Ex-vicepresedintele Judecatoriei Oradea, revocat din CSM

De Veronica Bursaşiu
2Comentarii
Cristi Danileţ
Cristi Danileţ
Cristi Dănileţ îşi depusese candidatura pentru un post de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Procedura de revocare a fost declanşată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu -Vâlcea. Aceasta vine în contextul tensiunile izbucnite pe fondul alegerilor de la vârful CSM. Judecătorii sunt nemulţumiţi după ce preşedinte al Consiliului a fost ales un procuror. Nu este pentru prima dată când se încearcă revocarea unui membru CSM, dar până acum demersul nu a avut sorţi de izbândă. AGJ şi-a motivat demersul considerând că fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Oradea, Cristi danileţ şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile de membru al CSM prin faptul că a participat activ la o procedură netransparentă de alegere a conducerii CSM .

„Un membru ales în Consiliul Superior al Magistraturii poate fi revocat la cererea majorităţii instanţelor pe care le reprezintă, acestea hotărând, la rândul lor, cu două treimi din voturile judecătorilor în funcţie”, se arată într-un comunicat transmis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Adunarea Generală a judecătorilor consideră în acelaşi comunicat că judecătorul „prin poziţiile sale publice exprimate recent au lăsat unui observator obiectiv impresia implicării mai degrabă în alte scopuri precum, fără a fi singurul, cel al promovării propriei sale imagini decât a intereselor judecătorilor români”. Judecătorul spune că nu înţelege ce i se impută şi a primit cu relaxare vestea. „E o opinie izolată, dar procedura e legala. Când eşti nemulţumit, ai dreptul de a cere revocarea”, a declarat Cristi Danileţ, membru al CSM, într-o intervenţie telefonică la Digi24.

Un rebel

Fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Oradea a fost perceput ca un rebel, făcându-şi un portdrapel din lupta împotriva corupţiei, de-a lungul activităţii sale de 15 ani în magistratură. A lucrat la Judecătoria Vatra Dornei, apoi la Judecătoria respectiv la Tribunalul Cluj. A lucrat pentru fostul Ministru al Justiţiei Monica Macovei, iar în 2009 a câştigat concursul pentru funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Oradea. Blogul său, scris într-o manieră proprie, l-a adus pe Cristi Danileţ în poziţia de cel mai citit magistrat de pe internet.

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor