Mediciniştii străini, „operaţi” de Uniune

De Cristian Horgoș
"E un aspect delicat fiindcă ţine de Tratatul cu UE ” Attila Cseke
"E un aspect delicat fiindcă ţine de Tratatul cu UE ” Attila Cseke
Potrivit fostului ministru Attila Cseke, legislaţia privind mediciniştii străini ţine de Directivele UE.


Pentru fostul ministru bihorean al Sănătăţii, Atilla Cseke, problema absolvenţilor străini de medicină nu este o necunoscută. La fel cum nu sunt o noutate nici eforturile Primăriei Oradea de a atrage medici la Spitalul Municipal «Dr. Gavril Curteanu».

„M-am confruntat şi eu, ca fost ministru, cu această problemă a absolvenţilor de medicină veniţi din afara spaţiului Uniunii Europene. E un aspect destul de delicat fiindcă ţine de Tratatul încheiat cu UE. Prima dată ne-am bucurat că am aderat la Uniunea Europeană, fără să negociem aspecte care ţin de Directivele Uniunii. Iar acum trebuie să facem faţă situaţiei”, ne-a explicat Attila Cseke.

Pe de altă parte, Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea şcolarizează un număr important de tineri veniţi din aşa-numitele ţări terţe. Iar studenţii veniţi la Oradea din Orientul Mijlociu sau din Africa sunt afectaţi direct de legislaţia actuală.

„Majoritatea absolvenţilor străini se întorc acasă sau încearcă să profeseze în ţări din Occident. Dar sigur că sunt şi absolvenţi străini care s-au acomodat bine în România, au învăţat limba şi-au făcut prieteni sau chiar şi-au găsit un iubit sau o iubită. Pentru ei ar fi bine să aibă şansa de a practica aici medicina după examenul de rezidenţiat”, ne-a explicat studentul în anul VI – Talha Majoka, vicepreşedinte până în 2014 al AIMSO (Asociaţia Studenţilor Medicinişti Străini din Oradea). Rămâne ca actuala conducere AIMSO să decidă dacă împărtăşeşte petiţia iniţiată de CDCDI.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase