A străbătut pas cu pas șirul lung al celor peste 5.000 de oameni care au intrat în preselecțiile concursului Master Chef, unde s-a clasat pe locul 2, iar premiul a fost un curs la Academia Barilla din Parma.

Succesul în televiziune și în profesie nu a fost însă suficient pentru ca Alexandru Hora să spună adio încercărilor care l-au urmărit din copilărie. Tinu a fost unul dintre speakerii celei de-a VIII-a ediții a evenimentului „11 even experiences”, organizat de Fundația Comunitară Oradea la Filarmonica de Stat. Povestea pe care a spus-o talentatul bihorean e una menită parcă să confirme ceea ce spunea Nicolae Manolescu despre eroii lui Sadoveanu din Hanu Ancuței: „Eroii nu povestesc pentru a-și descărca sufletul, pentru a-și reda viața, ci pentru a se sustrage vieții și morții”.

„Alexandru Tinu Hora știe să pună faianță și gresie, să ridice o casă din temelii și să manevreze un buldozer. Viața l-a provocat să o tot ia de la zero și a vrut să se asigure că va avea mijloacele să o facă”, spunea Mihaela Tatu, moderatorul evenimentului, în prezentarea făcută spekerului.

Doctorat în jocuri de noroc

La 17 ani, Tinu Hora avea taraba lui și așa cum autoironic spune, „un doctorat în jocuri de noroc”. Recunoaște că păcănelele îl făcuseră dependent.

„Am început viața greu, cu un tată alcoolic, cu educație prin bătăi, m-am maturizat foarte repede. Am fost umilit, hărțuit, adesea am dormit la vecini, prin scara blocului. Mama lucra într-un orfelinat și adesea aducea copiii de acolo acasă, împărțeam cu ei puținul pe care îl aveam. Fusese Revoluție, aveam 17 ani și mi-am zis ce îmi trebuie mie școală, fac bani. Am început să am un anturaj dubios, făceam 30.000 lei la păcănele. M-am lecuit de asta greu. După câte o noapte petrecută acolo veneam acasă, mama îmi deschidea ușa, îmi spunea iar ai jucat. Lăsam capul în jos de rușine și mergeam în camera mea. Odată am reușit să blochez trei aparate, am scos toți banii din ele și de atunci nu am mai jucat”, a povestit Tinu. În 1999, a ajuns la spital în urma unei infecții de la o peritonită. Delira. „Vedeam o plajă, la ocean, cu palmieri”.

În 2000, plătește 2000 de mărci pentru o viză unui escroc care îl abandonează în tren. „Ce să fac, trebuie să merg mai departe, trebuie să ajung în Spania. Am început să întreb din poartă în poartă, nu știam limba, dacă vreți ceva de lucru, eu căutând de lucru”. Cineva îi oferă un loc de păstor, avea 1500 de porci thailandezi de îngrijit, 400 de vaci, 2700 ha de teren.

A ajuns într-un loc unde mizeria era regină, e puțin spus. „Dă-mi doamne putere să trec peste noaptea asta!” E tot ce și-a dorit tânărul care a doua zi a început să facă curat, încât celălalt îngrijitor a crezut că e nebun. Când a cerut bani mai mulți și a fost refuzat a plecat de-acolo. „Ce îmi place la spanioli e că nu te întreabă dacă ai studii, ci dacă ai chef de lucru. M-au încercat în tot felul: mi-au pus bani sub scaun. Am râș: «Ce sunt nebun să fur 10 euro. Eu am venit să fac bani!”», și-a amintit Tinu.

Destinația inițială fusese Palma de Mallorca. Ajunge la Figueres, locul de naștere al lui Dalí. Lucra într-o echipă de grădinari care îngrijea, printre altele, palmierii din zona orășelului catalan.“Așa am ajuns la Figueres, cu o plasă în mână și la mila lui Dumnezeu. Mi-am căutat imediat de lucru și credeți-mă că am muncit în toate locurile posibile. Într-o după-amiază, afară erau 40 și ceva de grade, în timp ce aranjam pământul la baza unui palmier a început să mă ia cu friguri. Mi-am dat seama că eram pe plaja aia pe care mă mai plimbasem o dată, atunci când eram pe un pat de spital, între viață și moarte”.

În scurt timp, bihoreanul se remarcă ca fierar-betonist pe șantierele din Girona. Le tot spunea colegilor că se va întoarce acasă și își va proiecta propriul restaurant, pe care apoi îl va administra. Singura tangență cu bucătăria a bihoreanului au fost sfaturile cerute de la distanță mamei, „dar nici prin cap nu-mi trecea că voi transforma asta în ceva serios”. După 7 ani de Spania, a revenit în țară. El și soția lui au condus un restaurant, dar Tinu stătea la distanță de bucătărie.

În 2012, fiica lui, Aida, a văzut la televizor prima ediție a show-ului MasterChef. I-a cerut nici mai mult, nici mai puțin decât să participe în anul următor. Și ce nu face un tată pentru fiica lui? A avut succes, s-a clasat pe locul II.

Doi ani mai târziu după succesul de televiziune, Tinu divorța. Atunci a realizat că nu mai are nici prietenii cu care petrecea la restaurant, nici familie, nici un acoperiș deasupra capului. Dar avea un vis. Un restaurant al lui.

„A fost o lovitură grea. Dispăruse rutina aceea care îmi dădea forță și echilibru: mă trezeam să-mi pregătesc copilul pentru școală, să-i fac sandvișurile și să-l duc de mânuță la autobuz. Toate astea au devenit inaccesibile: a fost și este cumplit. Îmi dorisem să nu repet greșelile tatălui meu, să fiu un părinte bun, atâta tot. În viață trebuie să iei niște decizii. Când o faci, îți asumi tot ceea ce urmează”. Mulți l-au întrebat de ce nu pleacă din țară după ce două luni a dormit în parcări, în Oradea.

Nu a plecat pentru Aida, fiindcă îi era teamă că aceasta o să-l întrebe într-o zi unde a fost când avea nevoie de el. Își imagina cum Aida pleacă acum singură la autobuz și a intrat în depresie. A descoperit un loc în parcare la Negreni și și-a spus „ăsta-i locul tău”. Locul pentru restaurantul lui pe care l-a construit cu mâna lui, singur. Prietenii îl tot întrebau: „Când deschizi?”. Le răspundea : „În fiecare zi deschid ușa!”. După 3 ani a deschis restaurantul de la Negreni. Știi cum se spune în Ardeal! No, unde merem? No, hai la Tinu! Mi-am dorit ceva simplu, ușor de ținut minte”.

„Aida e bine, a trecut peste divorț. Acum mi-am refăcut viața, am un băiețel de un an și o lună, am aceleași probleme de sănătate ca la divorț, ruptură de menisc, stau 18 ore în bucătărie. Se spune că în viață să faci o casă, să plantezi un pom. Eu am făcut trei case, doi copii și am plantat mulți pomi. Și am învățat că singurul lucru care contează sunt oamenii, familia”, a spus Alexandru Tinu Hora.

Autorul sloganului #şîeu: „Nimeni nu m-a făcut țăran cu intensitatea cu care m-am făcut eu însumi”

A ales să salveze viața altora, chiar dacă la naștere mama lui l-a abandonat pe o șină de tren