BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Valori promovate la Liceul „Lucian Blaga”

Valori promovate la Liceul „Lucian Blaga”

De Crina Dobocan
la 23 October 2020 07:38 Reactualizat la: 23 October 2020 09:41

Valori promovate la Liceul „Lucian Blaga”

Câțiva elevi au vorbit despre impactul proiectului în viața lor
23 October 2020 07:38 Reactualizat la: 23 October 2020 09:41
„Inițiativa Globală pentru Tineri” a ajuns la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga” din Oradea, insuflându-le valori adolescenților.
Scris de Crina Dobocan - „Inițiativa Globală pentru Tineri” a ajuns la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga” din Oradea, insuflându-le valori adolescenților.

Trimite articolul

X

Sinceritatea, binele, frumosul, răbdarea, altruismul și voluntariatul sunt câteva dintre valorile promovate la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Oradea. Acestea sunt posibile în cadrul proiectului „Inițiativa Globală pentru Tineri”, coordonat de prof. Mariana Todorean.

[eadvert]

„Initiativa Globală pentru Tineri” este un proiect internațional care se desfășoară în peste 180 de țări și care este cunoscut de 700.000 de tineri. În România, proiectul a ajuns la a VIII-a ediție, este promovat de profesori, psihologi, antreprenori și traineri, antrenând peste 130.000 de tineri .

Elevii s-au declarat încântați de ceea ce au învățat în timpul proiectului și au vorbit despre schimbările pe care le-au trăit, ca urmare a participării lor la activități. Astfel, ei au ajuns să fie mai buni, mai răbdători, mai toleranți.

Transformări

În urma experiențelor de la cursurile la care au participat, elevii nu mai emit judecăți, ci au ajuns să privească în jurul lor și să ofere o mână de ajutor acolo unde este nevoie, dar și să îi asculte pe cei care au nevoie și să învețe din eșecuri.

„Am învățat că nu trebuie să fim egoiști, că trebuie să îi acceptăm, să îi ascultăm și să îi iertăm pe cei din jurul nostru”, a spus Ștefan Urda, elev în clasa a IV-a B.

Pe Oana Șandor, elevă în clasa a VIII-a, proiectul a ajutat-o să trateze diferit oamenii, să aibă grijă la ceea ce spune și să accepte mai multe persoane și ideile lor.

„Ne-a ajutat să promovăm voluntariatul, să ne schimbăm pe noi, să gândim altfel, să ne punem în locul celor care nu au atâtea posibilități ca noi, dar cel mai important lucru este acela că am învățat să fim lideri. Eu fac voluntariat de la 14 ani și mi-am schimbat atitudinea după ce am participat la proiect și la conferințele din cadrul lui. Dacă până acum, făceam voluntariatul mai mult pentru că am fost invitat de alții, acum merg cu alte gânduri, văd altfel și mă transpun în locul celorlalți”, a spus Ionatan Coraș, elev în clasa a XII-a la Liceul Blaga.

Andreea Teodorescu (clasa a XI-a) a mărturisit că a învățat să încurajeze oamenii să se implice în acțiuni de voluntariat, să vină cu idei creative, cu inițiative și să aibă încredere în ei. „Pe mine, m-a ajutat să devin un exemplu pentru ceilalți”, a spus Andreea Teodorescu.

Ideea lansării proiectului în școală a venit de la profesoara Mariana Todorean, care predă, din acest an școlar, un opțional de dezvoltare personală elevilor din clasa a XI-a, numit „Adolescență și autocunoaștere”. Felul în care a fost primit cursul, precum și transformările pe care le-a produs acesta în rândurile elevilor, au determinat-o pe Mariana Todorean să implementeze un nou proiect, în care să cuprinsă și alte clase. Succesul a venit de îndată, iar schimbările au fost vizibile.

„Este foarte important pentru noi, profesorii, să încercăm să formăm elevii, nu doar să le livrăm informații. Opționalul respectiv se referă la adoptarea unui stil de viață sănătos din perspectiva dezvoltării fizice și socio-afective la vârsta adolescenței, aplicarea unor strategii de cunoaștere și colaborare cu ceilalți, care ajută la dezvoltarea stimei de sine și asumarea de responsabilități în relațiile interpersonale, bazate pe valorizarea semenilor și pe respectarea sănătății fizice și psihice a acestora.

