BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un copil de 10 ani din Oradea a expus la Muzeul Luvru din Paris

Un copil de 10 ani din Oradea a expus la Muzeul Luvru din Paris

De Camelia Buşu
la 26 October 2023 15:55 Reactualizat la: 26 October 2023 18:39
1 Comentarii

Un copil de 10 ani din Oradea a expus la Muzeul Luvru din Paris

26 October 2023 15:55 Reactualizat la: 26 October 2023 18:39
Prima expoziție internațională a lui Dragoș Mihai Dobocan a avut loc la Muzeul Louvre din Paris. Dragoș a fost singurul copil printre cei câteva sute de artiști care și-au prezentat lucrările la Salonul Internațional de Artă Contemporană de la Muzeul Luvru din capitala Franței.
Scris de Camelia Buşu - Prima expoziție internațională a lui Dragoș Mihai Dobocan a avut loc la Muzeul Louvre din Paris. Dragoș a fost singurul copil printre cei câteva sute de artiști care și-au prezentat lucrările la Salonul Internațional de Artă Contemporană de la Muzeul Luvru din capitala Franței.

Trimite articolul

X

Dragoş Mihai Dobocan, un copil în vârstă de 10 ani din Oradea, și-a vernisat, săptămâna trecută, a VI-a expoziție de pictură. Vernisajul expoziției „Pe urmele artiștilor francezi” a avut loc vineri, 20 octombrie 2023, de la ora 18.00, la Le Carrousel du Louvre din Paris.

[eadvert]

Tânărul artist și-a expus în cadrul Salonului Internațional de Artă Contemporană de aici o parte (36) din cele 150 de lucrări realizate de la vârsta de cinci ani până în prezent. Majoritatea lucrărilor lui Dragoș sunt realizate în acrilic, preferatele micului pictor, dar şi unele în acuarelă.

Dragoș a fost singurul copil printre artiști consacrați din toată lumea. Expozanții au fost din: Canada, Coreea de Sud, Republica Dominicană, Argentina, Spania, Ucraina, Brazilia, Japonia, Vietnam, Buenos Aires, Pakistan, Belgia, Filipine, Iran, Pays Bas, Portugalia, Uruguay, Columbia, Guatemala, Suedia, Franța, Italia, Finlanda, Venezuela, Austria, Mexic, Rusia, China, Belgia, Pays Basques….

„Am început să pictez de la vârsta de cinci ani. Atunci mama m-a înscris la canto muzică uşoară. Dar mie nu mi-a plăcut acolo. Şi-atunci le-am spus părinţilor mei să mă înscrie la pictură. De atunci, acesta este modul meu de a mă relaxa. Pictura este pentru mine o oază de bucurie și de culoare, este modul meu de a mă elibera. Lucrarea mea preferată este «Canarul». Urmează apoi «Bufniţa polară», «Farul». Eu am doi canari acasă şi m-au inspirat să pictez. L-am pictat pe unul dintre ei. Am început cu lucrarea «Peisaj marin». Îmi place foarte mult marea și am multe lucrări realizate în vacanțele mele cu mama la mare. Natura este cea care mă inspiră în fiecare zi, de aceea majoritatea lucrărilor mele au legătură cu aceasta. Prima mea expoziție în afara țării a fost aceasta, de la Paris, unde am cunoscut pictori consacrați din toate țările lumii. M-am simțit răsfățat de artiștii mari, eu fiind singurul copil printre aceștia. Am descoperit stiluri noi în pictură, în cadrul unor masterclass-uri susținute de artiști francezi, dar și străini, la care am participat. Totodată, am reușit să văd cum lucrează artiștii adevărați, artiștii de renume. Au fost unele lucrări care pur și simplu m-au impresionat. Cum de pildă a fost cea a artistului Edgar Zepeda Diaz din Mexic care a folosit paie de mătură pentru a crea opere de artă magnifice. E o tehnică pe care nu am mai văzut-o până acum. Sau m-a impresionat o artistă din Franța care a făcut adevărate dantele din pictura pe hârtie”, a spus Dragoș Dobocan.

Artiștii care au expus la Paris, dar și vizitatorii Salonului Internațional de Artă Contemporană de la Muzeul Louvre au descoperit multă culoare şi bucurie în lucrările copilului din Oradea, cu care el a reușit să le umple sufletul de emoţie.

Subiectele pe care Dragoș le pictează sunt apropiate sufletului său: flori, animăluţe, căsuţe, portrete, peisaje…

„Dragoș transmite foarte multă emoţie prin ceea ce aşează pe pânză”, a declarat Maria Achmar, președintele Association Internationale de Diplomatie Culturelle Club Français pour l UNESCO din Paris.

Dragoș a primit multe felicitări la Paris, dar și invitații să expună în alte țări din Europa, Japonia sau din America Latină.

„Tablourile sale rivalizează (deși nu sunt în competiție) cu cele ale unor pictori consacrați în lumea artei. Pictate în stil figurativ, încărcat de inocența copilăriei, operele sale sunt admirate și apreciate prin diversitatea subiectelor, a tușelor nete, sigure, ce denotă o precoce, dar bună stăpânire a penelului, un talent ce se află pe drumul emergenței”, a spus artista Daniela Brosset, cea care a mijlocit participarea lui Dragoș la Muzeul Luvru din Paris.

Premiat internațional

Dragoș a participat la mai multe concursuri naționale și internaționale de pictură și este unul dintre beneficiarii programului de promovare a talentelor a MOL România și al Fundației pentru Comunitate din Cluj Napoca (edițiile 2021 și 2023). În demersul său din capitala Franței, Dragoș a obținut o cofinanțare din partea Fundației pentru Comunitate, în programul MOL România de promovare a talentelor, și a fost susținut de Hotel President din Băile Felix, Magazinul Crișul Oradea și Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.

