Sărbătoarea de la Ştei, aflată la cea de-a XX-a ediţie, a debutat luni cu activităţi sportive. Şi artistice la Centrul de Creaţie. Pe lângă fotbal au fost organizate competiţii de şah, de pescuit, karate, volei şi chiar un tur ciclist. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, Primăria orașului Ștei organizează, duminică, 30 august 2015, începând cu ora 15:00, la Casa de Cultură a orașului Ștei, in cadrul „Vetre folclorice”, Festival folcloric ,,Zilele orașului Ștei”, având ca invitați: Ansamblul folcloric „Doina Șteiului” din Ștei, Ansamblul folcloric „Bujorii Uileacului” din Uileacu de Beiuș, Ansamblul folcloric „Moșuț” din Vadu Crișului, Ansamblul folcloric „Muguri și mlădițe” din Beiuș, Ansamblul folcloric „Floare mândră de pe Criș” din Tileagd, precum și soliștii: Surorile Tomele, Paula Lezeu, Andreea Pușcaș, Vlad Ștef, Daniela Rada, Violeta Gherman, Adriana Știube și Roșienițele. Sâmbătă are loc o şedinţă solemnă a Consiliului loca, iar duminică din program face parte inaugurarea capelei oraşului şi o paradă a portului popular.
Zilele Şteiului cu Semnal M şi Compact
Evenimentul are loc în perioada 24-30 august, iar invitaţii vedetă sunt Semnal M şi Compact.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alina Ierugan a pictat peste 100 de școli din Bihor și din țară cu mesaje educative și desene motivaționale, pornind de la dorința de a fi un exemplu bun pentru propria fiică. Proiectele ei au devenit un fenomen, iar comunitățile o cheamă în continuare să dea culoare locurilor unde cresc copiii.
România
O schimbare importantă a fost introdusă recent în legislația care reglementează tichetele de creșă, prin publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 201/2025.
România
Beneficiile de Crăciun rămân o prioritate pentru angajatori: primele în bani, în topul preferințelor
Chiar dacă anul 2025 a venit cu numeroase provocări economice și fiscale pentru mediul de afaceri, majoritatea angajatorilor din România continuă tradiția beneficiilor de Crăciun pentru angajați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La nici două luni după ce a fost pus sub control judiciar pentru că a condus, băut și fără permis, o mașină pe care a furat-o cu ajutorul unui amic, un bărbat de 24 de ani, din Salonta, a ajuns pe lista infractorilor căutați de Poliție în întreaga țară.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană s-a reabilitat după înfrângerea suferită în fața echipei Bosna Sarajevo, în FIBA Europe Cup, câștigând partida cu CSU Sibiu, scor 88-76.
BIHON Sport local
Lotus Băile Felix a încheiat anul fotbalistic 2025 cu cea mai concludentă victorie obținută în actualul sezon.
Citiți principiile noastre de moderare aici!