O persoană a anunțat incendiul la 112, însă până să ajungă echipajul Detașamentului de Pompieri Marghita, în mai puțin de cinci minute, un pompier din cadrul aceluiați detașament, aflat în timpul liber, a intervenit cu un stingător.
„La fața locului a fost mobilizat un echipaj al Detașamentului de Pompieri Marghita, însă, până la sosirea acestuia (în mai puțin de 5 minute de la primirea apelului), un pompier militar din cadrul aceleiași subunități, aflat în timpul liber și care locuia în apropiere, a intervenit cu un stingător, împiedicând dezvoltarea arderii și propagarea flăcărilor la un alt autoturism aflat în imediata proximitate”, transmite maior ISU Crișana, Camelia Roșca.
Intervenția promptă a pompierului a limitat pagubele produse la autoturism. În incendiu au ars capitonajul capotei, farul și bara față din partea stângă a autoturismului. Cauza cea mai probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric.
Citiți principiile noastre de moderare aici!