Adversari de top pentru FC CIP

FC CIP
FC CIP
Deva – Campioana României, FC CIP Deva, prima echipă din ţară care a reuşit să treacă de turul preliminar al UEFA Futsal CUP, a avut ghinion la tragerea la sorţi a turului de elită care s-a desfăşurat, Vineri, 3 octombrie, la Nyon, în Elveţia.

Devenii au picat în grupa B, cea mai puternică posibilă, în care vor juca împotriva campioanelor din Rusia, Ucraina şi Portugalia, toate echipe de prim rang ale Europei.

Dinamo Moscova, campioana Rusiei, este cea mai galonată adversară a FC CIP, fiind finalista ultimelor două ediţii ale UEFA Futsal CUP în care a fost învinsă de Interviu Boomerang, campiona Spaniei, deţinătoarea trofeului.

Sporting Clube de Portugal, campiona Portugaliei, şi Şahtior Doneţk, campiona Ucrainei, sunt ambele semifinaliste ale ediţiei trecute a UEFA Futsal Cup şi câştigătoare ale grupelor din care au făcut parte în turul preliminar în acest an. Meciurile grupei B se vor desfăşura la Moscova în perioada 4-10 decembrie 2006.

Calificare imposibilă
„E cea mai dificilă grupă posibilă. Dacă în teren ar conta numai coeficienţii UEFA, experienţa, bugetele cluburilor sau blazonul echipelor am pierde în mod sigur toate trei meciurile. Dar cum farmecul sportului şi al futsalului îl reprezintă surprizele, noi sperăm să contrazicem cât de mult posibil calculele hârtiei. Ne dorim să realizăm o surpriză, poate două, dar rămânem cu picioarele pe pământ şi nu ne gândim la câştigarea grupei, ci doar la acumulare de experienţă pe plan internaţional”, comenta Paul Grecu, vicepreşedintele FC CIP Deva, care consideră că grupa cea mai accesibilă pentru deveni în care ar fi avut şanse la calificare ar fi fost grupa C din care fac parte Action 21 Charleroi (Belgia); KMF Marbo Beograd (Serbia); Araz Naxçivan (Azerbaidjan); Clearex Chorzów (Polonia).

Grupele turului de elită
Grupa A: Interviu Boomerang (Spania); Arzignano Grifo (Italia); MNK Split (Croaţia); CC LKW Jistebnik (Cehia). Partidele se vor juca la Arzignano pe terenul campioanei Italiei.

Grupa B: Dinamo Moscova (Rusia); Sporting Clube de Portugal (Portugalia); FC Shaktior Doneţk (Ucraina); FC CIP Deva (România). Partidele se vor disputa la Moscova pe terenul campioanei Rusiei, finalista de anul trecut a UEFA Futsal CUP.

Grupa C: Action 21 Charleroi (Belgia); KMF Marbo Beograd (Serbia); Araz Naxçivan (Azerbaidjan); Clearex Chorzów (Polonia). Partidele se vor disputa în Polonia.

Grupa D: El Pozo Murcia (Spania); FC Dorozhnik Minsk (Belarus); Futsal Club Gödöllö (Ungaria); Kairat Almaty (Kazakstan). Partidele se vor disputa la Budapesta (Ungaria).

Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase