BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Turiştii redescoperă România cu ajutorul COVID 19

Turiştii redescoperă România cu ajutorul COVID 19

De Dan Birta și Simona Drimbău
la 16 March 2020 09:27
1 Comentarii

Turiştii redescoperă România cu ajutorul COVID 19

16 March 2020 09:27
Pandemia de coronavirus îi face pe români să-şi modifice opţiunile de vacanţe. Mai mult România şi mai puţin Grecia, Italia sau Spania.
Scris de Dan Birta și Simona Drimbău - Pandemia de coronavirus îi face pe români să-şi modifice opţiunile de vacanţe. Mai mult România şi mai puţin Grecia, Italia sau Spania.

Trimite articolul

X

Evoluţia epidemiei de coronavirus a produs modificări şi în ceea ce priveşte activitatea agenţiilor de turism. Au ieşit mai câştigate agenţiile care aveau în protofoliu circuite, sejururi sau vacanţe interne. Cele mai mari pierderi le-au înregistrat agenţiile cu destinaţii externe spre Italia, Spania sau Grecia.

Vor în România

Mariana Negru, administrator Oasis Travel, a fost inspirată anul acesta, mizând pe circuitele, sejururile şi vacanţele interne. „Probleme sunt doar la pachetele externe. Pe România se vând circuite, sejururi şi vacanţe. Boom-ul de la început de an, când era perioada early booking, a scăzut, dar se fac vânzări. Chiar acum am făcut rezervări pentru un grup din Finlanda, care doreşte în septembrie – octombrie un circuit prin Munţii Apuseni. De asemenea, se vând şi circuitele interne. Anul acesta ne-am orientat în proporţie de 95% pe intern şi se pare că nu am greşit. Oricum, biletele turiştilor sunt asigurate şi turiştii pot fi siguri că primesc banii înapoi în cazul în care sunt probleme”, ne-a declarat Mariana Negru. Aceasta este de părere că tot mai mulţi turiştii români şi străini se vor orienta spre România în acest an.

De aceeaşi părere este şi Tarnoki Marianne, administrator Domino Tours. „Turistul e foarte sensibil la astfel de evenimente. Majoritatea s-au orientat spre turismul intern. Oamenii sunt foarte sceptici în ceea ce priveşte destinaţiile externe, chiar cu plecare din Oradea. Anul acesta a început foarte bine, dar nu ştiu cum vom ieşi în cele din urmă”, ne-a explicat managerul Domino Tours.

Mai merg şi exoticele

Bajnok Attila, managerul Agenţiei de Turism Magic Tours, ne-a declarat chiar de la Istanbul, unde se află în aceste zile, că isteria este mai mare decât ceea ce se întâmplă în realitate. „Teoretic, în această perioadă se vinde mai puţin. Lumea aşteaptă ca pachetele să se ieftinească. Dar vindem destul de bine vacanţe Dubai, Thailanda, Turcia. Clienţii trebuie să ştie că îşi vor primi banii înapoi în cazul în care avionul nu decolează şi dacă vor să renunţe la sejur”, a precizat managerul Magic Tour.

Helen Pater, managerul Transilvania Travel Services, este de părere că presa face prea mare tam-tam pe tema coronavirusului. „Avem prieteni în toată Europa şi situaţia nu este chiar aşa cum o prezintă presa. Deocamdată stagnează lucrurile. Anulări nu am avut, doar pentru evenimentele care trebuiau să se desfăşoare în această perioadă şi nu se mai ţin. În ceea ce priveşte concediile, nu am avut anulări”, a explicat Helen Pater.

Bilete de tratament

Potrivit informaţiilor primite de la Casa Judeţeană de Pensii Bihor, acţiunea de depunere, respectiv de ridicare a biletelor de tratament nu a fost sistată. „Nu am primit nici o directivă în acest sens. Însă, dat fiind contextul actual, oamenii nu mai vin din prorie iniţiativă să depună cereri sau să ridice bilete de tratament”, ne-a informat Andaluzia Coraş, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor.

Asigurări

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) explică situaţiile în care clienţii pot primi banii înapoi pentru sejururile rezervate. „Astfel, în cazul pachetelor de servicii de călătorie către destinații în care nu exista restricții de trafic și unde companiile aeriene operează zboruri în regim normal, aeroporturile și hotelurile sunt deschise și nu există alte elemente care să afecteze în mod semnificativ desfășurarea pachetului de servicii de călătorie, călătorii au dreptul legal de a se retrage din contractele încheiate cu agențiile de turism, cu plata unor penalități de încetare calculate conform clauzelor contractuale, în funcție de momentul anularii și cu respectarea prevederilor în Art. 13, alin. 1 și 2 din O.G. nr 2/2018”, precizează ANAT.

„În mod excepțional, în cazul pachetelor de servicii de călătorie către destinații (localități) în care companiile aeriene nu mai zboară, aeroporturile, hotelurile sau obiectivele turistice sunt închise, călătorii au dreptul legal de a se adresa agențiilor de turism în vederea recuperării sumelor plătite, însă fără a beneficia de despăgubiri suplimentare, aşa cum reiese din Art 13, alin 3 și 4 din O.G. nr 2/2018”, adaugă reprezentanţii ANAT.

Trimite articolul

X
Taguri:
coronavirus ,
romania ,
turism ,
vacante
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. notatourist says:
    March 16, 2020 at 10:52 am

    E incredibil. Bai, lasati-l dracului de turism! Chiar si in Romania. Eu inteleg ca asta e un articol platit de firmele de turism, dar nu o sa moara de foame patronii de la aceste firme daca doua trei luni fac o pauza. Acum nu e momentul sa va tot plimbati de colo colo ca nebunii! Pricepeti?

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE 18.07.2026 - 24.07.2026 - PL Alesd + PL Sacueni + PL Salonta + PL Stei + PL Marghita + PL Rural + PL Oradea

    România

    DIICOT, cea șugubeață: „Scuze că nu am anunțat înainte!”, mesajul interpretat ca o ironie după scandalul din Bihor
    Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a publicat miercuri, 15 iulie, pe pagina oficială de Facebook un mesaj despre o amplă acțiune desfășurată într-un dosar de fraudă cu pensii.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Val de solidaritate pentru Oradea Pride: peste 130 de organizații internaționale cer autorităților să aprobe marșul
    Peste 130 de organizații ale societății civile din 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu organizatorii Oradea PRIDE și solicită autorităților locale să respecte dreptul la liberă întrunire și să permită desfășurarea în siguranță a Marșului Oradea PRIDE, care ar urma să aibă loc pe 25 iulie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Întrerupere parțială pentru alimentare cu apă în localitatea Ceișoara

    BIHON CAO

    Seceta și canicula pun presiune pe rețea. Compania de Apă Oradea avertizează asupra consumului excesiv

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Oradea, str. Pelicanului

    România

    Mai puțină toleranță pentru poluatori: noua lege aduce pedepse de până la 20 de ani de închisoare
    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în transparență decizională proiectul de lege care înăsprește semnificativ regimul sancționator pentru infracțiunile de mediu, prin transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2024/1203 privind criminalitatea de mediu.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Demisie șoc. Purtătoarea de cuvânt a Spitalului Județean Bihor, Lisa Crăiuț, și-a anunțat plecarea din funcție
    1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Canicula pune stăpânire pe județul Bihor. ANM a emis Cod galben iar temperaturile vor ajunge până la 37 de grade
    Meteorologii au emis un Cod galben de caniculă, valabil joi și vineri în patru județe din Banat și Crișana, precum și o informare de vreme călduroasă, care vizează întreaga țară până sâmbătă seara.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X