BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un IT-ist, un mecanic și un agent de vânzări – vânzători de droguri în Oradea | Ce pedepse au primit

Un IT-ist, un mecanic și un agent de vânzări – vânzători de droguri în Oradea | Ce pedepse au primit

De Adrian Laboș
la 22 July 2023 18:00 Reactualizat la: 22 July 2023 12:31

Un IT-ist, un mecanic și un agent de vânzări – vânzători de droguri în Oradea | Ce pedepse au primit

foto: ziare.com
22 July 2023 18:00 Reactualizat la: 22 July 2023 12:31
”Nu lucram nicăieri atunci și m-am hotărât să fac bani din vânzarea de cannabis.” Este explicația pe care le-a dat-o un tânăr din Oradea polițiștilor anti-drog și procurorilor DIICOT care l-au prins după ce a tranzacționat diferite cantități de cannabis.
Scris de Adrian Laboș - ”Nu lucram nicăieri atunci și m-am hotărât să fac bani din vânzarea de cannabis.” Este explicația pe care le-a dat-o un tânăr din Oradea polițiștilor anti-drog și procurorilor DIICOT care l-au prins după ce a tranzacționat diferite cantități de cannabis.

Trimite articolul

X

Agent de vânzări ulterior, bărbatul era și consumator de substanțe interzise și a fost cercetat alături de alți doi tineri orădeni – un IT-ist și un mecanic – pentru trafic de droguri. Pentru că nu aveau antecedente și și-au recunoscut faptele, toți trei au fost condamnați, vineri, de Tribunalul Bihor la închisoare cu suspendare.

[eadvert]

Astfel, pentru trafic de droguri de risc, Zoltan S. și un alt inculpat în dosar, Claudiu P., au fost condamnați la câte 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 3 ani. Ambilor li s-au interzis mai multe drepturi și au fost obligați să muncească timp de 120 de zile în folosul comunității la Primăria Oradea ori la Mănăstirea Sfintei Cruci. Instanța a dispus confiscarea de la cei doi a câte 1.400 de lei, bani proveniți din vânzarea de droguri.

Acuzat în plus de deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, Ionel M. a primit 2 ani și 3 luni de închisoare. Și în cazul lui s-a dispus suspendarea executării pedepsei, în paralel cu obligația de a presta muncă voluntară.

Primii doi trebuie să achite fiecare 4.400 de lei drept cheltuieli judiciare, în timp ce Ionel M. are de plătit 8.500 de lei.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Vânzări în Nufărul și în Rogerius

Anchetatorii au intrat pe fir în septembrie 2019, când au aflat că o grupare din care făcea parte și Claudiu P., de profesie mecanic, se ocupa cu vânzarea de cannabis. Informațiile arătau că bărbatul procura drogul cu preţul de 50-60 de lei/gram de la o persoană din cartierul Nufărul și, după ce păstra o parte pentru consumul propriu, îl vindea mai departe cu un adaos de 10 lei pe gram.

Tot pentru el, dar și pentru cunoscuți de-ai lui, tânărul ar fi luat de la diferite persoane din aceeași zonă diferite substanţe psihoactive, au aflat investigatorii.

În scenă au intrat polițiști sub acoperire și colaboratori autorizați, care au cumpărat de la Claudiu P. 24 de grame de cannabis, în valoare de 1.440 de lei. Cele șapte tranzacții au fost făcute între septembrie și noiembrie 2019, în cartierul Nufărul și în zona străzii Moldovei. În plus, cannabis a fost găsit și la percheziția făcută pe 14 ianuarie 2020, în locuința bărbatului acuzat de trafic de droguri.

În cadrul anchetei, în perioada octombrie – decembrie 2019, au fost făcute șase cumpărări autorizate de cannabis și de la Zoltan S. În total, puțin peste 20 de grame de drog, în valoare de 1.400 de lei. La descinderile de la jumătatea lunii ianuarie 2020, polițiștii și procurorii au găsit cannabis, dar și grindere (instrumente de măcinat plante) și o balanță în mașina orădeanului. Acesta a recunoscut acuzațiile și a precizat că, fiind consumator de cannabis și neavând la acel moment un loc de muncă, s-a hotărât să vândă acest drog, pentru a face rost de bani.

IT-ist cu droguri în casă

Percheziția făcută acasă la Ionel M. a dus la descoperirea mai multor cantități de droguri, atât cannabis, cât și substanțe mai puternice, de tipul MDMA sau al amfetaminei. Alături de acestea au mai fost găsite două râşniţe, un cântar de precizie și o agendă cu însemnări.

IT-ist de profesie, bărbatul a susținut că ar fi vândut cannabis unor persoane care îl vizitau sau cu care ținea legătura printr-o aplicație online, dar că drogurile de mare risc le ținea doar pentru consum propriu. El le-a spus anchetatorilor că o parte din cannabisul găsit la el în casă ar putea fi cânepă industrială, pe care a găsit-o pe un câmp, cu un an înainte.

Potrivit hotărârii Tribunalului Bihor, publicată pe portalul Rejust, toți cei trei inculpați ”au recunoscut comiterea faptelor pentru care sunt cercetaţi, au dat declaraţii sincere şi au regretat comiterea acestor infracţiuni”. Instanța a arătat că niciunul nu are antecendente penale.

Trimite articolul

X
Taguri:
condamnati ,
droguri ,
oradea ,
traficanti

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Fals angajat al SRI, închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. Ar fi cerut 9.150 de euro ca să intervină pe lângă „colegi”
    Ionel Iosif Gabor, de 49 de ani, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bihor la 2 ani de închisoare, cu suspendare, într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influență.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Lotus Băile Felix a regăsit drumul spre victorie într-un meci cu șase goluri
    După 9 etape, Lotus a regăsit drumul spre victorie în meciul cu vecinii de la Transilvania Sport Academy, în runda cu numărul 13 din Liga 3, Seria 8.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Acuzați de fraudă cu subvenții APIA, doi fermieri, soț și soție, au fost obligați să returneze 44.000 de lei
    Tribunalul Bihor a hotărât încetarea procesului penal, pe motiv de prescriere a faptelor, împotriva a doi soți din Husasău de Tinca, acuzați că ar fi obținut cu acte false bani europeni oferiți prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi intervenţie pentru Agricultură ( APIA).

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE 18.11.2026 _ PL Alesd

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bar Contest Oradea 2026 transformă bartendingul în artă și spectacol: mixologie, flair bartending și show pentru public
    Oradea găzduiește miercuri, 18 noiembrie, cea de-a șaptea ediție a Bar Contest Oradea, o competiție dedicată pasiunii, creativității și spectacolului din lumea bartendingului. Evenimentul va avea loc la Palazzo Wedding Hall, iar accesul publicului este gratuit.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Vântul puternic și plafonul scăzut de nori au împiedicat aterizarea a două avioane la Oradea. Curse LOT și Lufthansa, deviate
    Condițiile meteorologice dificile de vineri, 13 noiembrie de la orele prânzului, au dat peste cap programul a două curse aeriene care aveau ca destinație Aeroportul Internațional Oradea.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X