11. ianuarie 2012 16:39; Reactualizat la: 11.01.2012 16:39


Evaziune trans-frontaliera

Evaziune trans-frontaliera
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au început urmărirea penală faţă de Ferenc K. (46 ani), cetăţean maghiar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Bărbatul este suspectat că, în perioada 2008 – 2010, ca administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Oşorhei, ar fi efectuat achiziţii intracomunitare de cereale, operaţiuni pe care nu le-ar fi declarat organelor fiscale.

Ferenc K.. este acuzat şi că s-a sustras verificărilor din partea instituţiilor abilitate, prin declararea inexactă a sediului societăţii pe care o administrează, la sediul declarat nefiind constatată nicio activitate comercială sau financiar – contabilă.

Prejudiciul total provocat astfel bugetului de stat este de 1.377.602 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Poliţiştii anti-fraudă continuă cercetările cu suspectul în stare de libertate, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a acestuia şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat bugetului consolidat al statului.

C.H.

 

 


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Andrei Saguna din Oradea, dotat la nivel universitar
La Colegiul Andrei Şaguna s-au inaugurat utilităţi şi dotări în contul unui proiect cu finanţare europeană. mai multe »
ANA si managementul campaniilor antidrog
ANA a câştigat un proiect de 1,3 milioane de euro pentru managementul campaniilor antidrog. mai multe »
Alte strazi fara apa calda
Electrocentrale aboneaza din nou oradenii la dusuri cu apa rece datorita executarii lucrarilor de reparatii curente [...] mai multe »
Concert Pepe de 1 iunie in Parcul Balcescu
Dupa ce a mentinut prima pagina a tabloidelor din intreaga tara prin nunta sa cu Raluca Pastrama, Pepe va concerta in [...] mai multe »
Inca trei zile pentru declaratia de venit
25 mai 2012 este termenul legal pentru depunerea declaraţiei pentru veniturile realizate în anul 2011. mai multe »
Ordinea pe buletinele de vot
S-a stabilit în ce ordine vor apărea pe buletinele de vot candidaţii la alegerile locale. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren