În parteneriat cu Feroneria Prod, polițiștii de la Prevenire au folosit tehnologii de ultimă generaţie, cua jutorul căreia, cetăţenii se pot transpune în martori la un furt din locuinţă, având ocazia să înţeleagă modul de acţiune al infractorilor. Cu ajutorul unor ochelari speciali VR, cetățenii pot vedea practic cum hoții intră într-o locuință ca să fure, dar ei nu pot interveni să oprească acest furt.
În acest sens, polițiștii au lansat și spoturi video, iar conform agendei, în perioada decembrie 2019 – februarie 2020, în județul Bihor, ei se vor întâlni cu persoane din grupuri ţintă, care vor fi invitați să vizioneze aceste spoturi pentru a preveni furturile din locuințe.
În primele 11 luni ale anului 2019, pe raza județului Bihor au fost sesizate cu 15,8% mai puţine furturi din locuinţe, comparativ cu perioada similară a anului 2018. De reținut însă că cele mai multe furturi din locuințe au avut loc în mediul rural, prin efracție, prin împrietenire și prin escaladare.
Oamenii trebuie să se asigure că au încuiat ușa la plecare, să monteze o încuietoare de calitate, dar și un sistem de alarmă și, nu în ultimul rând, să nu își anunțe plecările pe rețelele de socializare.
Trimite articolul
XCine îi saltã? Poliţia video.