Liceeni din Salonta s-au clasat pe locul 3

De Teodor Biriş
Cosmin Sârbu a marcat trei goluri
Cosmin Sârbu a marcat trei goluri
Echipa Colegiului Naţional „Arany Janos” au participat la faza finală a Campionatului Mondial al Şcolilor, faza naţională.

Formată din jucători de la Centrul de Fotbal Liberty, echipa salontană a ratat calificarea la turneul final de la Bordeaux (Franţa).

În semifinală, „Arany Janos” a pierdut cu 1-2 (1-1) cu Auto Craiova, formaţie care se confundă cu Şcoala de Fotbal „Gică Popescu”. Golul bihorenilor a fost marcat de Sârbu.

În finala mică, CN „Arany Janos” a întâlnit echipa Liceului „Gheorghe Asachi” din Iași, echipă alcătuită din jucători de la CSMS Iași. Salontanii au reuşit să-şi adjudece medaliile de bronz cu scorul de 4-1 (3-0), prin golurile marcate de Sârbu 2, Bîgiu și Mureșan. La acest turneu, antrenorii Gheorghe Ghiţ şi Halasz Laszlo au avut absenţe importante, precum Fila, Vlad, Tonko, Vlad, Morariu, Miholca, Gabor și Laposi, de la grupa de juniori B .

Echipa care va reprezenta România la turneul final al Campionatului Mondial al Şcolilor (14-22 aprilie) este Auto Craiova, care a învins cu 5-1 formația Liceului „Benjamin Franklin” din Capitală, echipă alcătuită din tineri fotbaliști de la Dinamo.

„Am reușit să evaluăm lotul în compania unor adversari cu forță la nivel național. În condițiile în care ne-au lipsit mai mulți jucători, locul obținut este un rezultat bun până la urmă”, a declarat unul dintre antrenorii echipei bihorene, Halasz Laszlo.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !