Târgu Mureș. UTA a trebuit să mai stea o noapte la Târgu Mureș, la o pensiune nu foarte departe de stadionul „Transil”. Antrenorul Eugen Trică a avut informații că Adrian Marțian vrea să vină la în vizită, unul din motive fiind să plătească noaptea în plus de cazare. Auzind acest fapt, Eugen Trică a sărit ca ars.
Profitând de avanpremiera evenimentului „110 ani de fotbal în Arad”, Gheorghe Vaczi, preşedintele Asociaţiei Old Boys UTA, a ţinut să facă o succintă trecere în revistă a activităţii fostelor glorii în ultimul an.
ARAD - Ziua de sâmbătă va fi tristă
pentru mulţi dintre cei care şi-au făcut
iluzii că pot prinde un loc sub culorile
alb-roşii ale „Doamnei”. Şi asta,
deoarece, la sfârşitul antrenamentului,
Ionuţ Popa va anunţa lotul
penntru etapa următoare a pregătirilor,
cantonamentul de la Moneasa.
ARAD - Cei mai reprezentativi jucători ai
„Bătrânei Doamne” de după
Revoluţie au acceptat să revină sub culorile
alb-roşii, pentru un joc demonstrativ, prilejuit de
aniversarea a 110 ani de fotbal în Arad.
ARAD - UTA a cedat foarte uşor în meciul de
ieri, oarecum previzibil dacă ţinem cont de
situaţie.
ARAD - Am avut dreptate: „Bătrâna
Doamnă” a primit sprijin de ultim moment din
partea Federaţiei.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
96 de echipe vor participa în noua ediție de campionat în Liga 3, câte 12 în fiecare din cele 8 serii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 14 - 15 august echipa de la Chirurgie Plastică și Estetică de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a intervenit în regim de urgență pentru o tânără care a suferit o ischemie acută a buzei în urma unei injectări cu acid hialuronic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DNA Oradea au anunțat trimiterea în judecată a fostului director general adjunct al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) și ex-director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri, Dorel Dume, acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (112 acte materiale).
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu izbucnit pe Dealul Viilor din satul Borumlaca, comuna Suplacu de Barcău, a ajuns în centrul unui scandal local legat de depozitarea și incendierea ilegală a deșeurilor.
FC Bihor
FC Bihor primește miercuri, 19 august, vizita echipei Farul Constanța, în play off-ul Cupei României.
1
Cultură
Carnavalul Florilor a ajuns la cea de-a 60-a ediție. Debrecen va găzdui în perioada 18-23 august peste 350 de evenimente și activități culturale, recreative și artistice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ieri a continuat dialogul direct cu locuitorii din cartierul Episcopia, în cadrul unei serii de consultări organizate de Primăria Oradea privind modernizarea străzilor Pavilioanele CFR, Plantelor, Afinelor, Inului, Mărgelelor și Pelicanului.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 24 de ani, din județul Neamț, a fost reținut de polițiștii bihoreni după ce a fost prins conducând în Oradea, deși consumase alcool.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la șinele de tramvai din Nufărul se complică pe parcurs. Ce au declarat reprezentanții OTL
Lucrările au fost începute în cursul zilei de luni, 17 august.
1
Cultură
În cea de-a XIII-a ediție a festivalului-concurs de la Roşia s-au întrecut nouă tineri instrumentişti.