BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Valori promovate la Liceul „Lucian Blaga”

Valori promovate la Liceul „Lucian Blaga”

De Crina Dobocan
la 23 October 2020 07:38 Reactualizat la: 23 October 2020 09:41

Valori promovate la Liceul „Lucian Blaga”

Câțiva elevi au vorbit despre impactul proiectului în viața lor
23 October 2020 07:38 Reactualizat la: 23 October 2020 09:41
„Inițiativa Globală pentru Tineri” a ajuns la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga” din Oradea, insuflându-le valori adolescenților.
Scris de Crina Dobocan - „Inițiativa Globală pentru Tineri” a ajuns la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga” din Oradea, insuflându-le valori adolescenților.

Trimite articolul

X

Sinceritatea, binele, frumosul, răbdarea, altruismul și voluntariatul sunt câteva dintre valorile promovate la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Oradea. Acestea sunt posibile în cadrul proiectului „Inițiativa Globală pentru Tineri”, coordonat de prof. Mariana Todorean.

[eadvert]

„Initiativa Globală pentru Tineri” este un proiect internațional care se desfășoară în peste 180 de țări și care este cunoscut de 700.000 de tineri. În România, proiectul a ajuns la a VIII-a ediție, este promovat de profesori, psihologi, antreprenori și traineri, antrenând peste 130.000 de tineri .

Elevii s-au declarat încântați de ceea ce au învățat în timpul proiectului și au vorbit despre schimbările pe care le-au trăit, ca urmare a participării lor la activități. Astfel, ei au ajuns să fie mai buni, mai răbdători, mai toleranți.

Transformări

În urma experiențelor de la cursurile la care au participat, elevii nu mai emit judecăți, ci au ajuns să privească în jurul lor și să ofere o mână de ajutor acolo unde este nevoie, dar și să îi asculte pe cei care au nevoie și să învețe din eșecuri.

„Am învățat că nu trebuie să fim egoiști, că trebuie să îi acceptăm, să îi ascultăm și să îi iertăm pe cei din jurul nostru”, a spus Ștefan Urda, elev în clasa a IV-a B.

Pe Oana Șandor, elevă în clasa a VIII-a, proiectul a ajutat-o să trateze diferit oamenii, să aibă grijă la ceea ce spune și să accepte mai multe persoane și ideile lor.

„Ne-a ajutat să promovăm voluntariatul, să ne schimbăm pe noi, să gândim altfel, să ne punem în locul celor care nu au atâtea posibilități ca noi, dar cel mai important lucru este acela că am învățat să fim lideri. Eu fac voluntariat de la 14 ani și mi-am schimbat atitudinea după ce am participat la proiect și la conferințele din cadrul lui. Dacă până acum, făceam voluntariatul mai mult pentru că am fost invitat de alții, acum merg cu alte gânduri, văd altfel și mă transpun în locul celorlalți”, a spus Ionatan Coraș, elev în clasa a XII-a la Liceul Blaga.

Andreea Teodorescu (clasa a XI-a) a mărturisit că a învățat să încurajeze oamenii să se implice în acțiuni de voluntariat, să vină cu idei creative, cu inițiative și să aibă încredere în ei. „Pe mine, m-a ajutat să devin un exemplu pentru ceilalți”, a spus Andreea Teodorescu.

Ideea lansării proiectului în școală a venit de la profesoara Mariana Todorean, care predă, din acest an școlar, un opțional de dezvoltare personală elevilor din clasa a XI-a, numit „Adolescență și autocunoaștere”. Felul în care a fost primit cursul, precum și transformările pe care le-a produs acesta în rândurile elevilor, au determinat-o pe Mariana Todorean să implementeze un nou proiect, în care să cuprinsă și alte clase. Succesul a venit de îndată, iar schimbările au fost vizibile.

„Este foarte important pentru noi, profesorii, să încercăm să formăm elevii, nu doar să le livrăm informații. Opționalul respectiv se referă la adoptarea unui stil de viață sănătos din perspectiva dezvoltării fizice și socio-afective la vârsta adolescenței, aplicarea unor strategii de cunoaștere și colaborare cu ceilalți, care ajută la dezvoltarea stimei de sine și asumarea de responsabilități în relațiile interpersonale, bazate pe valorizarea semenilor și pe respectarea sănătății fizice și psihice a acestora.