Micul artist a participat în toamna anului 2020 la primul său concurs internaţional – „Dessine-moi ton reve de paix” (Desenează visul tău de pace), organizat sub egida UNESCO, de Romanian Section Saint Germain en Laye Conseil International de la Danse (CID), la care a obţinut premiul I, la categoria sa de vârstă (6-10 ani). Lucrarea premiată reprezintă planeta Terra ca o floare minunată, înconjurată de o ghirlandă de oameni-flori şi alte flori înlănţuite în jurul globului pământesc.

FOTO: Un copil de 10 ani din Oradea a expus la Muzeul Louvre din Paris, 26.10.2023

De asemenea, el a obținut în 2022 premiul „Tânăr talent” la un concurs internațional de pictură organizat de Ecole de la Loire.

Dragoș Dobocan urmează cursuri de pictură la Atelierul „Mânuţe fermecate” și la Academia de Arte „Marina Căpățînă” din București. Totodată, el este absolvent al Școlii de Arte „Francisc Hubic” din cadrul Centrului de Cultură al Județului Bihor.

Culoare și bucurie

Dragoș Dobocan este elev în clasa a IV-a la Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea (înv. Simona Cobe).

Primele sale lucrări au fost prezentate într-o primă expoziție la vârsta de 6 ani, când mama sa, jurnalista Crina Dobocan, i-a organizat o expoziție „Pentru prieteni”, la Casa Minunată din Oradea.

A doua expoziție (Visuri colorate) a avut loc în anul 2021, în Parcul Libertății din Oradea, iar cea de-a treia expoziție, intitulată „Tablouri printre cărți” a avut loc în anul 2022 în cadrul Târgului de Carte „Gaudemus”, ediția din mai 2022, la Oradea. Cea de-a patra expoziție personală – Copilărie printre culori, a avut-o în luna iunie a acestui an la Galeria Cluj Art din Cluj Napoca, iar cea mai recentă expoziție de pictură – Gânduri colorate, a fost vernisată în 29 septembrie 2023, Casino-ul din orașul Sinaia din România.

Micul artist, Dragoș Dobocan, acum în vârstă de 10 ani, pictează de la vârsta de 5 ani și are în portofoliu peste 150 de lucrări, realizate în acrilic, acuarelă, cărbune, etc., cinci expoziții personale de pictură și mai multe premii la concursuri naționale și internaționale.

Trimite articolul

X
Taguri:
dragos dobocan ,
expozitie ,
muzeu louvre ,
paris

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Mlm says:
    October 27, 2023 at 10:07 am

    Foarte dragut baiat!
    Sa speram ca va avea succes in viata si ca-si va vedea lucrarile apreciate in toata lumea!
    Mult succes in continuare!

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    MIRA, Horia Brenciu și Andrei Bănuță au făcut spectacol în Piața Unirii
    Piața Unirii a fost plină de muzică, aplauze și telefoane ridicate spre scenă în a doua seară de Oradea FestiFall 2026. Sâmbătă, 10 octombrie, Andrei Bănuță, Horia Brenciu Orchestra și MIRA au adus trei spectacole cu atmosfere diferite, dar cu același numitor comun: un public care a cântat, a dansat și a răspuns entuziast invitațiilor artiștilor. Între concerte, cerul orașului a fost luminat de un spectacol de drone.

    Economic

    Părinții copiilor cu dizabilități pot lucra de acasă până la opt zile pe lună. Ce drepturi au angajații
    Părinții salariați care au în întreținere copii cu dizabilități beneficiază de un regim special privind munca la domiciliu sau telemunca. Legislația le permite să lucreze de acasă până la opt zile în fiecare lună, iar facilitatea poate fi folosită până când copilul împlinește 18 ani.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FestiFall 2026, spectacol în ultima zi! Concerte, distracție în familie și un grandios foc de artificii care va încheia festivalul
    Primele două zile de FestiFall 2026 au transformat Oradea într-o mare scenă în aer liber, cu mii de oameni care au ieșit în stradă pentru muzică, spectacol și experiențe pentru toate vârstele. Vezi la finalul materialului programul complet pentru ziua 3 de FestiFall 2026.

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Două proiecte pentru energie verde și stocare în comuna Tinca, în valoare de 4,2 milioane de lei
    Primăria Tinca a depus, prin Fondul pentru Modernizare 2026, două proiecte pentru producerea și stocarea energiei electrice. Valoarea totală a celor două investiții ajunge la 4.218.129,17 lei, cu TVA, iar proiectele urmăresc reducerea cheltuielilor cu energia suportate din bugetul local.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Doi agenți și un client... premiat, condamnați într-un dosar de credite IFN acordate cu acte false
    Doi soți, care au lucrat ca agenți de credite în cadrul unei instituții financiare nebancare - IFN, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la închisoare cu suspendare pentru că ar fi ajutat zeci de persoane să obțină împrumuturi cu acte false.

    Bihon CSM Oradea

    GALERIE FOTO
    De la pasiune la formarea de jucători. Soții Tăutu, în slujba handbalului orădean prin Alpha Oradea
    Soții Ramona și George Tăutu au înființat în anul 2015 clubul de handbal Alpha Oradea, care a devenit în timp un furnizor de tineri jucători pentru echipa de seniori CSM Oradea. Ramona și George Tăutu au fost la rândul lor handbaliști, devenind ulterior antrenori.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X