BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un an şcolar atipic începe în şcolile din Bihor

Un an şcolar atipic începe în şcolile din Bihor

la 13 September 2020 16:18 Reactualizat la: 13 September 2020 16:30
2 Comentarii

Un an şcolar atipic începe în şcolile din Bihor

13 September 2020 16:18 Reactualizat la: 13 September 2020 16:30
Elevii din 11 şcoli din Bihor vor începe şcoala online, pentru că sălile claselor în care învaţă sunt prea mici pentru a-i primi pe toţi, în condiţii de siguranţă.
Elevii din 11 şcoli din Bihor vor începe şcoala online, pentru că sălile claselor în care învaţă sunt prea mici pentru a-i primi pe toţi, în condiţii de siguranţă.

Trimite articolul

X

Un an școlar atipic începe în contextul pandemiei cauzate de noul coronavirus, iar realitatea din şcoli nu ne dă motive de optimism. Elevii din 11 şcoli din Bihor vor începe şcoala online, pentru că sălile claselor în care învaţă sunt prea mici pentru a-I primi pe toţi, în condiţiile de siguranţă impuse de autorităţi.

[eadvert]

Pentru ceilalţi, care vor participa la ore faţă în faţă, unităţile de învăţământ îşi vor deschide luni, 14 septembrie, porţile.

Este vorba de Colegiul Tehnic nr. 1 Vadu Crişului, Şcoala Gimnazială nr. 1 Ceica, Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Roman” Auşeu, Şcoala Gimnazială ,,Nestor Porumb” Tulca, Şcoala Gimnazială nr. 1 Bulz, Şcoala Gimnazială nr. 1 Sânnicolau Român, Şcoala nr. 1 din Butani, Şcoala nr. 1 Cefa, Şcoala nr. 1 Hotar, Şcoala nr. 1 Remetea și Şcoala nr. 1 Tăuteu. Lor li se adaugă elevii localităţilor aflate în scenariul roşu, iar după noua analiză a situaţiei epidemiologice acestea au intrat în scenariul galben – Ţeţchea unde s-a trecut de pe scenariul roşu pe galben, la Măgeşti care a trecut de pe roşu pe galben.

La Bulz, la Tulca şi la Pocola s-a trecut de pe roşu pe verde, în urma analizelor făcute în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor.

Incidenţă crescută

,,De ce nu avem roşu în aceste cinci localităţi? În data de 7 septembrie, când am primit primele estimări sau rapoarte legate de rata de incidenţă, existau cinci localităţi care erau în scenariul roşu. Între timp, până joi, 10 septembrie, când a avut loc şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, din analizele făcute de Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Bihor, s-a ajuns la concluzia că niciuna dintre cele cinci nu se mai află în scenariul roşu, ci dimpotrivă ele pot trece în scenariile verde, respective galben. S-a constatat că la Bulz, în realitate, datorită faptului că acel număr mare de cazuri (30) se găsea concentrat într-un spaţiu extreme de mic (în acel cămin rezidenţial), restul comunităţii nu era afectat. Evident că, chiar dacă rata de incidenţă era atât de mare, pentru că s-a aplicat întregii comune, în realitate de fapt, celelalte localităţi din comuna Bulz era pe verde şi activitatea şcolilor putea fi luată în condiţii de siguranţă.

Datele au venit de la Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti. El a luat datele şi le-a prelucrat şi le-au trimis în teritoriu, care au relevat incidenţa respectivă.INSP Bucureşti a dat posibilitatea fiecărei comunităţi locale, fiecărui DSP, să analizeze de ce a apărut la Bulz această incidenţă.

Normal că noi am ştiut de ce: din cauza acelui focar de la Centrul Rezidenţial de acolo. Sau mai sunt focare familiale. Institutul ia localitatea de infectare. Spre exemplu, la Oradea vin persoane din Oşorhei, Hidişel etc şi lucrează în Parcul Industrial. Cu toate că aceste persoane au domiciliul în localităţile de lângă Oradea, ele sunt trecute pe Oradea pentru că localitatea de infectare, focarul, se află la Oradea.

Şi din cauza asta are Oradea o oarecare incidenţă crescută. Aşa este şi la Bulz. Persoanele nu erau din Bulz, că la centrul de acolo ajung din tot judeţul. Dacă ar fi să iau de pe adresa respectivă, poate omul era din Oradea sau din Beiuş ori Marghita. Dar ei fiind acolo, focarul a fost în Bulz. Şi din cauza aceasta este incidenţa mare acolo”, a spus Daniela Rahotă, directorul executiv al DSP Bihor.

