finanțare de 17 milioane de dolari pentru dezvoltarea agenților de inteligență artificială.

    România

    Ultimatum pentru formarea unei majorități. Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul și declanșa anticipatele
    Președintele Nicușor Dan le-ar fi transmis liderilor de partide că, dacă până joi, 15 octombrie, nu se ajunge la un acord transparent privind susținerea Guvernului Luca Niculescu, vineri va prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului, declanșând astfel alegeri anticipate, potrivit surselor Digi24.ro.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea de Apel Oradea: cei 8 polițiști de frontieră și vameși acuzați de implicare în „rețeaua corupției” din Halmeu rămân în arest
    Curtea de Apel Oradea a respins, marți, contestațiile formulate de cei 8 polițiști de frontieră și vameși din Halmeu împotriva măsurii arestării preventive pe care Tribunalul Bihor a luat-o față de ei în urmă cu o săptămână, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA Oradea.

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    România

    PNL ia în calcul un acord cu Guvernul Niculescu. Bolojan anunță condițiile liberalilor
    Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, 13 octombrie că Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul semnarea unui acord politic cu premierul desemnat Luca Niculescu,.

    România

    Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis plasarea sa în arest la domiciliu
    Decizia a fost luată în cursul zilei de marți, 13 octombrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Firmă de construcții și patronul său, puși să plătească 124.000 de euro după moartea unui muncitor
    O societate de construcții din Sântandrei și administratorul acesteia au fost condamnați pe 6 octombrie de Judecătoria Oradea, după ce au fost găsiți vinovați de moartea unui muncitor, angajat al firmei, care a căzut de pe un balcon în timp ce lucra la construirea unei case în Oradea.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X