Acţiunea a fost organizată şi sprijinită direct de Voloşeniuc Dumitru, vicepreşedinte al Cosiliului Judeţean Bihor şi a avut loc în perioada 14-16 noiembrie. „Echipele au lucrat la o adâncime de 50 metri subteran, şi pe o rază de aproximativ 300 metri în jurul peşterii, de unde au colectat peste 90 metri cubi de deşeuri, în mare parte mase plastice” a declarat preşedintele Serviciului Judeţean Salvamont, Pintea Istvan. „Acţiunea din weekend a venit în urma unor discuţii pe tema poluării din acea zonă, iar cei de la Salvamont au răspuns şi au intervenit prompt la solicitarea noastră” a spus Dumitru Voloşeniuc.
Vor menţine curăţenia
În continuare se vor organiza acţiuni de menţinere a curăţeniei, precum şi acţiuni preventive pentru a împiedica depozitarea gunoaielor de către turiştii care vizitează zona. „Vom începe prin montarea de containere pentru deşeuri în zona curăţată şi baraje de plase în râul din apropiere pentru stoparea mizeriilor” a adaugat Voloşeniuc.
Alexandra Borz
Acţiune de igienizare
ORADEA - Membrii Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor, în colaborare cu pompieri de la ISU Crişana Detaşamentul Ştei şi cu speologi de la Speo West Arad, au participat la o acţiune de evacuare a deşeurilor din Peştera Câmpeneasca şi din împrejurimile acesteia.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Mapamond
O rachetă lansată din Iran care se îndrepta spre spațiul aerian turc a fost distrusă de sistemele de apărare ale NATO staționate în estul Mediteranei, a comunicat miercuri Ministerul Apărării din Turcia.
România
Cristina Chiriac, actuala șefă a DNA Iași, a fost nominalizată recent pentru conducerea Parchetului General, însă numirea sa vine în contextul unor semne de întrebare legate de averea sa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Carburanții s-au scumpit cu 15 bani/litru, iar în Oradea benzina variază între 8,34 și 8,52 lei. Dacă petrolul continuă să crească, prețul ar putea ajunge la 10 lei/litru.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O cunoscută hairstylistă din Oradea a murit în accidentul de la Aușeu. Se afla în mașină cu fiica ei
Femeia în vârstă de 55 de ani și-a pierdut viața în după-amiaza zilei de marți, 3 martie, în accidentul de pe DN1, la ieșirea din Aușeu.
România
Ministerul Muncii a deschis pentru consultare publică un proiect de lege care ar putea modifica semnificativ modul în care sunt angajați și supravegheați asistenții maternali în România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!