Ultimul targ de pasari si animale mici din Cetatea Oradea
Reactualizat la:
Reactualizat la:
Şanţul Cetăţii din Oradea va găzdui duminică 20 noiembrie ultimul târg de anul acesta al Asociaţiei crescătorilor de păsări şi animale mici „Nufărul” Oradea. Potrivit informaţiilor primite de la Cornel Fildan, preşedintele asociaţiei, vor fi prezenţi crescători de păsări şi animale mici din toată ţara şi din Ungaria.
Scris de oradea-
Şanţul Cetăţii din Oradea va găzdui duminică 20 noiembrie ultimul târg de anul acesta al Asociaţiei crescătorilor de păsări şi animale mici „Nufărul” Oradea. Potrivit informaţiilor primite de la Cornel Fildan, preşedintele asociaţiei, vor fi prezenţi crescători de păsări şi animale mici din toată ţara şi din Ungaria.
Târgul de duminică este ultima şansă pentru cei care doresc să mai vândă sau să cumpere ceva în acest an. Vor fi aduse la târg păsări şi animale din categoria porumbeilor, găinilor, papalilor, iepuri, căţei, etc. Intrarea la târg se va face pe Calea Clujului pe lângă Poliţia Circulaţie, târgul fiind organizat în partea dinspre Strada Griviţei.
Două echipe bihorene aflate în scădere de turație, după un început bun de campionat, s-au aflat față în față la Sânmartin. Nici Lotus (3 egaluri și o înfrângere), nici CS Bihorul (un egal și 3 eșecuri) nu mai câștigaseră de 4 etape, iar la final doar beiușenii s-au bucurat pentru că golul reușit de fundașul central Alexandru Rus s-a dovedit decisiv.
Centrul Oradiei s-a transformat într-o adevărată scenă în aer liber, în cadrul FestiFall 2026. Artiștii stradali Sirens of the Sky, Medialuna și Piano Sky au atras mii de spectatori, care i-au urmărit, fotografiat și filmat pe tot parcursul serii.
Meciul contează pentru etapa a doua din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin și va avea loc sâmbătă, 10 octombrie, cu începere de la ora 18:00, la Oradea Arena.
Denis Marcel Bercea, tânărul de 24 de ani, din Oradea, trimis în judecată pentru că și-a lovit mama cu un cuțit, în urma unui conflict violent în fața casei, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!