Scrutinul a început de la ora 8:00, la sediul Penitenciarului. „Din efectivul total de 618, un număr de 100 deţinuţi şi-au exprimat în scris intenţia de a vota(…) Penitenciarul este arondat secţiei de votare nr.123 din Municipiul Oradea, iar pentru exercitarea dreptului de vot al detinuţilor, reprezentanţii secţiei s-au deplasat la sediul unităţii cu urna specială”, transmite Adina Bârda, purtător de cuvânt al Penitenciarului.
Persoanele private de libertate pot să-şi exercite dreptul de vot, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au vârsta de 18 ani, posedă act de identitate valabil, sunt arestate preventiv, indiferent de faza procesuală, sunt condamnate fără să li se fi interzis acest drept, sunt puse sub interdicţie şi persoanele lipsite de drepturile electorale, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, sunt cetăţeni români cu domiciliul în Oradea sau Sînmartin. Acestea trebuie să formuleze în scris preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin intermediul administraţiei locului de deţinere, cerere privind intenţia de a participa la vot.
Citiți principiile noastre de moderare aici!