BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Triumvirat PSD – UDMR - ALDE sau alianţă PNL „cu remorcă” la Judeţ?

Triumvirat PSD – UDMR - ALDE sau alianţă PNL „cu remorcă” la Judeţ?

la 8 June 2016 09:43 Reactualizat la: 8 June 2016 15:14

Triumvirat PSD – UDMR - ALDE sau alianţă PNL „cu remorcă” la Judeţ?

8 June 2016 09:43 Reactualizat la: 8 June 2016 15:14
Paradoxal, obţinerea celor două treimi PNL dorite de Ilie Bolojan în Consiliul Local Oradea ar putea genera pierderea şefiei Judeţului, de acelaşi PNL.
Scris de Raul Simea - Paradoxal, obţinerea celor două treimi PNL dorite de Ilie Bolojan în Consiliul Local Oradea ar putea genera pierderea şefiei Judeţului, de acelaşi PNL.

Trimite articolul

X

Dacă Bolojan şi PNL vor putea conduce Oradea singuri, fără UDMR, deoarece au două treimi în Consiliul Local, la Consiliul Judeţean lucrurile sunt mai complicate. Cu 44,5% din voturile exprimate pentru Consiliul Judeţean, PNL a obţinut 17 mandate de consilieri din totalul de 35 de mandate. PSD a depăşit UDMR nu doar în Oradea, ci şi în judeţ, obţinând 25,2% din voturi şi, implicit, 9 mandate de consilier judeţean.

Trasă în jos de scorul slab de la Oradea, unde a obţinut doar 14,2%, UDMR a scăzut şi în plan judeţean, la 18,2%. Dacă în Oradea ALDE a obţinut doar 3,5%, sub pragul electoral, în schimb, pentru CJ liberal-democraţii de la ALDE au reuşit să inverseze cifrele şi, cu un scor de 5,3% au intrat, la limită, în Consiliul Judeţean.

Cum PNL nu a reuşit să obţină majoritatea şi în Consiliul Judeţean, configurarea conducerii Judeţului va fi rodul negocierilor politice. Sunt trei variante de alianţe pentru stabilirea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor de la Judeţ: alianţă PNL – UDMR, o coaliţie în triumvirat PSD – UDMR – ALDE, destul de probabilă, dar şi o alianţă PNL – ALDE. Varianta PNL – UDMR ar da o majoritate foarte clară, de două treimi, în plenul Consiliului Judeţean.

Însă, în acelaşi timp, PNL nu poate oferi UDMR mai mult decât un vicepreşedinte la CJ şi un viceprimar în Oradea – „floare la pălărie” pentru PNL, dată fiind lipsa de putere a UDMR în Consiliul Local. Astfel, paradoxal, obţinerea celor două treimi PNL în Consiliul Local Oradea ar putea genera pierderea preşedinţiei CJ Bihor de către acelaşi PNL!

Ecuaţie în patru la Judeţ

Rezultatul alegerilor locale din Bihor dă o situaţie oarecum ciudată. Victoria extrem de clară a lui Ilie Bolojan şi a PNL în Oradea ar putea afecta interesele PNL la nivel judeţean. În ciuda scorului excelent din Oradea, PNL nu a obţinut să obţină cei 18 consilieri judeţeni necesari pentru a avea majoritatea în Consiliul Judeţean, reuşind fix 17 mandate.

Împreună, PSD (9), UDMR (7) şi ALDE (2) adună exact 18 mandate. Astfel stând lucrurile, este posibil ca PSD, UDMR şi ALDE să formeze un triumvirat care să dea majoritatea în Consiliul Judeţean. Dacă această variantă se va concretiza, atunci preşedinte al Consiliului Judeţean ar putea deveni Ioan Mang (PSD) sau Pasztor Sandor (UDMR), oricare dintre cei doi putând deveni vicepreşedinte, alături de Traian Bodea, preşedintele ALDE Bihor.

La rându-i, PNL are două variante de alianţă: cu UDMR sau cu ALDE, adversarii din PSD fiind excluşi. În ambele variante ale PNL, Mircea Mălan ar fi preşedintele Consiliului Judeţean, iar UDMR, respectiv ALDE ar primi vicepreşedinte. Este exclus ca PNL să renunţe la şefia Consiliului Judeţean în favoarea UDMR, dat fiind diferenţa mare de scor politic şi de mandate.

Ieri, liderii politici implicaţi în negocieri erau la Bucureşti, Pasztor Sandor, Ilie Bolojan, Ioan Mang, Traian Bodea, pentru discuţii cu liderii lor politici naţionali. UDMR este partidul-cheie şi în aceste negocieri pentru şefia Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor fiind omul politic determinant al acestui moment. Chiar dacă Ioan Mang îşi doreşte preşedinţia Consiliului Judeţean, în cele din urmă s-ar putea ca PSD să se mulţumească şi cu un post de vicepreşedinte, UDMR putând prelua preşedinţia, dacă ţine morţiş.

