Pentru mulţi dintre orădenii clienţi ai OTL a fost „şansa” de a experimenta, din nou, condiţiile din Epoca de Aur: aglomeraţie şi lipsă de confort în tramvai, dârdâiala în staţii în aşteptarea garniturilor întârziate, precum şi debarcarea în mijlocul drumului, între staţii, din cauza defecţiunilor tehnice.
„30 de minute am aşteptat în frig, pe Dacia. Au plecat două de la capăt de linie cu defecţiune tehnică, cred, iar unul a cedat imediat după Piaţa Rogerius”, ne-a scris un călător.
Anterior, alte două garnituri Tatra galbene au debarcat forţat călătorii în staţia de pe Decebal, la intersecţia cu Dacia şi au stat pe loc goale, minute în şir.
Ca de obicei, vatmanii au fost paratrăznetele în care s-au descărcat furia şi înjurătuirile pasagerilor nemulţumiţi şi înfriguraţi deşi, foarte probabil, sunt cel mai puţin vinovaţi pentru aceste situaţii.
Conform celor transmise de OTL SA, din dispecerat, miercuri dimineaţă au fost două avarii la tramvaie – una la instalaţia hidraulică a unui tramvai şi alta la instalaţia electrică.
Trimite articolul
Xda-i in plm de pinzionari, toata ziua circula gratis cu tramvaiu
Pai OTL lucreaza pe profit, nu pentru calatori. Ce eficient e acum de cand Ilie si-a bagat coada. Omul e cel mai genial manager, singura lui idee fixa de management e sa scumpeasca biletele si abonamentele, in acelasi timp cu rarirea curselor. CSuszi a facut exact invers. Eu ii multumesc lui Ilie de fiecare data cand stau in frig si ii urez multe chestii frumoase lui si urmasilor urmasilor lui.
În orașul cel mai performant, art noveau, life nouveau, al faptelor bune evident că nimic nu funcționează.
-
Coruptia, hotia si furt legalizat exista!
DEZASTRU!!!!
Tranvaie foarte pline,aglomerate nu primesti aer,si langa asta sa si mai validez abonamentul.Cel mai mare prostie care sa inventat la OTLl si foarte periculos.Scump si langa asta faci o ora din Rogerius pana an Centru!!
Ai pretentia sa fi plimbat gratis cu tramvaiul de spui ca e o prostie sa iti validezi abonamentul eu chiar nu va inteleg pe uni mergeti pe jos ori cu masina personala nu e nimeni obligat sa circule cu tramvaiul la ora actuala tramvaiul e cel mai apid mijloc de transport din oras de la Gra pana la Crisul am facut 30 minute cu masina multumesc pe aceasta cale prea luminatului primar dupa terminarea tunelului vom face o ora