Sperietoarea cu armele de distrugere în masă, care a dat roade atât de eficiente în Irakul aflat acum practic în război civil, e repusă pe tapet cu o remarcabilă consecvenţă (sau lipsă de imaginaţie). Fiindcă Saddam a fost spânzurat pentru genocidul cu arme chimice asupra kurzilor, dar nu s-a întrebat nimeni cine l-a susţinut în războiul din anii ’80 cu Iranul susţinut de sovietici şi ce concerne din Germania şi Franţa îi furnizaseră acele arme chimice. Sigur, conform discursului public, Iranul n-are voie să aibă arme nucleare fiindcă nu e o democraţie, sprijină terorismul, e pe axa răului etc.
Dar motivul real al ameninţărilor e că Iranul ameninţă de doi ani să declanşeze o criză a dolarului prin deschiderea la Teheran a unei noi Burse a Ţiţeiului, concurând cele trei burse care au monopol, din New York (NYNEX – New York Mercantile Exchange), Londra (International Petroleum Exchange) şi (în viitor) Dubai (Dubai Mercantile Exchange), toate în dolari. Astfel, 30-40 la sută din producţia mondială de petrol nu va mai fi tranzacţionată în dolari, ci în euro, cu tranzacţii bilaterale suplimentare în ruble cu Rusia şi în yuani cu China.
După cum se anunţă, vor adera şi alte ţări dependente de dolarul american: Venezuela, Nigeria, Malaysia.
Aceasta va afecta dolarul, generând o cerere mare şi bruscă pentru euro şi o ofertă mare de dolari pe pieţele financiare internaţionale. Sumele disponibilizate în dolari se vor deplasa către SUA şi către circuitele financiare cu sediul la New York şi Londra, care vor fi inundate cu sume mari de foşti petro-dolari, generând inflaţie şi restrângerea operaţiunilor militare externe, deci pierderi şi în industria militară.
În noiembrie 2002, când Saddam a schimbat moneda folosită în programul Petrol contra Hrană, de după primul război din Golf, de la dolari la euro, au fost implicate sume mici (un miliard de dolari anual). Dar Saddam a devenit o ţintă în războiul împotriva terorismului, deşi agenţiile de spionaj ale SUA au arătat că nu avea legături cu atentatele din 11 septembrie şi cu Al-Qaeda. După patru luni, SUA şi aliaţii lor invadau Irakul, iar de atunci producţia petrolieră a Irakului se vinde din nou în dolari.
Dar Iranul are alianţe politice, economice şi probabil militare cu Rusia şi China şi contează pe sprijinul Franţei şi al Germaniei.
Nici nu vreau să mă gândesc ce ar putea ieşi din atacarea Iranului. În limbajul orwellian ce domină presa din ţările democrate, ţări ca Irakul şi Iranul, ce nu se conformează intereselor marilor puteri, sunt acuzate că au arme de distrugere în masă cu care dictatorii vor să distrugă lumea. Iar Superman (comunitatea internaţională, adică SUA şi aliaţii lor) va salva lumea de aceşti dictatori periculoşi. Fiindcă SUA au acum cheltuieli militare mai mari decât cele ale Rusiei, Chinei, Europei, Indiei şi Iranului la un loc, iar dolarul a ajuns să fie susţinut de forţele armate ale SUA.
Adrian Gagiu