De asemenea, mulţi dintre elevii şcolilor din Oradea şi din judeţ care se află în şantier sau unde sălile de clasă sunt mici şi nu pot să îi primească în condiţii de siguranţă, vor începe şcoala online. Este vorba de Şcoala Gimnazială ,,Dacia”, Şcoala Gimnazială nr. 11 Oradea, Liceul ,, Lucian Blaga”, Emanuil Gojdu, Colegiul Naţional ,,Onisifor Ghibu”. Şantierele de la Şcoala Gimnazială nr 1 Căbeşti, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Popeşti, Şcoala Gimnazială nr 1 Bulz, Şcoala Ginnazială nr 1 Sâmbăta, Şcoala din Husasău de Tinca (lucrări de extindere a şcolii), Şcoala din Lupoaia şi de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Spinuş vor fi încheiate abia la sfârşitul lunii septembrie.

Nuanţe de verde

,,Nu toate au optat în online pentru că au lucrări neterminate, de pildă Emanuil Gojdu sau Onisifor Ghibu. Acolo de fapt suntem în scenariul galben pentru că spaţiile de care dispunem pentru desfăşurarea activităţii instructive educative nu sunt suficiente.

De exemplu, la Şcoala Gimnazială nr. 11 se poate lucra doar într-un singur corp de clădire, iar celelalte corpuri sunt încă în construcţie”, a declarat inspectorul şcolar general Virgil Blage.

Şcoala Gimnazială ,,Oltea Doamna”, va începe în scenariul verde. La fel ca multe alte şcoli din Oradea şi judeţ, aceasta apare în lista şcolilor cu două nuanţe de verde – închis şi deschis.

Scenariile legate de deschiderea anului şcolar au plecat de la scenariul epidemiologic care s-a stabilit pe baza ratei de incidenţă la mia de locuitori, şi apoi a fost defalcat pe nivele: preşcolar, primar, gimnazial, liceal, învăţământ tradiţional şi dual şi post liceal.

,,La Oltea Doamna, preşcolarii şi cei din clasele primare vor funcţiona pe scenariul verde, pentru că ei nu pot să facă activităţile online. Sălile de clasă sunt mari, se va asigura distanţarea fizică prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin separatoare – acolo unde nu se poate asigura distanţarea fizică aşa cum prevăd normele, adică mai mare de un metru. Când vorbim despre gimnazial la Oltea Doamna, apare un verde mai deschis, ceea ce înseamnă că toţi cei care vor să vină la şcoală, vin şi participă fizic la ore. În timp cei care nu vin la şcoală, din motive întemeiate (mă gândesc la starea de sănătate, la existenţa în familie a unor persoane cu boli cronice etc.), optează pentru varianta online. În galben, pot să apară şi situaţii în care copiii respectivi nu sunt bolnavi, dar fac ore online, datorită deficienţelor de infrastructură şcolară existent la un moment dat. Dădeam exemplul şcolilor care se află încă în reabilitare sau acolo unde nu există spaţii suficiente”, a explicat Virgil Blage.

Potrivit acestuia, decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor a fost comunicată vineri şcolilor, iar acestea la rândul lor au făcut-o cunoscută părinţilor. Abia acum, părinţii pot să evalueze ceea ce urmează.

,,Consultarea este în plină desfăşurare încă. Părinţii încă se pot gândi ce vor face. Vom afla câţi dintre părinţi îşi trimit copiii la şcoală abia luni, 14 septembrie”, a precizat, vineri, Blage.

Potrivit acestuia, elevii de grădiniţă şi cei din ciclul primar nu pot să înceapă decât pe verde.

,,Singurul loc unde poate să apară o nuanţă de verde mai deschis, respectiv galbenul, este de la gimnazial în sus. Şi atunci, când suntem întrebaţi, pe şcoli cu personalitate juridică, plus arondări sau structuri, atunci cifrele sunt cele acestea: avem 733 de şcoli şi structuri arondate, din care 53 sunt în scenariul galben, iar restul sunt în scenariul verde. Când vorbim de unităţile şcolare, adică cele cu personalitate juridică , acolo există combinaţii de verde, verde cu galben, şi atunci când trebuie să comunicăm pe şcoli cu personalitate juridică, atunci trebuie să vedem care este partea domininantă. Din această perspectivă în Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă apar cele 11 şcoli pe galben”, a mai explicat Blage.

