Chiar dacă rămân cei mai bogaţi dintre bihoreni, fraţii Micula au avut pierderi serioase în ultimii ani. Poziţionaţi acum pe locul nouă în Top 300 Capital, Ioan şi Viorel Micula au o avere estimată la 580-620 milioane euro. Aceasta după ce în 2007 erau pe locul trei cu o avere de aproximativ 2 miliarde euro, iar în 2008 erau cotaţi cu o avere de un miliard.
Zoltan Teszari pare să-şi fi menţinut intactă averea din 2008. El ocupă locul doisprezece şi are o avere de aproximativ o jumătate de miliard de euro. Pe locul 101, cu o avere de 65 de milioane de euro se află patronul Lotus Center, Alexandru Mudura.
Pe poziţia 205, cu o avere de 33 milioane de euro se află producătorul de materiale de construcţii Marcel Bărbuţ. Aceasta a reuşit să se extindă în plină criză şi anticipează că, în trei ani, valoarea companiei sale va depăşi 120 milioane euro. După ce în 2009, afacerea pe care o conduce Beniamin Rus a stagnat, în acest an a revenit pe creştere. Omul de afaceri a profitat de oportunităţile oferite de scăderea pieţei imobiliare, dar a făcut şi investiţii în utilaje de peste 1,5 milioane euro. Averea lui Beniamin Rus este estimată la 25 milioane euro, iar el ocupă poziţia 265 în Top 300 Capital.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!