BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Universitatea din Oradea are peste 4.500 de studenți în anul I, pentru prima dată în ultimii 15 ani

Universitatea din Oradea are peste 4.500 de studenți în anul I, pentru prima dată în ultimii 15 ani

De Mădălina Cristea
la 1 October 2024 16:17 Reactualizat la: 1 October 2024 16:21
4 Comentarii

Universitatea din Oradea are peste 4.500 de studenți în anul I, pentru prima dată în ultimii 15 ani

foto: Alexandru Nițescu
1 October 2024 16:17 Reactualizat la: 1 October 2024 16:21
Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a declarat marți, în cadrul deschiderii noului an universitar, că numărul studenților admiși în anul întâi a crescut cu 9% față de anul trecut.
Scris de Mădălina Cristea - Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a declarat marți, în cadrul deschiderii noului an universitar, că numărul studenților admiși în anul întâi a crescut cu 9% față de anul trecut.

Trimite articolul

X

La festivitatea de deschidere a noului an academic, care a avut loc în sala polivalentă a universității, au luat parte studenți, cadre didactice, reprezentanţi şi invitaţi ai autorităţilor centrale şi locale şi ai mediului socio-economic. Au ținut discursuri festive prorectorul universității, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, rectorul Constantin Bungău, preşedintele Senatului universitar, conf. univ. dr. Aurel Căuş, studenta din anul I a Facultății de Științe Socio-Umane, Aida-Maria Ritli, prefectul Marcel Dragoş, viceprimarul municipiului Oradea Teofil Simion și vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan.

21.231 de studenți

„Sunt azi un rector fericit, pentru că, pentru prima dată în ultimii 15 ani, la Universitatea din Oradea, au fost admişi peste 4.500 de studenţi în anul întâi. Mai precis, 4.590. Mai mult cu 9% faţă de anul anterior. La master, în anul întâi, avem 1.647 de studenţi, iar la doctorat, 169 în anul întâi. Începem anul universitar, socotind şi studenţii de la rezidenţiat, de la cursurile postuniversitare, de la pregătire pedagogică, 21.231 de studenți înmatriculaţi la Universitatea din Oradea”, a precizat rectorul universității.

Acesta le-a transmis studenților să profite de anii studenției, „educația universitară este cheia pentru a deschide uși către un viitor plin de realizări și inovații, iar voi sunteți liderii de mâine. Profitați de viața de student. Trăiţi într-o lume liberă. Vă aflaţi într-un oraş modern, universitar şi european. Deveniţi mai înţelepţi. Daţi valenţe ambiţiilor dumneavoastră sociale sau culturale, pe lângă cele profesionale. Educaţia universitară este supremă şi ea nu poate fi înlocuită de nimic altceva. Nici chiar de inteligenţa artificială”.

foto: Universitatea din Oradea are peste 4.500 de studenți în anul I, 01.10.2024

1.418 de angajați

Universitatea din Oradea are un total de 1418 de angajați cu normă întreagă, dintre care 935 sunt titulari la catedră şi 483 fac parte din personalul administrativ. Potrivit informațiilor transmise de rector, universitatea orădeană are 125 de profesori universitari, 259 de conferenţiari, 377 de lectori și 174 de asistenţi universitari. „Începând cu acest an universitar, am primit în rândurile noastre 16 cadre didactice titulare noi”, a declarat Constantin Bungău. În anul universitar 2023-2024, 19 cadre didactice au dobândit dreptul de a conduce doctorat, astfel încât acum sunt 130 de conducători de doctorate.

Pe primul loc în România

Vorbindu-le reprezentanților puterii locale și de stat, rectorul a evidențiat numărul mare de specializări și domenii de master pe care Universitatea din Oradea le pune la dispoziția tinerilor dornici să învețe și să studieze aici.

„Poate nu știați, dar avem 44 de domenii de master acreditate. După numărul acestora, Universitatea din Oradea este pe primul loc în România”, a afirmat rectorul.

Vasile Căuș i-a provocat pe studenți să învețe și să aibă inițiativă.

„Poziția de care vă veți bucura în viață depinde de ceea veți face în plus, față de ceea ce vi se cere”, a subliniat președintele Senatului Universității din Oradea. „Este momentul să vă construiți viitorul. Învățați pentru a deveni mai buni, astfel încât societatea să aibă nevoie de voi”, a mai spus acesta.

Aida Maria Ritli, studenta de anul I, le-a promis dascălilor și părinților că studenții generației ei îi vor face „mândri de toate realizările noastre”.

Tradiția înmânării, de către decanii facultăților Universității din Oradea, a Carnetelor de Excelență tinerilor cu cele mai mari note la admitere nu a lipsit nici anul acesta din desfășurătorul ceremoniei inaugurale. Evenimentul s-a încheiat cu un scurt program muzical susținut de corul Universității din Oradea, condus de lect. univ. dr. Carmen Rus.

Trimite articolul

X
Taguri:
deschiderea anului universitar ,
numar record de studenti ,
oradea ,
universitatea din oradea
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. ddrt says:
    October 1, 2024 at 4:56 pm

    Noroc cu CFR…
    Sa mai zica careva ca electrificarea nu are efecte pozitive

    Reply
  2. sandu2100 says:
    October 2, 2024 at 5:33 am

    Mai bine erau de profesionala pentru fabrica Nokian

    Reply
    • Vasile says:
      October 2, 2024 at 5:23 pm

      Ce te face să crezi că nivelul absolvenților este superior?

      Reply
  3. geniux says:
    October 2, 2024 at 8:22 pm

    plin de genii la aceasta universitate, dovedit prin numarul imens de profesori si conferentiari.

    Reply
  4. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Braț de mari dimensiuni al unui copac din Parcul Libertății, prăbușit peste două mașini. Incidentul, în ziua în care Birta chema orădenii la plimbare
    O creangă uriașă s-a prăbușit peste două mașini în Parcul Libertății din Oradea, fără victime, la scurt timp după modernizarea zonei.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Extindere importantă în industria auto: fabrica IWIS își mărește capacitatea de producție
    CTP a finalizat extinderea unei unități de producție din cadrul CTPark Oradea City, unde va fi compania Iwis, proiect în cadrul căreia au fost adăugați 4.000 de metri pătrați în spațiul existent.

    Economic

    Marketing fără consimțământ și date inexacte: un operator online de jocuri de noroc, amendat cu 35.000 de euro
    Un operator de gambling a fost amendat pentru SMS-uri nesolicitate și date inexacte.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    România

    Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan a fost depusă la Parlament. De câti parlamentari a fost semnată
    Moțiunea de cenzură inițiată de grupurile parlamentare PSD, AUR și PACE - Întâi România a fost depusă marți la Parlament. 7

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Motocicletele SMURD din Bihor, intervenții la secundă: peste 270 de misiuni și vieți salvate înaintea ambulanței
    Evenimentul în care s-a prezentat bilanțul activității serviciului moto, precum și importanța acestuia s-a desfășurat în dimineața zilei de marți, 28 aprilie, în cadrul Pieței 100.

    România

    Piața românească a berii, la un minim istoric în 2025, pe fondul creșterii galopante a accizelor
    Piața berii din România a scăzut cu 4% în 2025, la un minim istoric, respectiv 14,4 milioane de hectolitri, cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani, pe fondul creșterii accizei la bere cu 26,2% în ultimele 15 luni, a anunțat, luni, directorul general al Asociației Berarii României, Constantin Bratu. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X