La 1733 se preciza ca în apropierea acestor aşezări există piatra bună, din care se arde varul (“…pro exurendo calce lapides habet…”), iar la 1778 se pomenea despre extragerea calcarului, pentru arderea varului la Vaşcău.
Menţiuni despre cunoaşterea tainelor acestui meştesug şi practicarea sa de către locuitorii din zona apar şi mai târziu, în 1838, referitor la iobagul Hoza Flora din Cărpinet care era plătit cu o “cabla” (80 kg) de grâu şi 6 “creiţari” pentru fiecare cabla de var arsă, ca vărar domenial în localitatea Fânaţe.
Şi astăzi cuptoarele se ridică în panta dealului pentru ca bolovanii să poata fi cladiţi şi aduşi mai uşor. Au forma cilindrică sau troconică cu pereţi de chirpici, cărămida sau piatra. O confirmă chiar primarul de Cărpinet Gheorghe Ienciu. „În Cărpinet mai sunt vreo zece vărari. Sunt oameni tineri care provin din familii care au practicat vărăritul din tată în fiu. În vremurile bune, la Izbuc tot satul făcea var, şi o mare parte din Călugări. Acum nu prea mai au desfacere. Vând mai ales în Banat, Arad, Timiş, Caraş. Din păcate, dacă piatra nu mai oferă câştig, oricât ar fi omul legat de tradiţii, tot abandoneayă. Chiar dacă am încerca vitalizarea vărăritului cu fonduri europene, tot nu le-am putea reyolva problema. Nu le putem găsi piaţă”, a explicat primarul Gheorghe Ienciu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!