Tinerii vin din domenii diferite de activitate, dar toți trei sunt pasionați de natură, de mișcare. Sebi își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor, în Viena, Sergiu este angajat la Holcim România, iar Adrian este profesor de educație fizică și sport. Nu se află pentru prima dată pe un traseu care presupune numeroase provocări. Încă de la început “au luat muntele în piept”.

[eadvert]

În această perioadă, presa internațională scrie că temperaturile extreme din Franța afectează nu doar populația, ci și ghețarii din regiunea alpină Chamonix. Excursiile montane au fost limitate sau chiar anulate, de teama avalanșelor. Din cauza temperaturilor extreme, ghizii montani din regiunea alpină Chamonix au limitat excursiile programate în masivul Mont Blanc. Urcările au devenit prea periculoase din cauza desprinderilor repetate ale unor bucăți de pietre și prăbușirea acestora peste traseele turistice. Aleșdenii au văzut cu ochii lor acest fenomen.

“Suntem pasionați de natură și de tot ceea ce înseamnă sănătate prin mișcare. Primul traseu împreună a fost și unul dintre cele mai dificile. E vorba despre traseul spre Vârful Moldoveanu, cu pornire de la Bâlea Lac, era în 2020. De atunci am străbătut numeroase poteci în aceasta formulă, deseori însoțiți și de alți prieteni iubitori de munte”, spune profesorul Adrian Koșa. Un an a trecut de când și-au făcut planul de a ataca Mont Blanc și până au cucerit culmile masivului. Condiția fizică, practicarea sportului în mod regulat a fost un atuu. Ultimele trei luni au făcut pregătire specifică cu un alpinist și au intensificat antrenamentele.

În Paradisul Alpilor

“Ideea de a încerca să urcăm pe a apărut la o discuție avută într-o drumeție în vara anului 2021. Nu a durat mult până ne-am cumpărat primele piese de echipament și am schițat un plan al <expediției>. Fiind practicanți ai exercițiilor fizice în mod regulat, pregătirea fizica am intensificat-o în ultimele 3 luni, cu alergări de durată, de câteva ori pe săptămână. Tehnic am fost ajutați de Dorel Miheș, alpinist cu tradiție în domeniu, căruia îi mulțumim și cu această ocazie. Aclimatizarea ne-am făcut-o pe cel mai înalt munte aflat în totalitate pe teritoriul Italiei, Gran Paradiso, petrecând o noapte la refugiul Chabod, situat la 2750 m., iar a doua zi reușind să ajungem și pe vârf, la 4061 m. Din păcate, fără Sebi, care a avut dificultăți în obișnuirea cu altitudinea și ne-a așteptat la refugiu”, ne-a explicat Sergiu Tunduc.

Parcul Național Gran-Paradiso este situat în Italia, în Valea Aosta și Piemont. El este întemeiat în anul 1922 fiind primul parc național din Italia. Parcul are suprafața de 70.318 ha. care este în cea mai mare parte compusă dintr-un relief muntos. La vest este mărginit pe distanță de 14 km de granița cu Franța (Parcul Național Vanoise). Ghizii români care fac acest traseu spun că nu este unul extrem de tehnic, dar se va deșfășura pe ghețar și printre crevase, deci mersul legat în coarda, cu colțari și piolet este obligatoriu.

Emoții pe Dome

Sebastian Țirtea ne-a povestit că după o zi de pauză, au început ascensiunea spre Mont Blanc.

”A fost o ascensiune structurată pe trei zile, pe ruta clasică, italiană, care spre deosebire de rutele franceze, nu beneficiază de niciun fel de transport mecanizat. Prima zi a constat în traseul Val Veny – refugiul Francesco Gonella (3071 m.), care a durat aproximativ 6 ore, ajungând la refugiu în jurul ore 16:30. Am luat cina la ora 18:30, după care ne-am odihnit până la 23:30 când a trebuit să ne trezim pentru micul dejun de la ora 00:00. A doua zi, la 00:45 am pornit spre vârf, alături de alte echipe. În prima parte a traseului am traversat Ghețarul Dome, care ne-a dat câteva emoții. Singura ruta abordabilă era presărata cu crevase mari, peste una fiind nevoiți să sărim. Înaintea noastra au mai sărit 5 francezi, dintre care trei au căzut în crevasă, dar, fiind legați în coardă, au fost asigurați de colegii lor și au reușit să iasă fără probleme. Depășind acest obstacol, am ajuns pe creastă, unde vântul a început să sufle cu putere, dar primele semne ale răsăritului ne-au motivat să continuăm”.

Temerarii din Aleșd au simțit ce înseamnă lupta cu muntele, dar dorința de a ajunge acolo, în vârf, a fost mai puternică decât oboseala care se instala în trupurile tinerilor.

“Puțin după ora 6 am ajuns la refugiul Vallot, situat la 4362 m., unde ne-am odihnit jumătate de oră. Oboseala, vântul și altitudinea, care începea să se facă din ce în ce mai simțită, au fost aproape să ne învingă, dar am decis să continuăm spre vârf, chiar dacă într-un ritm mai lent. La ora 8:30 am făcut primii pași pe vârf, foarte emoționați și entuziasmați. După jumătate de oră am început coborârea, iar odată ajunși la creasta traversată în întuneric, am realizat că este mult mai intimidantă decât a părut la prima vedere, în lipsa luminii. La întoarcere, suprafața ghețarului a fost mult mai moale, podurile de gheață peste crevase mai instabile, iar pe versanții încojurători cădeau pietre aproape neîncetat. La ora 14:45 am ajuns la refugiul Gonella, unde ne-am bucurat de reușită, am luat cina și ne-am odihnit. A treia zi am coborat spre Val Veny, ne-am răcorit într-un lac glaciar, după câteva ore în care Soarele ne-a însoțit neîntrerupt și ne-am întors în Courmayeur, recunoscători.

Peste tot pe munte se vedeau semnele unei ierni foarte secetoase și consecințele temperaturilor ridicate erau evidente. După întoarcerea acasă, am aflat că refugiul Gonella urma să se închidă în câteva zile, datorita lipsei de apa si ca pe partea franceza, ghizii inceteaza sa mai urce cu clienți pe munte, datorită crevaselor tot mai mari și a căderilor de pietre din ce în ce mai frecvente.

Considerăm că am fost extrem de norocoși pe toată durata expediției, având în vedere că am urcat fără ajutorul unui ghid și toate au ținut cu noi, inclusiv condițiile meteorologice, care în afara temperaturilor ridicate, au fost perfecte. Am dori să mulțumim familiilor noastre și prietenilor pentru încredere, înțelegere și susținere, care adunate ne-au ajutat să simțim fiecare pas înainte mai ușor”, spune profesorul.

Adrian Koșa e gata ca alături de prietenii săi să facă față și altor provocări.

“Nu avem un plan stabilit, dar suntem deschiși și sperăm să ne întoarcem cu bine din cât mai multe expediții de acest gen”, ne-a mărturist Adrian Koșa.