Totodată, 15 permise de conducere au fost suspendate, au fost reţinute șase certificate de înmatriculare, au fost constatate cinci infracţiuni şi nouă tamponări. 299 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 61 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 26 de sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, iar 110 sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, vineri, pe Calea Sântandreiului a fost depistat orădeanul G.N.F., de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 140 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de 70 km/h. De asemenea, luni, pe strada Ogorului din Oradea a fost depistată orădeanca P.A.C.(24 ani), conducând un autoturism cu viteza de 128 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h.
Vitezomani de weekend
Ca urmare a abaterilor rutiere constatate la sfârşit de săptămână, au fost aplicate 496 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 83.605 lei.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea.
România
Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.
Economic
Bihorul a început campania de plăți în avans pentru anul 2026 cu peste 15.000 de dosare autorizate. La nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, în primele ore ale campaniei, peste 103.000 de fermieri, pentru o sumă totală de peste 124 de milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe străzi din Oradea sunt în continuare afectate de probleme la furnizarea încălzirii, la o zi după pornirea sistemului centralizat. Termoficare Oradea anunță termene diferite pentru remedierea situațiilor, de la 16 octombrie până la 23 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea a primit un cadou important la aniversarea a 35 de ani de existență: fostul Spital CFR va purta oficial numele de Spitalul Universitar Oradea. Rectorul Constantin Bungău a anunțat că ordinul ministerial care consfințește schimbarea a fost semnat joi, 15 octombrie.
România
Producerea, distribuirea și accesarea materialelor care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor vor fi sancționate potrivit unor prevederi noi din Codul penal. Legea introduce explicit și imaginile generate cu ajutorul inteligenței artificiale, pedepsește solicitarea de fotografii sau videoclipuri sexuale de la minori și stabilește obligații pentru persoanele care află despre anumite astfel de infracțiuni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!