BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trotinetele electrice intră sub lupa legii: RCA și permis obligatoriu. Ce spun autoritățile din Bihor

Trotinetele electrice intră sub lupa legii: RCA și permis obligatoriu. Ce spun autoritățile din Bihor

De Alexandra Szabo
la 3 November 2025 07:00 Reactualizat la: 27 October 2025 14:40
1 Comentarii

Trotinetele electrice intră sub lupa legii: RCA și permis obligatoriu. Ce spun autoritățile din Bihor

3 November 2025 07:00 Reactualizat la: 27 October 2025 14:40
Propunerea legislativă a fost depusă în Parlament la începutul lunii octombrie.
Scris de Alexandra Szabo - Propunerea legislativă a fost depusă în Parlament la începutul lunii octombrie.

Trimite articolul

X

În proiectul de lege este prevăzut că persoanele care vor să folosească trotinetele și bicicletele electrice vor avea nevoie de permis. În prezent, proiectul se află în faza de dezbatere.

Până acum, pentru a circula pe drumurile publice cu o trotinetă sau bicicletă electrică nu a fost necesară deținerea unui permis de conducere. Utilizatorul nu a fost nevoit să dovedească faptul că el cunoaște legislația, ci doar că a împlinit vârsta de 14 ani.

Propunerea legislativă a ajuns pe masa Senatului în contextul în care de la începutului anului și până în luna octombrie, trotinetele electrice au fost implicate, la nivel național în peste 1.600 de accidente. În urma acestor evenimente rutiere, șapte persoane au decedat. În proiect este prevăzut ca pe viitor, utilizatorii vor fi obligați să dețină un permis categoria AM1 special pentru trotinetele și bicicletele electrice.

Pentru a deține un astfel de permis, este necesar ca utilizatorul să aibă o vârstă mai mare de 14 ani și să treacă mai întâi de un examen scris, prin care el să dovedească faptul că cunoaște legislația din țară, precum și un traseu făcut pe un poligon special, a relatat Digi24.

RCA obligatoriu

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, 22 octombrie, proiectul Legii RCA prin care vor intra sub incidența asigurării obligatorii și vehicule care, potrivit legislației naționale actuale, nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării, precum trotinetele electrice, bicicletele electrice și alte vehicule similare, a scris Agerpres.

Executivul a precizat în expunerea de motive că prin această lege sfera de cuprindere a termenului „vehicul” a fost extinsă. Odată cu adoptarea proiectului Legii RCA, obligația de asigurare va fi stabilită în funcție de criterii de natură tehnică. Astfel, în incidența asigurării obligatorii vor figura și vehicule care, potrivit legislației actuale, nu necesită înmatricularea sau înregistrarea lor, printre care se numără trotinetele electrice, bicicletele electrice, precum și alte vehicule asemănătoare.

Alte modificări aduse prin acest proiect de lege sunt: reglementarea limitelor minime de despăgubire și stabilirea referinței acestora în lei la cursul indicat în directivă, reglementarea limitelor minime de despăgubire și stabilirea referinței acestora în lei la cursul indicat în directivă, modalitatea de control a asigurării RCA, mai scris Agerpres. „Proprietarul sau utilizatorul unui vehicul care staționează în mod obișnuit în România încheie și menține în valabilitate o asigurare RCA pentru a acoperi riscurile care decurg din utilizarea acestuia. Sunt exceptate de la obligativitatea încheierii unui contract RCA persoanele fizice și juridice care utilizează vehicule exclusiv în cadrul evenimentelor și activităților sportive cu motor, inclusiv al curselor, al competițiilor, al antrenamentelor, al testărilor și al demonstrațiilor care se desfășoară în România într-o zonă cu acces restricționat și demarcată, atunci când organizatorul evenimentului sportiv sau o altă parte a încheiat o asigurare facultativă sau dispune de un instrument de garantare alternativ care acoperă prejudiciile provocate de către vehicule oricărei părți terțe, inclusiv spectatorilor și altor persoane prezente, dar care nu acoperă neapărat prejudiciile produse conducătorilor auto participanți și vehiculelor acestora”, este precizat în proiect.

550 de trotinete în Oradea

În Oradea, la momentul publicării acestei știri erau disponibile 250 de trotinete Bolt și 300 de trotinete Lime, dispuse în mai multe zone ale orașului. Întrebat de reporterul Jurnalului Bihorean și Bihon.ro dacă a fost luată în calcul posibilitatea de a interzice aceste vehicule, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, Octavian Haragoș a precizat că „nu s-a discutat până în acest moment despre interzicerea acestora”.

Incidente rutiere în Bihor

În intervalul de timp ianuarie – septembrie 2025, pe drumurile din Bihor s-a produs un singur accident rutier în care a fost implicată o trotinetă electrică, o persoană fiind rănită ușor.

