S.C. DAS TREAFIC SYSTEM angajează muncitori calificați
Reactualizat la:
S.C. DAS TREAFIC SYSTEM S.R.L. angajam muncitori calificati, cerințe minime permis auto categoria B și categoria B+E.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
Singurul reprezentant al boxului masculin românesc la Jocurile Olimpice pentru Tineret, care se desfășoară în aceste zile la Dakar (Senegal), a câștigat primul meci disputat duminică.
BIHON Sport local
S-au jucat meciurile etapei cu numărul 10 din sezonul regular al Ligii a IV-a Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Talent, creativitate și rețete moștenite de la bunici. Acestea au fost ingredientele principale ale celei de-a treia zile a festivalului „D’ale Porcului – Toroș & Maioș Fest”, desfășurată duminică, în Băile Felix. Elevii școlilor din Bihor s-au întrecut în preparate tradiționale, iar competiția a adus și povești emoționante. Marele premiu a fost câștigat de o echipă aflată la prima participare.
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.

Citiți principiile noastre de moderare aici!