Livia “Beverly” Bara, spre zdup

De Cristian Horgoș
2Comentarii
Condamnare pentru schimbarea unor terenuri din Beverly Hills cu terenuri agricole periferice Foto: google map
Condamnare pentru schimbarea unor terenuri din Beverly Hills cu terenuri agricole periferice Foto: google map
Secretara Sânmartinului ia 4 ani şi 10 luni de închisoare pentru „Beverly Hills”-uri date la rude de consilieri locali.


Tribunalul Bihor a condamnat-o, vineri, pe fosta secretară a Consiliului Local Sânmartin, la 4 ani şi 10 luni de închisoare cu executare şi a mai obligat-o pe Livia Bara să achite despăgubiri de 412.850 euro pentru comună în contul schimburilor inechitabile de terenuri. Suma coincide cu cea indicată ca prejudiciu de procurorii DNA în rechizitoriul făcut public pe 19 decembrie 2013, şi păstrat pe site-ul oficial www.pna.ro.

Sfinţii Întăbularie…

Între beneficiarii direcţi ai schimburilor de terenuri s-au numărat rude ale Liviei Bara şi ale unui consilier local din Sânmartin precum şi parohii ortodoxe de pe raza comunei, a căror preoţi au vândut terenurile la scurt timp. Aceasta în condiţiile în care presa bihoreană a dezvăluit practici inspirate de cea a fostului paroh Alex Krenek. Astfel, preotul Krenek a vândut sub preţul pieţei terenuri din aşa-numita zonă „Beverly Hills” ajunse în proprietatea parohiei Cihei prin retrocedări aprobate de administraţia Consiliului Local Sânmartin. Ulterior, după revânzare, unele parcele din terenurile schimbate au ajuns şi la persoane publice precum soţia fostului consilier local Cosmin Bonica (aflat momentan în arest la domiciliu sub suspiciuni de fraude economice), fostul prefect Ionel Ungur, actualul europarlamentar Emilian Pavel, fiica antreprenorului Beniamin Rus etc.

Şi părtaşă la şantaj

În sentinţa pronunţată vineri, Tribunalul Bihor a decis să contopească şi pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare, primită în noiembrie 2008, pentru complicitate la şantaj, în dosarul care viza o fostă ziaristă orădeană reclamată de patroana unei Pensiuni din Băile 1 Mai (tot prin sentinţa din 2008, Liviei Bara i-a fost suspendată şi calitarea de notar public). Acum, judecătorii Tribunalului i-au mai interzis inculpatei, pe o durată de trei ani, dreptul de a exercita profesia de secretar de Consiliu Local. Totodată, Livia Bara mai are de achitat 10.000 de lei cheltuieli de judecată către Ministerul Public plus 35.000 lei reprezentând contravaloarea raportului de evaluare a terenurilor în cauză. Sentinţa instanţei de fond poate fi atacată, în termen de zece zile, la Curtea de Apel Oradea. Iar până la soluţionarea apelului, averea fostei secretare a Consiliului Local rămâne sub sechestrul asigurator instituit încă din 2013 asupra imobilelor deţinute, împreună cu soţul ei, în Sânmartin, Rontău şi Valea lui Mihai.

Din rechizitoriu

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Oradea, în perioada 2001–2004, la solicitarea mai multor persoane fizice, CL Sânmartin a aprobat schimburi de teren, terenurile oferite de persoanele fizice fiind amplasate în sate mărginașe ale comunei, iar cele cerute la schimb erau situate aproape de centrul Sânmartinului, în zona turistică Băile Felix. În 9 situaţii din 10, persoanele fizice care au solicitat schimburi de terenuri, au avut drept scop obţinerea de foloase necuvenite, în defavoarea Consiliului Local.

Pentru schimburile de teren care s-au realizat în perioada 2001–2003, Consiliul Local Sânmartin a ales o procedură aparte, din care primarul comunei a fost exclus.

Astfel, referatele de specialitate cu propunere de aprobare a schimburilor imobiliare nu au fost întocmite de Biroul agricol din cadrul Primăriei Sânmartin, ci de Livia Bara ca secretar al Consiliului Local deşi din documentaţie rezulta clar că schimburile de terenuri vizate erau de folosință exclusiv agricolă.

Mai mult, în referatele de specialitate, Livia Bara ar fi stabilit valori diminuate faţă de valoarea reală ale unor terenuri ale CL Sânmartin. De aici şi prejudiciul de 412.850 euro.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor