25. noiembrie 2011 09:22; Reactualizat la: 25.11.2011 09:22


Luceafarul Felix va avea cinci absenti la Targoviste

Dumitru Muntean nu va evolua sub Turnul Chindiei Dumitru Muntean nu va evolua sub Turnul Chindiei
Pocian, Muntean, G. Bogdan, Svarczkopf şi C. Roşu vor absenta din prima echipa a Luceafarului Felix in meciul contra Chindiei Targoviste.

 Luceafărul Felix a plecat de joi spre Târgovişte, unde sâmbătă de la ora 11 se va duela cu Chindia pentru punctele puse în joc. Un meci pe care gruparea bihoreană îl abordează fără cinci jucători. Pocian este suspendat pentru cartonaşul roşu luat cu FC Maramureş, G. Bogdan şi D. Muntean au fost „îngălbeniţi” cu Gloria şi stau pentru cumul de cartonaşe, iar Svarczkopf şi C. Roşu sunt accidentaţi. „Cu cei care sunt apţi putem alcătui un lot şi un unsprezece competitiv. Mergem să câştigăm la Târgovişte. Suntem în formă, stăm bine fizic şi dorinţa noastră este să reducem din pasivul avut la adevăr. Chiar dacă am pierdut cu Gloria, evoluţia echipei a fost una bună. Am avut însă doi adversari, unul imbatabil – ghinionul, iar celălalt puternic – arbitrajul. Chindia este una din echipele bune a seriei, una bine organizată, care primeşte greu gol, dar şi marchează destul de greu.”, spune antrenorul Călin Moldovan. Cele două echipe sunt despărţite doar de două puncte, dar Chindia are zero la adevăr, în timp ce Luceafărul a ajuns la -5. Seria a II-a este extrem de echilibrată. Elocvent este exemplul Luceafărului, aflat la trei puncte de locul III şi la 4 puncte de un loc retrogradabil.

„Ne luăm toate măsurile”

Echipa patronată de Gică Popescu nu a pierdut niciun meci acasă, dar are cinci rezultate de egalitate. Cum fostul preşedinte Ion Crăciunescu este acum şeful arbitrilor, clubul târgoviştean nu se poate plânge de arbitraje cum a fost cazul arădenilor de la UTA, ultimii adversari ai târgoviştenilor sub Turnul Chindiei.

Antrenorul gazdelor, Silviu Dumitrescu, consideră Luceafărul o echipă cu potenţial. „În deplasare au câştigat un meci şi au scos trei remize, deci au forţă pe teren străin. Doar dacă ne uităm la ultimele două jocuri disputate de ei afară, 3-2 la UTA şi 0-0 la Alba-Iulia, ne dăm seama că au potenţial. Noi ne luăm toate măsurile şi vom încerca să îi contracarăm. Va fi probabil şi un teren greu, îngheţat, cine se va acomoda repede va avea câştig de cauză”, crede Dumitrescu.

T.B.

Luceafarul Felix nu a rezistat in fata lui Gloria Bistrita


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Sport local
Memorialul Gabriela Andor la tir sportiv
Concursul a avut loc la Poligonul Universitatea, în organizarea DJST Bihor şi a CSU Oradea. mai multe »
Viitorul Oradea, pe locul 2 la Cupa Juniorul
Echipa Viitorul Oradea a participat la sfârşitul săptămânii trecute la Cupa Juniorul, turneu rezervat copiilor [...] mai multe »
Cornelia Deiac, pe locul 7 la Diamond League Shanghai
Săritoarea în lungime Cornelia Deiac a sărit 6,37 metri la concursul din China. mai multe »
Ingrijorare pentru echipa
Recent promovată în Divizia A1, echipa CSŞ LPS Bihorul a readus voleiul masculin bihorean pe prima scenă după o [...] mai multe »
Medaliate in Ucraina
Un grup de patru judoka de la JC Liberty LPS Bihorul (antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenko) a participat la [...] mai multe »
LPS Bihorul a castigat turneul Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor
Competiția „Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor” a ajuns la final. Turneul organizat pentru a celebra cei 110 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren