Cele mai importante cantități de apă sunt așteptate în Munții Apuseni, unde a fost emis un cod portocaliu de ploi torențiale.
Cod portocaliu de ploi în Munții Apuseni
Avertizarea este valabilă din 12 noiembrie, ora 10:00, până pe 13 noiembrie, ora 10:00. În acest interval, în Munții Apuseni sunt prognozate perioade cu ploi torențiale, care pot aduce cantități importante de apă.
Potrivit ANM, precipitațiile vor cumula 50–80 l/mp, iar izolat pot ajunge în jurul valorii de 90 l/mp.
Ploi însemnate cantitativ în mai multe regiuni
Tot până vineri, 13 noiembrie, la ora 10:00, este în vigoare o avertizare privind precipitațiile în Maramureș, Crișana, nordul, estul și sud-vestul Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și, local, în Carpații Orientali.
Ploile vor avea în special caracter de aversă, iar cantitățile de apă vor ajunge, în general, la 25–50 l/mp, fie în intervale scurte de timp, fie prin acumulare.
Vânt puternic în vestul țării și la munte
În noaptea de joi spre vineri, 12 spre 13 noiembrie, vântul se va intensifica în Banat, Crișana și în zona montană. Rafalele vor atinge 50–70 km/h, iar pe crestele munților pot ajunge la 90–100 km/h.
Avertizarea este valabilă în intervalul 12 noiembrie, ora 22:00 – 13 noiembrie, ora 10:00.
Vânt de până la 70 km/h, vineri, în mai multe regiuni
O altă avertizare ANM vizează intensificări ale vântului pe parcursul zilei de vineri, 13 noiembrie, în intervalul orar 10:00–21:00.
Sunt vizate regiunile Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, nord-estul și estul Munteniei, precum și sud-vestul Olteniei.
În aceste zone, rafalele vor atinge 50–70 km/h.
Meteorologii recomandă prudență în zonele afectate de fenomenele meteo, în special în timpul episoadelor cu vânt puternic și precipitații abundente.
Citiți principiile noastre de moderare aici!