BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un om de afaceri din Marghita intră în cursa pentru Primărie: „Sunt pregătit din toate punctele de vedere. Trebuie făcut ceva în comunitate”

Un om de afaceri din Marghita intră în cursa pentru Primărie: „Sunt pregătit din toate punctele de vedere. Trebuie făcut ceva în comunitate”

De Ramona Pașcu
la 3 April 2024 07:00 Reactualizat la: 3 April 2024 11:01

Un om de afaceri din Marghita intră în cursa pentru Primărie: „Sunt pregătit din toate punctele de vedere. Trebuie făcut ceva în comunitate”

3 April 2024 07:00 Reactualizat la: 3 April 2024 11:01
Sătul de faptul că în Marghita nimeni nu face nimic, afaceristul Valerian Ienciu s-a hotărât să intre în politică și să candideze.
Scris de Ramona Pașcu - Sătul de faptul că în Marghita nimeni nu face nimic, afaceristul Valerian Ienciu s-a hotărât să intre în politică și să candideze.

Trimite articolul

X

 

[eadvert]

În urmă cu o lună, Valerian Ienciu, administratorul mai multor afaceri din orașul Marghita și din comuna Abram, a decis că trebuie să intre în politică, în USR. Este pentru prima oară când acesta cochetează cu un partid politic.

„Am decis să mă alătur echipei din USR pentru că i-am văzut foarte hotărâți. Am susținerea lor din toate punctele de vedere“, spune Valerian Ienciu.

Supărat că tot mai mulți tineri pleacă din oraș, Ienciu își propune să preia cârma Primăriei, în speranța că va putea face mai multe pentru comunitate.

„De-a lungul anilor, am făcut investiții mari în Marghita și orașul moare, și moare din cauza celor ce l-au condus. Am pierdut în jur de 1.000 de locuri de muncă în doi ani. Zona este declarată ca fiind una balneo-turistică și cu toate astea nu s-a făcut nimic. Ne pleacă tinerii pe bandă rulantă. Nu se mai poate așa!“.

Ienciu susține că tinerii pleacă pentru că nu sunt bine plătiți și pentru că nu au stabilitate.

„Nu poți să îi ții pe oameni cu minimul pe economie. La ora actuală, jignești omul dacă nu îl plătești cum trebuie“.

Pregătit și sufletește și moral

Deși recunoaște că „nu știe cu ce se mănâncă“ politica, este dispus să învețe, să asculte și să ajute cetățenii. Pe principiul „nu există nu pot!“, Valerian Ienciu este convins că va avea susținerea comunității.

„Vin din domeniul privat. Eu știu că dacă pun un leu, trebuie să mai câștig ceva! Merg pe ideea că se pot face multe în orașul nostru. Vreau sa sprijin și oamenii care vor să investească în Marghita. Eu de când am afaceri, nu am primit susținerea niciunui primar și nu este ușor să faci totul de unul singur. Sunt pregătit și sufletește și moral pentru această candidatură. Eu nu vreau să iau Primăria pentru bani. Am făcut destui bani la viața mea, nu mai am nevoie!“.

Unul dintre proiectele pe care le are deja în plan se referă la dezvoltarea orașului în scop balneo-turistic.

„În Marghita avem cel puțin cinci zone de apă caldă neexploatate. Avem un ștrand făcut de fostul primar de acum 12 ani care nu a fost pus în funcțiune din ambiții personale. De ce? Dacă Primăria nu s-a putut ocupa de el, putea să îl dea la privat. Mai avem un ștrand care are vreo 60 de ani. Administratorul nu a investit niciun ban în el. Nu putem, în 2024, să nu avem condiții bune“.

Totodată, este de părere că, dacă sunt proiecte bune lăsate de foștii primari, acestea trebuie duse mai departe, pentru că „aici e vorba despre ce e bine pentru comunitate, nu trebuie să fie vorba despre orgolii“.

De la zero

A luat-o de la zero după ce și-a împrumutat un prieten cu banii luați din bancă. Creditul făcut era pentru o firmă de transport pe care Ienciu dorea să o pună pe picioare.