Prin dorința elevilor, predau acest opțional doar la clasa a XI-a. Însă, aflând despre Inițiativa Globală pentru Tineri, am încercat să dezvolt acest proiect și să împărtășesc anumite valori tuturor elevilor din școală. Am reușit să dezbatem valorile leadership-ului, ale dezvoltării personale și ale stimei de sine, ale alegerilor pe care le fac tinerii în viață, în clasele de liceu. Urmează săptămâna «Școala altfel» și vom continua acest proiect online și la clasele la care nu predau. Am luat legătura cu alte școli, pentru a promova acest proiect de dezvoltare personală în rândul tinerilor de acoloi”, a spus Mariana Todorean.

În opinia sa, este important ca informația pe care o transmit profesorii, având o programă foarte încărcată, să fie centrată pe formarea tinerilor din punct de vedere emoțional, moral și spiritual. De asemenea, profesoara își dorește să îi ajute pe elevi pentru a conștientiza importanța alegerilor pe care le fac în viață.

„Trebuie să aibă încredere că ei pot, că nimic nu este limitat. Noi singuri ne punem limite. Dacă dorim cu adevărat, putem. Dar depinde doar de noi ceea ce dorim să facem. Am observant că foarte mulți adolescenți, atunci când își aleg o facultate, merg acolo unde le recomandă părinții, chiar dacă nu au aptitudini pentru meseria pe care o vor învăța. Părinții acestora probabil că doresc să își implinească un vis prin copiii lor. De aceea, prin testele de orientare în carieră pe care le facem, încercăm să îi determinăm să afle ce le place să facă, ce li se potrivește și îi încurajăm să își urmeze propriul vis. Atunci când te duci la locul de muncă, trebuie să mergi cu drag, cu dragoste, să știi să lucrezi în echipă sau individual. Competiția trebuie să fie doar cu tine însuți, nu cu ceilalți”, este de părere Mariana Todorean.

În proiectul Inițiativă Globală pentru Tineri, la nivelul Liceului Teoretic „Lucian Blaga”, alături de Mariana Todorean, mai sunt implicate profesoarele Delia Iova (directorul liceului), Mihaela Șilinca și Anca Știop.

Trimite articolul

X
Taguri:
Inițiativa Globală pentru Tineri ,
lucian blaga ,
oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Arestat după ce și-a bătut colegul de colindat până l-a lăsat inconștient. Motivul, ar fi greșit versurile unui colind
    Un incident violent s-a petrecut în Ajunul Crăciunului, în orașul Huedin, județul Cluj. Un bărbat a fost rănit grav în plină stradă și lăsat inconștient, după ce a fost lovit cu o bâtă în cap de doi tineri.

    Bihon CSM Oradea

    Campioana României la polo va demara pregătirile în luna ianuarie. Cinci jucători se află la lotul național
    CSM Oradea a avut o primă parte de sezon foarte bună. Pe plan intern, a cucerit SuperCupa și Cupa României și este neînvinsă în Superliga Națională, fiind lidera clasamentului la finele turului.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Acces mai ușor spre piață și măsuri de siguranță rutieră pentru pietoni și școlari în Valea lui Mihai
    Comisia de circulație din orașul Valea lui Mihai a adoptat recent o serie de decizii menite să îmbunătățească traficul rutier și siguranța participanților la circulație, în urma analizării mai multor solicitări venite din partea cetățenilor.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Sport local

    FOTO
    Încă un arbitru bihorean pe lista FIFA! „Am ajuns acolo prin multă muncă, seriozitate și perseverență”
    Arbitrul asistent orădean Alexandru Ioan Corb a fost nominalizat pentru lista FIFA pe anul 2026, astfel că CJA Bihor va avea trei arbitri în elita arbitrajului mondial.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cod Galben de vânt puternic și ninsori în Bihor!
    Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și mai multe atenționări și avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu, ce vizează intensificări ale vântului, ninsori, polei și viscol, în mare parte din țară.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un bărbat din Săcueni și-a atacat mama cu cuțitul, în prezența nepoatei sale de 11 ani. A fugit și s-a ascuns la o stână
    Băutura i-a luat pur și simplu mințile unui bărbat din satul Cubulcut, aparținător localității Săcueni, care și-a atacat mama cu un cuțit, de față cu propria nepoată, de doar 11 ani.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.