Gala TNL a reunit 2.000 de tineri liberali din întreaga ţară, bihorenii fiind prezenţi cu o delegaţie numărând 40 de reprezentanţi ai organizaţiilor locale de tineret. Activitatea bihorenilor a fost remarcată şi la nivel naţional. Astfel, iniţiativa „Şcoala de toamnă liberală”, organizată în 5-7 octombrie 2012, a obţinut premiul special intitulat „Prin noi înşine”. Prin iniţiativa din octombrie, tinerilor între 18 şi 35 de ani li s-a oferit posibilitatea de a acumula informaţii şi abilităţi despre valorile şi principiile liberale, promovarea acestora, înţelegerea mecanismului de funcţionare a unui partid precum şi modalitatea de comunicare directă cu personalităţile partidului.
TNL Bihor – premiu special in Capitala
Tinerii liberali bihoreni au fost premiaţi, vineri, în cadrul Galei Tineretului Naţional Liberal.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Programul festivalului Oradea Pride din acest an va include un calendar extins de evenimente culturale, civice și comunitare, printre care dezbateri, proiecții de film, expoziții și ateliere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Au fost amplasați primii arbori din proiectul „Pădurea urbană mobilă” din Oradea.
Economic
Pe piața asigurărilor de locuință din România a fost introdus un produs care indică o schimbare importantă de abordare, cu accent nu doar pe despăgubiri, ci și pe intervenții rapide în situații de urgență.
Economic
Biletele sunt distribuite către mai multe stațiuni din țară, în funcție de capacitățile disponibile și de contractele încheiate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a pronunțat, marți, sentința în cazul unui incendiu provocat, în urmă cu mai bine de 2 ani și jumătate, în toamna lui 2023, în Ștei, unde trei mașini au ars, iar clădirea în care funcționa o patiserie a fost grav afectată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!