„În 1995, pe 9 mai, luasem un împrumut din bancă pentru o investiție. M-am întâlnit cu un prieten care mi-a cerut niște bani, urmând ca acesta să îi înapoieze în două săptămâni. I-am dat toți banii pe care i-am luat din bancă. Nu i-am mai văzut niciodată. A fost foarte greu să mă descurc timp de un an și jumătate, dar am reușit să mă pun pe picioare“.

Și-a triplat averea câștigată la Loto

Născut în comuna Abram, și crescut la Suplacul de Barcău, Valerian Ienciu face parte dintr-o familie numeroasă, având încă nouă frați.

După ce a terminat școala din Oradea, în 1979 se mută la Marghita și începe munca în Întreprinderea de maşini-unelte din oraș până când aceasta este închisă.

În 1993, alături de una dintre surori, deschide prima afacere la Suplacul de Barcău – un magazin alimentar.

În vara anului 2003, bărbatul deținea o altă afacere, un mic magazin de piese auto. După povestește chiar el, a jucat la Loto 6/49 numere legate de evenimente din familia sa, într-o schemă combinată. Așa a reușit să câștige 1,5 milioane de dolari şi un apartament cu 3 camere în centrul Bucureştiului.

În doar trei ani a reușit să își tripleze averea după ce și-a cumpărat propriul spaţiu pentru magazin și a deschis o firmă de construcţii. Ulterior, a ridicat un hotel la marginea orașului, plus un restaurant, care funcționează și azi, numit „Crinul Imperial“.

În prezent, este tatăl a trei fete, iar potrivit acestuia, cea mică îi calcă pe urme, fiind ajutorul de nădejde în afacerile pe care le deține. Este, de asemenea, fericitul bunic a cinci nepoți.

Trimite articolul

X
Taguri:
candidatura usr ,
margita ,
politica ,
primaria marghita ,
Valeria Ienciu

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Cultură

    VIDEO
    O voce, o vioară și un Dj şi-au unit talentul în formația orădeană All Black
    Trei muzicieni din Oradea, cu parcursuri artistice diferite, au format trupa All Black, după ani de activitate pe scene și la evenimente locale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Teren de sport modernizat la Popești, cu acces gratuit pentru copii și tineri în afara orelor de curs
    Elevii și iubitorii de mișcare din comuna Popești au la dispoziție o bază sportivă modernizată la Liceul Tehnologic Nr. 1, inaugurată recent, potrivit informațiilor primite de la primarul Tudor-Dacian Cheregi.

    Educație

    Cei care amenință sau agresează profesorii ar putea avea accesul interzis în școli? Ce propune ministrul Educației
    Profesorii amenințați sau agresați în exercitarea profesiei ar putea beneficia de protecție penală specială, asistență juridică finanțată și măsuri rapide împotriva persoanelor care îi intimidează.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    Economic

    ANAF poate declara firmele ca fiind inactive fiscal. Data-limită pe care trebuie să o aibă în vedere antreprenorii
    Companiile care au întârziat depunerea situațiilor financiare anuale pentru 2025 mai au la dispoziție o perioadă limitată pentru a evita o consecință importantă: declararea inactivității fiscale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Internatul din Ștei, modernizat cu peste 5,5 milioane de lei, va putea găzdui și turiști
    Internatul Liceului Tehnologic „Unirea” din Ștei a fost reabilitat cu fonduri europene, iar clădirea va putea fi folosită atât pentru cazarea elevilor, cât și pentru organizarea unor activități educaționale, dar și pentru găzduirea vizitatorilor orașului.

    Bihon CSM Oradea

    Săptămâna înfrângerilor! „Leii roșii” au suferit un eșec neașteptat cu Dinamo București
    Reveniți în țară după eșecul suferit în FIBA Europe Cup la Plovdiv„leii roșii” au pierdut meciul cu Dinamo București disputat sâmbătă seara, în etapa a 3-a din Liga Națională. 2
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X