Dovedind că vrea dar şi că are cu ce atrage turişti, comuna Roşia a fost prima care a răspuns invitaţiei asociaţiei ADDePT de a-şi prezenta valorile umane şi naturale în cadrul unor ture care, în limbajul turistic occidental s-au impus cu numele de «study-tour». Astfel, duminică, un mini-autocar cu fotoreporteri a fost ghidat de echipa Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului Bihor (ADDePT) în zona Roşia. Tura a deschis proiectul „Descoperă Bihorul – Natură, cultură, tradiţii”. Iar vicepreşedintele ADDePT, Aurelia Dumiter, dezvăluie că următoarele ţinte sunt defileul Şuncuiuş – Vadu Crişului şi Valea Ierului. Bogdan Hossu, fost director al Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport (DJTS) Bihor şi partener în acţiune plusează cu o invitaţie la festivalul de încondeiat ouă de la Drăgoteni.
Primul popas a fost – cum altfel? – la moara pe apă de la intrarea în comuna Roşia, unde fotoreporterii au fost întâmpinaţi de primarul Bonca şi de baciul Ghie – morarul care deschide inima şi băierile pungii la turişti cântând din vioara cu goarnă.
Meştera familie Codoban
Următoarea oprire e peste drum de cimitirul din satul Lazuri, în gospodăria familiei Codoban. În urma meşterului de viori cu goarnă, regretatul Dorel Codoban, a rămas un festival care-i poartă numele, un atelier păstrat aşa cum l-a lăsat şi, mai ales, o familie care mai are multe de oferit comunităţii.
Gazda Floarea Codoban e meşteră la ţesut cu războiul şi merge cu creaţiile ei la târgurile de meşteri populari. „Învăţătorii ar trebui să-i pună pe copii să deprindă meşteşugurile lăsate din bătrâni. Pe vremea mea, şcolăriţele ţeseau pânză la şcoală iar băieţii împleteau ştergătoare sau alte obiecte pentru gospodărie”, spune femeia care îşi întâmpină oaspeţii anunţaţi cu un fel de brânzoici numite moşocoarne, cozonaci cu nucă şi gem de măceşe (ca să lege nuca de aluat), vin şi pălincă. Ginerele Dan oferă explicaţii în atelierul highidişului Codoban şi dezvăluie că familia va ridica în spatele curţii o agro-pensiune cu numele vestitului lutier.
Pricesne la biserică
Biserica ortodoxă din Roşia e locul unde se vede prea bine cum tehnologia şi modernismul îşi continuă asaltul chiar în vatra tradiţiilor strămoşeşti. Festivalul de pricesne (cântări specifice postului Paştelui) e o ocazie pentru pruncii satului să facă poze cu DSLR-uri sau aparate compacte. Câteva mame mândre de copiii care cântă în faţa altarului îi fotografiază cu telefoanele. Iar suveran peste toţi pare regizorul care coordonează filmarea festivalului împărţind mustrări şi indicaţii de genul: „Ia vedeţi cine-a intrat în altar să nu iasă acum că n-am chef să mi se plimbe în înregistrare!”.
Grupurile de copii veniţi din mai multe sate bihorene arată, între timp, de la caz la caz, voci duios-cristaline ori şovăielnice de-a dreptul. Iar autenticitatea ţinutelor diferă şi ea. Unele grupuri au porturi tradiţionale şi opincuţe, în alte grupuri fetele sunt sulemenite generos, poartă pantofi lucioşi (ca de altfel şi unul dintre tinerii preoţi însoţitori) şi au coafuri care stau „ţapene” sub baticuri trădând fixativul.
Tabloul eclectic e completat de scrijeliturile murale cu jocuri «X şi O» din spatele balconului bisericii. Pe pereţi sunt zgâriate şi nume dar e bine că lipsesc vulgarităţile de pe zidurile urbane…
Păstrăvi, lebede, păuni
Dacă în drum spre Mina şi Peştera Farcu se observă uşor o păstrăvărie de crescut puiet în bazine mobile, undeva la vreo jumătate de oră de mers cu maşina pe un drum de piatră şi pământ e pitită o păstrăvărie aparte. Şirul de bazine zidite cu piatră rustică este alimentat spumos cu apă proaspătă din pârâul Lazuri. Iar păstrăvii curcubeu o duc foarte bine dacă te iei după salturile care le fac după mâncare. Înainte să se întoarcă în râu, apa care circulă prin bazine ajunge într-un iaz unde se scaldă lebede şi raţe sălbatice. „Raţele au avut şi pui dar păstrăvii de câte cinci kilograme care sunt şi în iaz au înghiţit răţuştele. Ne-a părut tare rău, dar aşa e în natură”, spune Doru Cutuş, un orădean care şi-a convins soţia să-l urmeze în sălbăticie după ce a dus-o să vadă păstrăvăria „Lostriţa” din Maramureş.
Doi ani au trăit într-un vagon şi au muncit din greu ca să-şi înfăptuiască visul, ajutându-se şi de fiul acum în vârstă de 24 de ani. Iar companie le-au ţinut de multe ori doar păsările, câinii şi măgăruşii.
Terenul de un hectar şi jumătate l-au cumpărat vânzându-şi apartamentul iar pentru păstrăvărie au accesat un proiect european de nici o sută de mii de euro. Păstrăvii proaspeţi îi vând pe la pensiuni şi la moţi iar de-o vreme au obţinut şi avizul DSVSA pentru a-i servi turiştilor, cu mămăligă şi mujdei, pe terasa de lemn a propriei păstrăvării.
„Aici ne place să trăim. Câştigăm cât să ne ducem traiul dar dacă vom strânge vreodată bani, ne-ar mai tenta o păstrăvărie la Stâna de Vale, căci zona brazilor ne unge la inimă”, spun soţii Cutuş.
La peşteră şi în Cheile Cuţii
Mini-muzeul minier de la Farcu şi Peştera cu Cristale fac parte, obligatoriu, din circuit. Pentru că drumul abia a fost consolidat, tiroliana e încă dezafectată. Dar tânăra care ghidează turiştii prin peşteră spune că până la vară tiroliana va fi din nou deschisă turiştilor. Totodată, sunt speranţe pentru amenajarea unei săli de concerte în peşteră şi se doresc şi alte investiţii care să-i determine să se întoarcă la Farcu şi pe turiştii care au vizitat deja complexul.
Mai puţin cunoscute se arată Cheile Cuţii. Sălbatic dar pitoresc, traseul permite observarea de guri de peşteri, flori montane, şerpi, salamandre, păsări. Pereţii verticali sunt o atracţie pentru căţărătorii sportivi iar peşterile neamenajate sunt, cel puţin deocamdată, recomandate doar turiştilor cu ceva experienţă în speologie.
Cu titlu de inedit, în ultima gospodărie de la intrarea în chei se poate observa o batoză dezafectată lângă o dărăpănătură pe care proprietarul a botezat-o „camera cu lilieci”. Semn că mamiferele zburătoare se simt acasă nu doar în caverne ci şi în coasta satului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!