Patrulele Poliţiei Locale au desfăşurat acţiuni de identificare, sancţionare şi îndrumare către localităţile de domiciliu a persoanelor fără adăpost şi a celor care apelează la mila publică.
Luna decembrie şi prima parte a lunii ianuarie a pus în agenda de lucru a Poliţiei Locale acţiuni pentru diminuarea numărului de persoane care locuiesc în adăposturi improvizate sau care apelează în mod repetat la mila publică.
Angajaţii Azilului de noapte din strada Gutenberg distribuie mâncare, ceai cald, pături şi mai ales haine groase persoanelor fără adăpost din Oradea. „Am adus 550 de pufoaice de şantier de la centrul de misionariat refromat din Budapesta. Vin colegii de la Arad pentru 100 de bucăţi şi mai trimitem la Timişoara şi Bistriţa câte 100, restul le distribuim în Oradea”, spune Ferenc Istvan, administrator al azilului.
Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) în colaborare cu Poliţia Comunitară Oradea, organizează, începând de luni, o acţiune de ajutorare a persoanelor fără căpătâi care nu vor să se cazeze la Adăpostul de noapte, de pe str. Gutemberg, nr. 8.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Lacrimi la depunerea jurământului militar, în Oradea. Povestea emoționantă a șefului de promoție de la Poliția de Frontieră
Au fost scene emoționante, vineri, în Piața Unirii din Oradea, unde a 36-a promoție a Școlii de Pregătire a Agenţilor de Frontieră „Avram Iancu” a depus jurământul militar.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorean șantajat de doi bărbați cu poze intime și un anunț erotic. Ce pedepse au primit suspecții
Un bărbat din Mureș și unul din Cluj au fost condamnați de Judecătoria Oradea la un an și 10 luni, respectiv un an și jumătate de închisoare cu suspendare pe un termen de 3 ani, sub acuzația de șantaj.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Dulceaţa de nuci verzi - gustul copilăriei într-o delicatesă de sărbători
Dulceaţa de nuci verzi este una dintre delicatesele pe care gospodinele din satele de la câmpie o pregătesc şi o oferă celor care le trec pragul în zilele de sărbătoare.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

ANUNŢ Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

ANUNŢ Compania de Apă Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Noi restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj în Ungaria
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcţiilor şi Transportului din această ţară va impune interdicţia de deplasare pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone), pe 1 mai, între orele 06,00 - 22,00, ora locală.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Violonistul Valentin Șerban și pianistul Mihai Diaconescu, în concert la Oradea
Doi dintre cei mai talentați soliști ai generației lor, Valentin Șerban și Mihai Diaconescu, vor susţine un recital cameral în cadrul Turneului Vibrations 2024.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Sâmbătă va fi Vintage Garden Fair la Moszkva, un târg caritabil

Bihon Decese

Decese 26.04.2024

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident grav pe Calea Borșului din Oradea. Un Logan s-a făcut praf în urma impactului cu remorca unui TIR
Accidentul s-a petrecut vineri, 26 aprilie, pe Calea Borșului din Oradea. 3

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Proiectele pasajelor de la Magazinul Crișul și Gara Oradea au fost depuse pentru finanțare europeană
Două proiecte importante, care vor dezvolta mobilitatea urbană și vor îmbunătăți înfățișarea orașului, precum pasajele de la Gară și Magazinul Crișul, dar și achiziția a 20 de autobuze electrice au fost depuse spre finanțare europeană. 3

BIHON Sport local

Pugiliștii luptă pentru centuri la „King of the ring”! Gala va avea loc duminică la Girișu de Criș
Duminica Floriilor va fi și o sărbătoare a sportului în localitatea Girișu de Criș.

România

Ion Iliescu, vizitat de procurori acasă. Acesta a fost pus sub acuzare în dosarul Mineriadei
O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că a fost pus din nou sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990. 3

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.