Aceasta deoarece PSD concurează cu PNL, ambele partide încercând să peţească UDMR pentru o alianţă majoritară în Consiliul Judeţean, iar PSD doreşte cu orice preţ să evite intrarea în Opoziţie şi la nivel judeţean. La rându-i, PNL-ul lui Bolojan şi Mălan nu poate oferi UDMR mai mult decât un vicepreşedinte la CJ Bihor (sau poate chiar doi) şi maximum un viceprimar în municipiul Oradea. Însă preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon a catalogat deja obţinerea unui eventual viceprimar UDMR în Oradea ca o „floare la pălărie” pentru PNL, deoarece vicele UDMR nu va avea nicio putere în Legislativul orădean. Aşadar, ar putea părea doar un viceprimar UDMR decorativ…

ALDE e cu PSD

Cel mai probabil, ALDE va obţine un post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, indiferent că majoritatea va fi formată de triumviratul PSD – UDMR – ALDE sau dacă PNL se va alia, în cele din urmă, chiar cu ALDE. Ultima este, însă, o variantă improbabilă, din cauza protocolului semnat la nivel naţional de PSD cu ALDE. „Negocierile s-au făcut la Centru şi direcţia este ALDE – PSD, în sensul de a se face alianţe peste tot, în toate judeţele din ţară. Noi nu facem altceva decât punem în aplicare negocierile. Nu stă în puterea mea de a avea preferinţe”, ne-a declarat, ieri, preşedintele ALDE Bihor, Traian Bodea.

UDMR: „Orice variantă”

Tot din Capitală, Pasztor Sandor ne-a transmis că întâlnirea hotărâtoare din UDMR va fi vineri, la Cluj-Napoca. „UDMR ia în calcul orice variantă, în care credem că este bine pentru judeţ. Nu pot zice acum că va fi în doi sau în trei. UDMR ia în calcul şi poziţia de viceprimar în Oradea, chiar dacă aceasta a devenit acum foarte „uşoară”. Dar, am mai trăit o perioadă fără viceprimar în Oradea şi comunitatea nu a perceput-o foarte pozitiv. Nu înseamnă că este ceva necondiţionat, dar în principiu cred că sunt situaţii mai bune sau mai rele. Actualmente rezultatul din oraş ne dă o variantă slabă”, transmite Pasztor, semn că vechiul protocol judeţean dintre PNL şi UDMR, semnat de Cornel Popa şi Alexandru Kiss, valabil teoretic până în 2020, practic nu are mare însemnătate, azi.

Totul este o negociere politică! În alegerea pe care UDMR Bihor o va face, va cântări destul de mult cuvântul conducerii centrale a UDMR, precum şi negocierile pe care UDMR le va face cu PSD sau PNL pentru alianţe în mai multe judeţe. Astfel, situaţia UDMR din Bihor este strâns legată cu cele din Satu-Mare, Mureş, Cluj şi Sălaj. Felul în care va fi condus Bihorul în următorii patru ani depinde foarte mult de partenerul pe care UDMR îl va alege pentru judeţele ardelene pomenite mai sus. Că va fi PSD sau PNL, alegerea maghiarilor va fi cristalizată în zilele următoare.

Trimite articolul

X
Taguri:
alde ,
consiliul judetean ,
PNL ,
PSD ,
UDMR

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    9 victorii obținute de sportivii de la Maxim Fight Team Oradea la gala „Grand Tournament”
    În Sala sporturilor „Ecaterina Both” din Satu Mare s-a desfășurat gala K1 și MMA „Grand Tournament 8”. Printre sportivii care au urcat în ring s-au numărat și cei de la Maxim Fight Team Oradea, însoțiți de antrenorii Sorin Vesa și Adrian Maxim.

    Bihon CSM Oradea

    CSM Oradea a marcat 51 de goluri în meciul cu CSU Universitatea de Vest Timișoara! Patru victorii în patru etape
    Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea a câștigat cu scorul de 51-32 (24-14) partida din deplasare cu CSU Universitatea de Vest Timișoara, contând pentru etapa a 4-a din Seria C.

    BIHON Sport local

    Suprafețe noi de joc la Padel Arena Oradea
    Inaugurată în martie 2022, Padel Arena Oradea din complexul Era Park a intrat într-un proces de modernizare.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Sport local

    Lider surpriză în Liga 4 Bihor după etapa cu numărul 5
    S-au disputat meciurile din etapa cu numărul 5 din Liga 4, iar echipele de pe locurile 2 și 3 au urcat în clasament profitând de remiza CS Oșorhei, fostul lider.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Șoc pe calea ferată. Un grup de 50 de elevi au fost lăsați pe peron de trenul care trebuia să îi aducă la Oradea
    Un grup de aproximativ 50 de elevi, minori și majori, de la Liceul Teoretic „Ady Endre” din Oradea, alături de conducerea Consiliului Elevilor, a rămas, duminică dimineața, 4 octombrie, în halta Mihai Bravu, care deservește comuna Roșiori.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un salvamontist din Bihor, printre românii care au înfruntat Dolomiții la o competiție internațională
    Salvamontiști din România, printre care și un reprezentant al Salvamont Bihor, au participat sâmbătă, 3 octombrie la Dolomiti Rescue Race, una dintre competițiile dedicate salvatorilor montani, desfășurată în Munții Dolomiți, în provincia italiană Belluno.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X