Această situaţie se va schimba de la săptămână la săptămână, a mai spus inspectorul şef. Mai mult, recomandarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor către toate şcolile este ca de luni, când elevii vor apărea efectiv în şcoală, să verifice în ce măsură strategia, planul lor, este funcţional. Iar acolo unde lucrurile nu merg, este nevoie ca ei să intervină, să aducă corecţiile necesare.

,,Dorim să asigurăm servicii educaţionale pentru toţi elevii, ne dorim ca toţi elevii să se întoarcă în bănci, dar asta nu înseamnă că vom neglija componenta educaţiei online, acolo unde ea va fi necesară”, a mai punctat Blage.

Daniela Rahotă şi Virgil Blage au făcut precizări despre noul an şcolar

Prefectul Țiplea anunță scenariile prin care începe școala în Bihor

Trimite articolul

X
Taguri:
atipic ,
dr. Daniela Rahotă ,
inceput an scolar ,
incpere scoala bihor ,
pandemie coronavirus ,
Virgil Blage
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Dupã aruncatul chiştocului says:
    September 13, 2020 at 10:20 pm

    Ce facem dacã diavolul scuipã aer- sol şi emite ambalaje atinse pe stradã?

    Reply
  2. Pictorial says:
    September 13, 2020 at 11:03 pm

    Cu Logan English No.1 vopsit, poliţiştii umblã greu printre şiruri de maşini. Dacã ar fi pe bicicletã ar fi mai vizibili publicului aşteptãtor din toate direcţiile şi mai mobili. Impactul asupra sãnãtãţii prin pedalare va da la foc automat roşu in fatã şi pensia mai lungã decât pe scaunul de maşinã inghesuitã in trafic.

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Golgheterul din Liga 4 Bihor nu mai continuă la TSA. „Îmi doresc o nouă provocare în carieră”
    Atacantul Remus Pașca (30 de ani – 1,90 m) a avut un sezon excelent în tricoul echipei Transilvania Sport Academy, pentru care a înscris 40 de goluri în Liga 4, 3 goluri și Cupa României și 4 goluri în „dubla” de baraj cu Minerul Rodna.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bătaie în fața unui magazin din Ștei. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile
    Un scandal petrecut pe o stradă din Ștei, în fața unui magazin, s-a terminat în spatele gratiilor pentru agresor și la spital, în cazul celor două persoane pe care le-a lovit.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    4 ani de închisoare pentru un clujean prins în Oradea, când vindea „cristal” 2-MMC ascuns într-o jucărie
    Tribunalul Bihor l-a condamnat, vineri, la 4 ani de închisoare, cu executare, pe Tiberiu Richard Pop, un clujean de 35 de ani, care a fost prins în flagrant delict în timp ce îi vindea unui colaborator al anchetatorilor antidrog o jumătate de kilogram de substanță psihoactivă 2-MMC, într-o spălătorie auto din Oradea.

    BIHON CAO

    Seceta și canicula pun presiune pe rețea. Compania de Apă Oradea avertizează asupra consumului excesiv

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Oradea, str. Pelicanului

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE 08.07.2026 - 15.07.2026 - PL Alesd+ PL Oradea+ PL Marghita +PL Sacuieni +PL Beius-1

    Cultură

    A început Festivalul Medieval Oradea. Cavaleri din Europa, China, Australia şi SUA îi așteaptă pe vizitatori: vezi programul
    În Cetatea Oradea vor fi turniruri călare, jonglerii cu foc, ateliere, demonstraţii şi concerte live,

    România

    Consiliul Concurenței: Prețurile carburanților au fost sub media UE în S1. De la 1 iulie, motorina s-a scumpit cu aproape 36 bani/litru
    Prețurile carburanților din România s-au menținut semnificativ sub media Uniunii Europene, în cea mai mare parte a perioadei 1 martie - 30 iunie 2026, atât la prețurile finale, cu taxe, cât și la prețurile fără taxe, afirmă reprezentanții Consiliului Concurenței, care monitorizează evoluția acestor prețuri în contextul expirării perioadei de plafonare a adaosului comercial și de reducere temporară a accizei la motorină.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X