Studiile tânărului universitar au fost publicate în „Frontiers in Climate”, ele descriind influențele pe care le-au avut variațiile de climă și fenomenele extreme chiar și asupra vieții orădenilor de altădată. Tudor Caciora a decis să cerceteze informațiile din arhive cu privire la vremea din Transilvania deoarece în „Regat”, pentru acea perioadă, documentele cu privire la acest subiect lipsesc aproape cu desăvârșire.

„Preocupări similare, privind climatologia istorică, au existat, la unii autori maghiari, în secolul XIX. Față de alte abordări, care propun reconstituiri ale climei din epoci istorice îndepărtate, bazându-se pe informații cum ar fi inelele vizibile în secțiuni ale trunchiului copacilor, sedimente din sol sau izotopi de gheață, eu am încercat o abordare centrată pe trăirile oamenilor. Unii ar putea spune că aceste date sunt subiective, dar și celelalte baze de date din epocă sunt la fel. Pe atunci erau consemnate doar fenomenele meteorologice ieșite din comun. Când nu se scria, putem considera că a fost o perioadă normală din punctul de vedere al vremii”, explică universitarul.

Scopul climatologiei istorice este acela de a reconstitui modelele meteorologice ale unor epoci trecute și de a studia efectele climei asupra societății acelor timpuri. Tudor Caciora a analizat atât documente oficiale, cât și scrieri personale, precum cronici și jurnale. Potrivit acestuia, clima a fost marcată de o variabilitate semnificativă, inclusiv perioade prelungite de secetă, valuri de căldură și episoade de precipitații intense și inundații.

„Studiul ilustrează interacțiunea complexă dintre valurile de căldură, secete, inundații și impactul lor, în cascadă, asupra agriculturii, sănătății publice și stabilității societății, subliniind rolul semnificativ al climei în modelarea istoriei umane”, a mai precizat universitarul orădean.

În timp ce Franța și Germania s-au confruntat, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, cu ceea ce specialiștii au numit Mica Glaciațiune, în România, fenomenul s-a făcut simțit cu circa 100 de ani mai târziu.

„În estul continentului erau veri și chiar ierni calde. În prima jumătate a secolului XVI, a fost secetă, asociată cu fenomene precum recolte slabe și malnutriția. Nu clima a determinat epidemiile de ciumă din acea perioadă. Nu chiar… Însă condițiile climatice deosebite au făcut ca boala să se răspândească mai repede, să evolueze. Seceta prelungită și căldura au generat o penurie de alimente”, a constatat Tudor Caciora.

În cea de a doua jumătate a secolului al XVI-lea, spune el, situația s-a schimbat radical, în Transilvania iernile fiind deosebit de reci, precipitațiile abundente și inundații. Tânărul profesor subliniază că, mai ales în vechime, „orice variabilitate a climei putea să inducă efecte dezastruoase asupra populației”.

Un document din vara lui 1540, folosit de Tudor Caciora în studiul lui, explică drama provocată de schimbările climatice în societatea transilvăneană de atunci: „Izvoarele au secat, râurile au ajuns doar niște firișoare de apă. Animalele cădeau moarte pe câmp, iar în aer plutea disperarea. Oamenii mergeau în procesiune, rugându-se să plouă”.

Potrivit cercetătorilor, schimbările meteorologice au fost deseori urmate de dezastre: 30 de ani de ciumă, 23 de ani de foamete și nouă ani cu invazii de lăcuste. Toate aceste calamități au fost agravate de episoadele severe ale ciumei, între 1551-1556 și 1585-1586, care au decimat populația localităților transilvănene. În cazul Oradiei, de exemplu, a fost consemnat faptul că mureau, zilnic, între 100 și 120 de oameni.

Tudor Caciora adaugă că „singura constantă a climei este că e inconstantă”. E un fapt, spune el, că: „Nici azi, nici de-a lungul istoriei omenirii, clima și vremea nu au fost constante. Temperatura în România este azi în creștere. Putem spune că ne aflăm într-un interglaciar cald”.