Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor (Oradea Heritage) prezintă vizitatorilor de la Casa Darvas – La Roche expoziția „Un viciu de epocă – Pipă şi trabuc”. Este vorba despre o colecție de epocă de pipe și trabucuri ce poate fi admirată în salonul domnilor, aflat la etaj, alături de alte obiecte de patrimoniu, accesorii și mobilier specifice începutului de secol.

Pe lângă pipe şi trabucuri se pot admira cărţi poştale de epocă reprezentând artişti ai scenei lirice şi dramatice româneşti de la începutul secolului al XX-lea, cum ar fi o imagine cu actorii V. Maximilian şi Gh. Carussi jucând în piesa „Ţăranul voios” din stagiunea 1909 – 1910 a Companiei Grigoriu, amândoi trăgând din pipă, sau o carte poştală cu Nicolae Soreanu, actor al Teatrului Naţional Bucureşti din 1896.

Mai este expusă şi cartea lui Petre E. Mihăescu, „Tutunul în trecutul Ţării Româneşti şi al lumii întregi”, scoasă în 1931 la editura Cartea Românescă. Pe lângă tabachere şi brichete sau suporturi de pipe se află şi un port trabuc inscripţionat cu numele lui Mihály Leipnik, care avea unul dintre cele mai mari magazine din Oradea la începutul anilor 1900.

[eadvert]

Socializare cu rafinament

Ceremonia servirii cafelei și a fumatului era un prilej de socializare și dezbateri politice. Pipa a fost asociată calmului, fiind un simbol al rafinamentului. Fumatul pipei este similar cu cel al țigărilor de foi. Fumul se gustă, nu se inhalează, iar apoi este expirat.

Fumatul pipei este ca un adevărat ritual. Bolul se umple cu tutun progresiv, fiecare etapă fiind urmată de presare, scopul fiind acela de a asigura o densitate uniformă a acestuia și un flux de aer optim. Tutunul se aprinde plimbându-se flacăra pe deasupra lui, în timp ce se trag încet „pufuri”.

Trusa fumătorului de pipă cuprinde, alături de pipă și tutun, obiectele de aprins (chibrituri sau brichetă cu flacără orientată), futacul (dispozitiv de presat tutunul și cu ajutorul căruia îl îndepărtezi pe cel nears și cenușa) și periile de curățat.

Tutunul era cultivat și comercializat în Tările Române încă din secolul al XVII-lea, fapt atestat de dările și taxele vamale percepute. Boierii români au adoptat obiceiul turcesc de a fuma și de a savura cafea dimineața, pe stomacul gol, căutând astfel să mărească efectul narcotic al tutunului. În Țara Românească pipa era numită și lulea. Termenul de lulea desemna recipientul în care se punea tutunul, în timp ce ciubucul era țeava prin care se trăgea fumul din lulea. Cu timpul, unealta cu țeavă scurtă a luat numele de lulea, iar cea cu țeavă lungă a fost denumită ciubuc. Lulelele de lux erau din lemn de iasomie, de lămâi sau trandafir, decorate cu aur și argint. Muștiucul din chihlimbar era uneori încrustat cu pietre prețioase, iar la capătul celălalt se afla imameaua din os sau piatră.

Astăzi exista cinci tipuri de pipe în întreaga lume. Multi prefera pipele din portelan, dotate cu un tub lung în forma de spirală și două vase. Alții preferă pipele din lemn de cireș. Însă cele mai populare sunt pipa din spumă de mare, pipa din lemn de măcies și pipa din cocean de porumb.

Cele mai scumpe și cele mai căutate sunt pipele din „briar”. Se mai folosesc și lemnul de nuc , cires, visin, chiar si lemnul de maslin.

Originile pipei din lemn sunt legate de un fumator francez care în timpul unei călătorii în Corsica în anul 1820 și-a pierdut pe drum prețioasele pipe din spumă de mare. L-a rugat pe un meșteșugar local să îi facă o pipa din lemn de măces.

La început, tutunul a fost considerat ca având proprietăți curative, fiind în același timp considerat de către unii ca fiind o unealtă a răului. Numele cigar folosit și astăzi pentru trabucuri provine din cuvântul sikar care a intrat sub forma de cigarro în limba spaniolă în jurul secolul XVIII.

Trabucurile au fost pentru prima dată fabricate în Spania în secolul XVIII utilizându-se ca materie primă tutun cubanez. Începând cu 1790 trabucurile au fost fabricate în mici fabrici din Germania și Franța. Olandezii au început si ei să fabrice trabucuri folosind tutunul adus din propriile colonii. Ritualul trabucului fumat după cină, acompaniat de o băutura fină a devenit o tradiție, păstrată până în zilele de astăzi.

Expoziția „Un viciu de epocă – Pipă şi trabuc” este permanentă și poate fi vizitată de marți până duminică între orele 10-18. Obiectele aparțin Oradea Heritage.