Prin dorința elevilor, predau acest opțional doar la clasa a XI-a. Însă, aflând despre Inițiativa Globală pentru Tineri, am încercat să dezvolt acest proiect și să împărtășesc anumite valori tuturor elevilor din școală. Am reușit să dezbatem valorile leadership-ului, ale dezvoltării personale și ale stimei de sine, ale alegerilor pe care le fac tinerii în viață, în clasele de liceu. Urmează săptămâna «Școala altfel» și vom continua acest proiect online și la clasele la care nu predau. Am luat legătura cu alte școli, pentru a promova acest proiect de dezvoltare personală în rândul tinerilor de acoloi”, a spus Mariana Todorean.

În opinia sa, este important ca informația pe care o transmit profesorii, având o programă foarte încărcată, să fie centrată pe formarea tinerilor din punct de vedere emoțional, moral și spiritual. De asemenea, profesoara își dorește să îi ajute pe elevi pentru a conștientiza importanța alegerilor pe care le fac în viață.

„Trebuie să aibă încredere că ei pot, că nimic nu este limitat. Noi singuri ne punem limite. Dacă dorim cu adevărat, putem. Dar depinde doar de noi ceea ce dorim să facem. Am observant că foarte mulți adolescenți, atunci când își aleg o facultate, merg acolo unde le recomandă părinții, chiar dacă nu au aptitudini pentru meseria pe care o vor învăța. Părinții acestora probabil că doresc să își implinească un vis prin copiii lor. De aceea, prin testele de orientare în carieră pe care le facem, încercăm să îi determinăm să afle ce le place să facă, ce li se potrivește și îi încurajăm să își urmeze propriul vis. Atunci când te duci la locul de muncă, trebuie să mergi cu drag, cu dragoste, să știi să lucrezi în echipă sau individual. Competiția trebuie să fie doar cu tine însuți, nu cu ceilalți”, este de părere Mariana Todorean.

În proiectul Inițiativă Globală pentru Tineri, la nivelul Liceului Teoretic „Lucian Blaga”, alături de Mariana Todorean, mai sunt implicate profesoarele Delia Iova (directorul liceului), Mihaela Șilinca și Anca Știop.

Trimite articolul

X
Taguri:
Inițiativa Globală pentru Tineri ,
lucian blaga ,
oradea

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Facturile la gaze și încălzire ar putea crește din aprilie 2027. Ce se poate întâmpla după eliminarea plafonării
    Facturile la gaze și încălzire ar putea crește după eliminarea plafonării prețurilor, începând din aprilie 2027. Potrivit unei analize realizate de XTB România și publicate de Economedia, evoluția prețurilor va depinde de cotațiile de pe piețele europene, producția internă de gaze și nivelul consumului din România.

    Cultură

    Spectacolul „Hansel şi Gretel în Pădurea fermecată”, o nouă premieră la Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria
    Spectacolul este semnat de regizorul Ciprian Huțanu şi scenografa Oana Cernea. Regizorul colaborează din nou cu Tomos Tünde pentru crearea păpuşilor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Oradea își păstrează tinerele de top: șapte șefe de promoție au ales Facultatea de Științe Economice
    Șapte absolvente care au terminat liceul ca șefe de promoție au ales să-și continue studiile la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității din Oradea.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    România

    Prima amendă pe legea securității cibernetice a ajuns la statul român! DNSC a sancționat o instituție centrală cu 50.000 de lei
    Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a aplicat prima sancțiune contravențională pentru nerespectarea obligației de notificare, prevăzute de OUG nr. 155/2024 privind securitatea cibernetică, amenda fiind de 50.000 de lei, potrivit unui comunicat al instituției.

    România

    Reguli mai dure pentru lucrările de licență și doctorat vândute online. Ce amenzi riscă cei care încalcă legea
    Vânzarea sau cumpărarea unor lucrări destinate să fie folosite ca licențe, disertații, teze de doctorat, referate ori proiecte ar putea fi sesizată poliției de orice persoană fizică sau juridică. Propunerea adoptată de Senat le permite polițiștilor să constate astfel de fapte și din oficiu.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Surpriză în cazul Dumbrava: autoritățile vor să-i aducă pe bolnavi înapoi până în decembrie
    La câteva luni după controalele care au dus la relocarea bolnavilor din așezămintele lui Viorel Pașca, apare o veste care poate schimba radical situația.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X