BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Livia “Beverly” Bara, spre zdup

Livia “Beverly” Bara, spre zdup

la 27 January 2015 09:40
27 January 2015 09:40
Secretara Sânmartinului ia 4 ani şi 10 luni de închisoare pentru „Beverly Hills”-uri date la rude de consilieri locali.
Scris de erdei - Secretara Sânmartinului ia 4 ani şi 10 luni de închisoare pentru „Beverly Hills”-uri date la rude de consilieri locali.

Trimite articolul

X

Tribunalul Bihor a condamnat-o, vineri, pe fosta secretară a Consiliului Local Sânmartin, la 4 ani şi 10 luni de închisoare cu executare şi a mai obligat-o pe Livia Bara să achite despăgubiri de 412.850 euro pentru comună în contul schimburilor inechitabile de terenuri. Suma coincide cu cea indicată ca prejudiciu de procurorii DNA în rechizitoriul făcut public pe 19 decembrie 2013, şi păstrat pe site-ul oficial www.pna.ro.

Sfinţii Întăbularie…

Între beneficiarii direcţi ai schimburilor de terenuri s-au numărat rude ale Liviei Bara şi ale unui consilier local din Sânmartin precum şi parohii ortodoxe de pe raza comunei, a căror preoţi au vândut terenurile la scurt timp. Aceasta în condiţiile în care presa bihoreană a dezvăluit practici inspirate de cea a fostului paroh Alex Krenek. Astfel, preotul Krenek a vândut sub preţul pieţei terenuri din aşa-numita zonă „Beverly Hills” ajunse în proprietatea parohiei Cihei prin retrocedări aprobate de administraţia Consiliului Local Sânmartin. Ulterior, după revânzare, unele parcele din terenurile schimbate au ajuns şi la persoane publice precum soţia fostului consilier local Cosmin Bonica (aflat momentan în arest la domiciliu sub suspiciuni de fraude economice), fostul prefect Ionel Ungur, actualul europarlamentar Emilian Pavel, fiica antreprenorului Beniamin Rus etc.

Şi părtaşă la şantaj

În sentinţa pronunţată vineri, Tribunalul Bihor a decis să contopească şi pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare, primită în noiembrie 2008, pentru complicitate la şantaj, în dosarul care viza o fostă ziaristă orădeană reclamată de patroana unei Pensiuni din Băile 1 Mai (tot prin sentinţa din 2008, Liviei Bara i-a fost suspendată şi calitarea de notar public). Acum, judecătorii Tribunalului i-au mai interzis inculpatei, pe o durată de trei ani, dreptul de a exercita profesia de secretar de Consiliu Local. Totodată, Livia Bara mai are de achitat 10.000 de lei cheltuieli de judecată către Ministerul Public plus 35.000 lei reprezentând contravaloarea raportului de evaluare a terenurilor în cauză. Sentinţa instanţei de fond poate fi atacată, în termen de zece zile, la Curtea de Apel Oradea. Iar până la soluţionarea apelului, averea fostei secretare a Consiliului Local rămâne sub sechestrul asigurator instituit încă din 2013 asupra imobilelor deţinute, împreună cu soţul ei, în Sânmartin, Rontău şi Valea lui Mihai.

Din rechizitoriu

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Oradea, în perioada 2001–2004, la solicitarea mai multor persoane fizice, CL Sânmartin a aprobat schimburi de teren, terenurile oferite de persoanele fizice fiind amplasate în sate mărginașe ale comunei, iar cele cerute la schimb erau situate aproape de centrul Sânmartinului, în zona turistică Băile Felix. În 9 situaţii din 10, persoanele fizice care au solicitat schimburi de terenuri, au avut drept scop obţinerea de foloase necuvenite, în defavoarea Consiliului Local.

Pentru schimburile de teren care s-au realizat în perioada 2001–2003, Consiliul Local Sânmartin a ales o procedură aparte, din care primarul comunei a fost exclus.

Astfel, referatele de specialitate cu propunere de aprobare a schimburilor imobiliare nu au fost întocmite de Biroul agricol din cadrul Primăriei Sânmartin, ci de Livia Bara ca secretar al Consiliului Local deşi din documentaţie rezulta clar că schimburile de terenuri vizate erau de folosință exclusiv agricolă.

Mai mult, în referatele de specialitate, Livia Bara ar fi stabilit valori diminuate faţă de valoarea reală ale unor terenuri ale CL Sânmartin. De aici şi prejudiciul de 412.850 euro.

Trimite articolul

X
Taguri:
dna oradea ,
inchisoare ,
livia bara ,
sanmartin ,
tribunalul bihor

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cod galben și portocaliu de vreme rea în Bihor: ANM anunță ploi abundente și rafale de vânt de până la 70 km/h
    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări meteorologice valabile în intervalul 12–13 noiembrie, care vizează precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în numeroase regiuni ale țării.

    Economic

    Decizie importantă pentru pensionarii care au lucrat în condiții speciale. Ce obligații au casele de pensii
    Foștii salariați care au desfășurat activități în condiții speciale de muncă au parte de o clarificare importantă privind documentele necesare la pensionare.

    Economic

    Guvernul schimbă regulile pentru salariile neplătite. Cine poate beneficia de protecție timp de un an
    Angajații companiilor de interes strategic care se confruntă cu probleme financiare vor avea mai multe garanții pentru recuperarea salariilor restante.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    România

    Adio acte în portofel? Românii vor putea avea buletinul și permisul de conducere pe telefon. Când se lansează RO Wallet
    Românii vor putea să își dovedească identitatea, să prezinte permisul de conducere și să confirme adresa de domiciliu direct de pe telefonul mobil.

    Economic

    ANAF schimbă regulile controalelor fiscale. Firmele vor fi împărțite în trei categorii de risc
    Firmele din România vor fi evaluate în funcție de comportamentul fiscal și încadrate în trei categorii de risc: mic, mediu și ridicat. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Nouă comune din Bihor, fără farmacie. Peste 18.000 de locuitori, nevoiți să caute medicamente în alte localități
    Peste 3.600 de persoane cu vârsta de cel puțin 65 de ani locuiesc în comune bihorene în care nu figurează nicio farmacie sau oficină farmaceutică. Datele apar într-un studiu recent privind accesul populației rurale la medicamente, realizat pe baza evidențelor Ministerului Sănătății și a recensământului din 2021.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X