Pe acest roman, proprietate particulara sau nu, ilustrul prozator a primit
„Premiul Lenin”, premiu constând, desigur, într-un metru
cub de „bani gheata”. Naravul lui Sadoveanu, care, ce-i drept, avea
o casa de copii, era de boier. Despre el a scris, într-un loc, Stefana
Velisar Teodoreanu cum ca „conu Mihail nu obisnuia sa bea vin mai nou
de sapte ani”.
Daca ne gândim ca acest mare scriitor avea si geniu, trebuie sa-l întelegem,
sa-i dam ce-i al lui, întrucât avem în zilele noastre mamifere
pe doua picioare, bogatani pe deplin ignoranti, poftind, fara discernamânt,
sa ocupe loc la o masa cu Dumnezeu si cu sfintii din suita… Vorbind de maestrul
cu mai multe case de vânatoare, se putea spune ca era, din toate punctele
de vedere, un vânator desavârsit, dispunând si de o rabdare
greu de asemuit.
La Valea Frumoasa a fost vazut, la pastravi, desfasurându-se dupa legi
foarte straine pentru prostovanii ahtiati: el, maestrul, avea la brâu
o stinghioara „gradata” si cu ea masura la repezeala vietatea din
undita, pastravul sau lipanul, iar daca exemplarul era mai mic, îl arunca
în apa, sa mai creasca, sa se împlineasca. Acolo, la Valea Frumoasa,
tacerea de piatra a lui Mihail Sadoveanu, care era de fapt o prelunga meditatie,
a conceput dânsul capodopera „Baltagul”, pe care a scris-o
în doua saptamâni, dupa cum singur marturisea, „a fost o miluita
respiratie”.
Ion Davideanu
