Născut într-o familie abuzivă, încadrat cu handicap mintal, client regulat al secţiei TBC, omul se încăpăţânează să creadă că merită ceva mai bun ca Azilul de noapte de pe Gutenberg. Şi-a improvizat o locuinţă într-un fost cămin de nefamilişti abandonat pe strada Milcovului dar trăieşte cu spaima evacuării şi cu speranţa unui cămin definitiv. Caz clasic de ghinion, îi descriu vecinii săi situaţia.
Refuz repetat
Hegedus s-a instalat în fostele cămine ale Textila de vreo zece ani. Fără curent sau apă, acestea îi oferă doar confortul pereţilor şi al acoperişului de deasupra capului. Şi-a improvizat o sobă cu hornul scos pe geam, în „dormitor” şi „o bucătărie” în camera vecină.
Dormitorul e mai degrabă mizer dar din mobilele aruncate de vecini, şi-a improvizat o bucătărie chiar funcţională.
„Am vrut ceva locuinţă socială sau ceva de genul ăsta dar n-au habar de mine. Mă refuză sau mint că nu au ce îmi da”, descrie el relaţia cu Primăria şi cu Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO). Ultimul refuz, primit în urmă cu două săptămâni, l-a adus iar la disperare.
ASCO l-a îndrumat, spune el, spre Azilul de Noapte. „M-au trimis la Gutenberg, în ţigănie. Vă rog să mă scuzaţi, să se ia ei de gât şi să se ducă dânşii. Am fost acolo prin 2006 dar nu mai mă duc. Dimineaţa îi scoate afară pe oamenii ăia de la azil şi-i vezi cum dârdâie prin parc, pe bănci. Nu ai unde să îţi ţii o haină, o bucată de pâine”, e impresia sa despre lăcaşul social.
Ioşca, numele sub care-l ştiu vecinii, cu toate bolile adunate de-a lungul anilor, nu e omul să refuze lucrul. Doar că gradul 2 de handicap i-a asigurat refuzuri în serie când a fost vorba de locuri de muncă.
„Lucrez ca zilier. În fiecare zi îmi aruncă oamenii câte ceva, 10, 15 lei, când le lucrez. Cât au şi ei. Am fost să mă anjazez la RER dar nu vor să mă ia din cauză că am handicap de gradul 2. Când mă duc la forţele de muncă nu îmi dau nimic, că-s cu astm, cu handicap. Unde să mă duc, că m-aş duce”, zice el.
Tulburare de personalitate e diagnosticul pus de psihiatri. „Când îmi vin crizele nu mai ştiu de mine, nu mai birui să trăiesc pe lumea asta din cauza la nişte nenorociţi care ne resping. Mai ziceam că merit dacă eram alcoolic sau golan dar poate vedea fiecare că nu-i aşa”, se înverşunează el în faţa căminului în care stă cu acordul proprietarului, plecat din ţară.
Zece ani
Anul acesta sunt 10 ani de când s-a cuibărit Ioşca în clădirea abandonată. A legat relaţii cu vecinii, oamenii îi vorbesc cu blândeţe şi respect. „Are noroc Textila cu el că dacă nu era el aici nu mai erau nici geamuri în tocuri, le duceau boschetarii cu rame cu tot. Demontau căminul cărămidă cu cărămidă. Şi aşa, când a fost în spital au spart tot. Săracul e bolnăvicios şi slab”, spune un bărbat, vecin cu casa de fostele cămine.
„E băiat muncitor. Înainte să vină el, era plin de gunoaie şi în cămin şi în jur. El a făcut curăţenie peste tot, lună şi bec. Sunt martor că are grijă de clădire şi că ţine curat. Lucrează cât poate, nu fumează şi nu bea”, ne-a povestit şi Mariana Domocoş, o vecină coborâtă din blocul de peste drum.
„Nu există om care să vină să-i ceară ajutorul la sapă sau la ce poate şi el să nu ajute. Nu bea şi nu fumează. Unde-l cheamă, merge la lucru. Dacă îi împrumut zece lei până mâine, dacă mâine nu îi are vine şi îmi zice că numai poimâine o să-i aibă. Suntem câteva familii aici, nu facem noi nici sărbători, nici duminică fără Ioşca. Este bătut de soartă. El se trage dintr-o familie… vai şi-amar. Eu îl admir cum se poate ţine pe picioarele proprii”, ne-a povestit şi Kincses Ileana, o altă vecină venită să pledeze cauza lui Ioşca, obligat să îşi ducă traiul din vreo 250 de lei, cât e pensia de handicap.
Pare că şi-a găsit un loc unde să fie acceptat, dar mai devreme sau mai târziu, căminele se vor vinde iar Ioşca se gândeşte cu groază la ziua aia. Continuă să-şi încerce norocul la uşa Primăriei. În fond, Oradea şi-a avut primarul înscris la politicianul anului în Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială.
Citiți principiile noastre de moderare aici!