Cine nu a cunoscut-o pe Angela Szabo până la vernisajul de marţi, de la Biblioteca Judeteana, a identificat-o uşor după culorile exuberante şi sincere regăsite atât în tablouri cât şi în compoziţia vestimentară. Iar puritatea culorilor devine naturală în picturile naiv-savante, care plac şi copiilor dar pot uimi şi spiritele profunde. Dintre poemele plastice expuse, lucrarea „Infinitul” ar putea ilustra strofele cosmic-relativiste din creaţiile eminesciene „Luceafărul” sau „La Steaua”. Oricărui fizician rătăcit în expoziţie i-ar sări imediat în ochi soluţia propusă artistic pentru marea enigmă a ştiinţei moderne. Şi anume faptul că lumina e şi undă şi corpuscul. Cum? Lângă fanta de filtrare a luminii, artista surprinde cu o rupere de geometrie, de la cuantica tablă cu pătrăţele de şah la spaţiu-timpul curbat al lui Einstein (cu menţiunea că savanţii lumii se căznesc încă degeaba să împace mecanica cuantică cu gravitaţia relativistă a bătrânului Einstein). Iar al doilea filtru de observare a fantasticilor „bulgăraşi de lumină” e format din femeile cu tors de arbore şi păr gen „ochi de păun”, o metaforă expresivă a interacţiei om-natură.
Am întrebat-o pe artistă de unde a scos minunăţia asta, deşi era clar că nu s-a specializat în cuantică sau fizică relativistă.
„Era în prag de Paşte. Bătrânica (din poza alăturată picturii «Infinitul» – n.red.) a bătut din toiag şi s-a făcut lumină! Am mai apelat şi la câteva simboluri care se regăsesc la multe popoare şi culturi ale lumii. Aşa am simţit eu să pictez la acel moment şi mă bucur dacă rezultatul inspiră privitorii”, ne-a răspuns simplu, dar cu un chip luminos, Angela Szabo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!