Ca urmare a abaterilor constatate la început de săptămână, au fost aplicate 250 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 45.360 lei. Totodată, două permise de conducere au fost suspendate, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare, au fost constatate două infracţiuni şi şapte tamponări. 164 sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 32 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 4 pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul „mâini libere”, au fost sancţionate 10 opriri neregulamentare, doi pietoni care au traversat neregulamentar, şapte sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, două pentru depăşiri neregulamentare, iar 41 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, a fost depistat în trafic pe strada Matei Corvin, din Oradea, un bărbat de 49 de ani, din Ucraina, în timp ce conducea un autotractor cu semiremorcă având o concentraţie alcoolică de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Vitezomani sancţionaţi de poliţişti
Luni, poliţiştii rutierişti au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O persoană la vârsta maturității fără loc de muncă, cu o bogată experiență infracțională în ceea ce privește infracțiunile rutiere. Astfel a fost caracterizat de instanță Ștefan Kurczveil, un bărbat de 36 de ani, din Beiuș, prins de patru ori în timp ce conducea fără a avea permis.
Economic
Consumatorii ar putea afla mai ușor de unde provine mierea pe care o cumpără.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care a fost implicat un copil de 5 ani s-a produs joi, 17 septembrie, pe DN 1, în localitatea Groși.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs joi seara, 17 septembrie, pe DN 76, în localitatea Hidișelu de Sus. Polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, prin 112, la ora 20:28.
Economic
Proiectul prin care taloanele de pensie ar urma să fie prevăzute cu un cod QR sau cod de bare a trecut de Senat.
România
Transportatorii care efectuează curse cu mărfuri periculoase trebuie să respecte, începând din 17 septembrie 2026, un set actualizat de reguli privind controalele în trafic și modul în care sunt încadrate abaterile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!