Potrivit unor statistici ale Poliției Bihor, puse la dispoziția reporterului Jurnalului Bihorean și Bihon.ro, în perioada menționată anterior (ianuarie – septembrie 2025 – n.red), pe șoselele bihorene s-au produs 46 de evenimente rutiere fără victime, în care au fost implicate trotinete electrice. „În perioada de referință, la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor au fost înregistrate 7 sesizări cu privire la nerespectarea legislației rutiere de către utilizatorii de trotinete electrice, toate prin intermediul S.N.U.A.U. 112, în fiecare dintre cazuri polițiștii rutieri efectuând verificări și, în funcție de rezultat, dispunând măsuri legale în consecință”, au transmis reprezentanții Poliției Bihor.

La finalul lunii septembrie, doi adolescenți au fost surprinși pe strada Primăriei din Oradea în timp ce amândoi se aflau pe aceeași trotinetă electrică. Într-un moment de neatenție, tânărul care se afla la cârma trotinetei a pierdut controlul asupra vehiculului și cei doi s-au răsturnat pe șinele de tramvai. În urma imaginilor făcute publice pe rețelele de socializare, cei doi au fost căutați de oamenii legii.

foto: captură de ecran/ INFO TRAFIC BIHOR&ORADEA

La doar câteva zile după incidentul de pe strada Primăriei, patru minori au fost filmați în timp ce, grupați doi câte doi se aflau pe două trotinete aceștia au intrat într-un sens giratoriu în viteză, fără să se asigure. „Astăzi(25 septembrie – n.red.), în sensul giratoriu, era să lovesc doi tineri pe trotinetă care au intrat brusc în fața mea, pe carosabil ud. Nu aveau cască, nici echipament reflectorizant. Din fericire am reușit să frânez la timp, dar putea fi o tragedie”, a scris șoferul care a făcut publică filmarea pe grupul INFO TRAFIC BIHOR&ORADEA.

Autorul postării a făcut și un apel către părinți: „Vă rog, vorbiți cu copiii voștri despre regulile de circulație și siguranță. O clipă de neatenție poate costa o viață.”

Un alt incident în care a fost implicată o trotinetă electrică s-a petrecut în cursul lunii mai, când un minor de 13 ani a fost accidentat de un utilizator al unei trotinete electrice pe Bulevardul Dimitrie Cantemir. Imediat după producerea accidentului, reprezentanții ISU Bihor au precizat că minorul a fost transportat la o unitate medicale, acesta având multiple traumatisme.

foto: arhivă

Trimite articolul

X
Taguri:
accidente ,
bihor ,
legislatie ,
permis ,
RCA ,
Trotinete electrice
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Alexandru Ciucle says:
    November 4, 2025 at 10:41 am

    In bihor Birta le lasa la liber, asta e dezvoltare di emancipare. Plus spagile luate de la Bolt

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Minor tâlhărit de un bărbat, imediat după ce și-a ridicat alocația de la Poșta din Băile 1 Mai
    Un adolescent care s-a dus să încaseze de la Poșta din Băile 1 Mai alocația sa și a fraților săi a trecut prin clipe de spaimă, după ce un bărbat i-a furat trotineta și i-a smuls din buzunar banii pe care tocmai o ridicase.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    INTERVIU cu Ica Bacter, fotograf şi crescător de câini rasa Presa Canario şi găini rasa Brahma
    „Mă numesc Ica și sunt «băiețelul tatei»”, se prezintă Ica Bacter. A absolvit Facultatea de Drept (licenţă şi master) și Facultatea de Științe Economice - Contabilitate, ambele la Universitatea din Oradea. „La finalizarea studiilor, am realizat că îmi place ceea ce am studiat, dar nu mă definesc ca persoană. Așadar, am pus pe pauză domeniul juridic pentru a putea fi aproape de ceea ce iubesc: interacțiunea cu oamenii şi animalele”.

    Bihon CSM Oradea

    Campioana nu a avut milă de concitadina CSU Oradea. Meciul a fost arbitrat, în premieră, de o brigadă exclusiv feminină
    Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” a găzduit sâmbătă meciul dintre CSU Oradea și CSM Oradea, contând pentru etapa a 8-a, prima din returul Superligii Naționale de polo pe apă.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Sport local

    Bihorul Beiuș a mai transferat un mijlocaș australian și un atacant cu 4 jocuri în prima ligă
    Campania de consolidare a lotului continuă la CS Bihorul Beiuș. După portarul Mihai Oneț, fundașul Luca Hadadea, mijlocașii Alexandru Mare și Ionuț Hebriștean, clubul din Beiuș a mai parafat două transferuri.

    România

    Stop blocajelor din urbanism și construcții. Instituțiile riscă amenzi de zeci de mii de lei pentru refuzul dosarelor
    Ordonanța de urgență care modifică reglementările din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor a fost publicată în Monitorul Oficial și promite să schimbe radical modul în care sunt avizate și autorizate proiectele publice și private.

    BIHON Sport local

    Crișul Sântandrei și CS Bihorul Beiuș au câștigat meciurile test susținute cu primele două clasate din Liga 4 Bihor
    Crișul Sântandrei și CS Bihorul Beiuș au susținut sâmbătă noi meciuri de verificare.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.